C******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S*** P*** D******* R******** D* D****** Ş* P***** B********
ReclamantO*** C***** D* A**** R*********** L**** P*** P*****
PârâtRespinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA – PRIN DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI BUCUREŞTI împotriva pârâtului MUNICIPIUL CURTEA DE ARGEŞ, reprezentat prin primar. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 noiembrie 2016.
Hotarare 1341/2016 din 22.11.2016Amână judecarea cauzei la data de 22 noiembrie 2016. Admite cererea expertei Ion Alexandra de majorare a onorariului. Majorează cu 300 lei onorariul stabilit în mod provizoriu, punându-i în vedere reclamantei, în scris, să facă dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expertă până la noul termenul de judecată stabilit. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 1 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 01.11.2016Amână judecarea cauzei la data de 15 noiembrie 2016. Pune în vedere părţilor să formuleze şi să depună până la următorul termen de judecată eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză în specialitatea topografie. Referitor la cererea expertei de majorare a onorariului provizoriu, va prorogarea discutarea acesteia la un alt termen de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 339 alin. 2 Cod procedură civilă. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 20.09.2016Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de experta Ion Alexandra. Se revine cu adresă către aceasta, cu menţiunea de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor raportul de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 336 alin. 1 Cod procedură civilă. Părţile au termenul în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 20 septembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13 iulie 2016.
Incheiere de sedinta din 13.07.2016Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de experta Ion Alexandra. Se revine cu adresă către aceasta, cu menţiunea de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor raportul de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 336 alin. 1 Cod procedură civilă. Părţile au termenul în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 13 iulie 2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.06.2016Se revine cu adresă către experta Ion Alexandra, cu menţiunea de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor raportul de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 336 alin. 1 Cod procedură civilă. Părţile au termenul în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 14 iunie 2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 3 mai 2016.
Incheiere de sedinta din 03.05.2016Se emite adresă către experta Ion Alexandra pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea şi obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor raportul de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 336 alin. 1 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica numirea în cauză a expertei Ion Alexandra şi pentru a lua măsurile necesare în vederea efectuării lucrării şi depunerea raportului de expertiză până la termenul următor de judecată. Părţile au termenul în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 3 mai 2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 martie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.03.2016Constată că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă general, material şi teritorial pentru a soluţiona cauza de faţă. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de nouă luni. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de ambele părţi. Din oficiu, ordonă efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie şi desemnează, prin tragere la sorţi, pentru efectuarea expertizei în specialitatea topografie, pe experta Ion Alexandra, care va răspunde la următoarele obiective: - identificarea terenului pentru care reclamanta a formulat acţiunea în constatare, transpunerea în schiţă, cu indicarea suprafeţei şi a vecinătăţilor; - identificarea clădirilor aflate pe teren, urmând ca expertul să realizeze o descriere sumară a acestora, respectiv dacă sunt clădiri destinate desfăşurării de activităţi (birouri etc.) sau locuinţe; - verificarea evidenţelor autorităţii administrative locale cu privire la proprietarul terenului, respectiv dacă figurează ca fiind domeniu public sau privat al statului sau U.A.T.- ului, dacă apare în inventarul bunurilor statului sau al U.A.T.- ului publicat în monitorul oficial, dacă este înscris în cartea funciară. Stabileşte onorariul provizoriu pentru expertă în sumă de 1.000 lei, în sarcina reclamantei. Se va emite adresă către aceasta cu menţiunea ca, în termen de 5 zile de la primire, să depună la dosar, prin serviciul registratură, dovada de achitare a onorariului provizoriu pentru experta desemnată, în cuantumul şi modalitatea stabilite de instanţă. Se emite adresă către experta Ion Alexandra pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea şi obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor raportul de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica numirea în cauză a expertei Ion Alexandra şi pentru a lua măsurile necesare în vederea efectuării lucrării şi depunerea raportului de expertiză până la termenul următor de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 22 martie 2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 26.01.2016