N******** A*****
ReclamantI***** D********
PârâtDOSAR NR. 1791 /283/2015 R O M Â N I A JUDECĂTORIA PUCIOASA Î N C H E I E R E Şedinţa din Camera de Consiliu din data de 30.10.2015 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE – Coman Vasile GREFIER – Sârboiu Viorica Pe rol fiind verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. 1791/283/2015, având ca obiect „plângere contravenţională”. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că procedura se judecă fără citarea părţilor conform art. 200 alin. 7 C.P.C., după care: Instanţa procedează la verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată, luând act că ultima zi pentru complinirea lipsurilor a fost 20.10.2015, fata de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rămâne în deliberare asupra îndeplinirii prevederilor art. 194-197 C.P.C I N S T A N Ţ A Reclamantul Neculaiţă Adrian, a formulat la data de 02.10.2015 cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu I.P.J. Dâmboviţa, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie seria PDBX, nr. 001692 din data de 16.09.2015. Prin rezoluţia judecătorului comunicată prin adresa din data de 06.10.2015 instanţa a pus în vedere reclamantului ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării să completeze acţiunea formulată cu următoarele: să indice pentru proba testimonială (cu martori), numele, prenumele şi adresa acestora, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 194 lit. e) teza ultimă din C.P.C. Reclamantul a primit adresa de comunicare a lipsurilor conform Codului de Procedură civilă, pentru care acesta a semnat personal ca destinatar, la data de 08.10.2015 (fila 13), Potrivit art. 200 alin. 1-3 C.P.C.: “(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197. (2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3). (3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.” Având de verificat dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197 C.P.C., instanţa nu poate aprecia asupra necesităţii anulării cererii din prisma importanţei elementului omis, asupra existenţei sau nu a unei vătămări ori asupra persoanei care ar suferi această vătămare, asupra posibilităţii acoperirii lipsurilor sau asupra incidenţei unei alte sancţiuni procedurale aplicabilă în etapele ulterioare ale procesului. Instanţa este îndreptăţită să anuleze cererea ori de câte ori constată că reclamantul nu s-a conformat obligaţiei de a completa sau modifica acţiunea, astfel încât rigorile art. 194-197 să fie satisfăcute. Argumentul cel mai puternic în susţinerea acestei afirmaţii este acela că, vorbind despre „cerinţele prevăzute la art. 194-197”, legiuitorul nu face nicio distincţie în funcţie de caracterul esenţial sau neesenţial al acestora sau de reglementarea lor prin norme dispozitive sau imperative. Pe lângă regula care împiedică distincţii pe care legea nu le conţine şi argumentul „reductio ad absurdum” (reducerii la absurd) împiedică acceptarea ideii că instanţa poate pronunţa sau nu încheierea de anulare a cererii şi în funcţie de importanţa „cerinţei” omise. O astfel de soluţie este inacceptabilă din punct de vedere raţional, căci ar deschide calea unor hotărâri pur arbitrare, din moment ce, în lipsa unor criterii legale, aprecierea însemnătăţii elementului lipsă ar fi discreţionară, lăsată la libera apreciere a judecătorului; mai mult, dacă un element este calificat drept neesenţial, nu mai există vreun motiv de a solicita reclamantului modificarea sau completarea cererii. Instanţa apreciază că anularea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 200 C.P.C., nu încalcă dreptul de acces la justiţie, garanţie procedurală implicită consacrată în art. 6 din Conv. E.D.O. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o cauză recentă - Maria Lefter contra României nr. 66268/13 a stabilit că „dreptul de acces la o instanţă nu este absolut. În plus, se consideră că o restricţie privind dreptul de acces la o instanţă este compatibilă cu articolul 6 § 1 al Convenţiei decât dacă urmăreşte un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit (a se vedea, mutatis mutandis, Prince Hans-Adam II de Liechtenstein v.. Germania [GC], nr. 42527/98, § 44, CEDO 2001 VIII)”. În acest caz, Curtea a observat că instanţa de judecată a bazat decizia pe articolul 200 alin. (3) din NCPC. Ea a remarcat că această procedură nu se substituie în ancheta judiciară şi nu anticipează faza admiterii probelor fiind o etapă obligatorie care urmăreşte să impună o anumită disciplină pentru reclamanţi pentru a se evita orice întârziere în cadrul procedurii. Într-adevăr, Curtea constată că reclamanţii trebuie să depună o cerere completă la instanţa de judecată pentru a permite judecătorului să ia în considerare cazul de prima audiere. Prin urmare, se consideră că, în acest caz, ingerinţa a fost prevăzută de lege şi destinată să asigure buna administrare a justiţiei. În acest caz, Curtea a constat că reclamantul a fost sancţionat pentru eşecul său de a arăta dovezile în susţinerea acţiunii sale. În plus faţă de claritatea prevederilor NCPC cu privire la conţinutul cererii de chemare în judecată şi a elementelor sale, Curtea a reţinut că reclamantul a fost informat de către instanţa de judecată de lipsa elementelor cererii de chemare în judecată şi despre necesitatea ca acesta să complinească neajunsurile în termen de zece zile. De asemenea, se constată că instanţa a informat reclamantul cu privire la sancţiunea care poate fi aplicată în caz de neîndeplinire a obligaţiilor (indicarea adresei martorilor propuşi, pentru a putea fi citaţi de către instanţă în cazul încuviinţării probei). Cu toate acestea, Curtea a constat că reclamantul nu a respectat directivele instanţei de judecată, chiar fără a-şi motiva atitudinea. De asemenea, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 510 din 07.10.2014 a menţionat că procedura prevăzută de dispoziţiile art. 200 alin. (1) – (3) Cod procedură civilă are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, încheierea de anulare a cererii poate fi motivată succint, întemeindu-se pe motivele deja comunicate petentului potrivit alin. (2) al art. 200 din Codul de procedură civilă şi pe faptul că lipsurile nu au fost complinite în termenul prevăzut de lege, acesta luând la cunoştinţă de motivele de anulare în termenul legal. În acest context, Curtea a reţinut, potrivit jurisprudenţei sale constante (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie. Mai mult, s-a statuat în jurisprudenţa citată, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Pentru aceste considerente, întrucât instanţa constată că nu au fost complinite în termenul prev. de art. 200 alin. 1 C.P.C., cerinţele prevăzute de art. 194-197 din acelaşi cod privitoare la: indicarea adresei complete a martorilor propuşi în probaţiune, în temeiul art. 200 alin., 3 C.P.C., instanţa va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul Neculaiţă Adrian. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D I S P U N E: Anulează cererea având ca obiect „plângere contravenţională”, formulată de reclamantul NECULAIŢĂ ADRIAN în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Dâmboviţa (cu sediul in municipiul Târgovişte, b-dul Regele Carol I, nr. 64, jud. Dâmboviţa). Cu drept cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.10.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 30.10.2015