D****** V*****
InculpatR**** N******** A P********* R************ D******* S****** A****
Parte vătămatăÎn baza art. 323 teza I C.pen. cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal condamnă pe inculpatul D****** V*****, la pedeapsa amenzii penale în sumă de 30.000 lei reprezentând 300 zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de uzul de fals. Dispune desfiinţarea copiei paginii nr.18 din Anuarul SOCEC al României Mari vol. II anii 1924-1925, depusă de inculpat în cauza civilă nr. 559/216/2007 aflată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş şi care atesta că autorul său Duţescu N. Gheorghe ar fi avut în proprietate suprafaţa de 400 ha. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul D****** V***** la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.09.2017
Hotarare 306/2017 din 28.09.2017Conform art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii se vor face la data de 28.09.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2017Amână judecarea cauzei la data de 14 septembrie 2017, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată. Pune în vedere martorilor Juvină Viorel şi Duţescu Nicolae să se prezinte necitaţi la următorul termen de judecată, pentru a fi audiaţi. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 08.06.2017Acordă un termen de judecată pentru lipsa martorilor Juvină Viorel şi Duţescu Nicolae. Se citează martorii Juvină Viorel şi Duţescu Nicolae,cu mandat de aducere, potrivit art. 265 Cod procedură penală. Amână judecarea cauzei la data de 08.06.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Aprilie 2017
Incheiere de sedinta din 06.04.2017Se înlătură de la audiere martorului Păunescu Ion, urmând a da eficienţă declaraţiei sale din faza de cercetare penală, având în vedere că a fost în sala de şedinţă la momentul audierii martorului Puiulescu Carol. Se citează martorii din rechizitoriu. Amână judecarea cauzei la data de 06.04.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Februarie 2017
Incheiere de sedinta din 16.02.2017Acordă un termen de judecată pentru respectarea principului continuităţii completului legal investit cât şi pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, potrivit art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Pune în vedere martorilor să se prezinte la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 16.02.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2016
Incheiere de sedinta din 24.11.2016Pune în vedere martorului prezent să se prezinte la următorul termend e judecată în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la 24.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2016 Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Ia act că se contestă de către inculpat, declaraţiile martorilor Puiulescu Carol şi Păunescu Ion, motiv pentru care se reaudiază martorii. Încuviinţează pentru persoana vătămată, proba cu înscrisurile depuse la dosar. Ia act că declaraţiile martorilor Juvină Viorel, Duţescu Nicolae, Duţescu Victoria şi D****** V***** Victor, nu sunt contestate de către inculpat. Se citează martorii din acte Puiulescu Carol şi Păunescu Ion. Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iunie 2016
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Admite cererea de amânare, formulată de apărătorul inculpatului, pentru imposibilitatea de prezentare a inculpatului din motive medicale. Amână judecarea cauzei la data de 16.06.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Mai 2016
Incheiere de sedinta din 12.05.2016Admite cererea formulată de către apărătorul inculpatului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul precizării constituirii de parte civilă, depusă la acest termen de judecată. Acordă un termen de judecată pentru continuitatea completului de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 12.05.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Martie 2016
Incheiere de sedinta din 10.03.2016Admite cererea formulată de către inculpat prin apărător, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul constituirii de parte civilă şi a înscrisurilor depuse la dosar. Pune în vedere persoanei vătămate prin reprezentant legal să îşi precizeze pretenţiile civile, în scris, respectiv dacă se solicită restabilirea situaţiei anterioare prin anularea unor înscrisuri, sau contravaloarea terenului. Pune în vedere inculpatului să îşi formuleze în scris apărările urmând a depune înscrisuri doveditoare. Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în data de 21.08.2015 în dosarul înregistrat sub nr. 1809/P/2013 la Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş privind pe inculpatul D****** V***** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals”, prevăzută şi pedepsită de art. 323 teza I Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe D****** V***** şi stabileşte termen de judecată în data de 28.01.2015 pentru când se citează inculpatul şi partea vătămată, ultima cu menţiunea că se poate constitui parte civilă. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 12.11.2015Amână judecarea cauzei la data de 12 noiembrie 2015, pentru lipsă de apărare. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 29 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015Se citează inculpatul la adresa menţionată în rechizitoriu. Amână judecarea cauzei la data de 29.10.2015. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 01 Octombrie 2015
Incheiere de sedinta din 01.10.2015