M*** S****
InculpatM*** N****** M**** p*** r****** l**** B**** L******* A*
Parte civilăÎn baza art. 386 c.p.p., art. 5 cod penal, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului MIŢĂ SORIN, din infracţiunea prev. de art. 378 alin. 1 lit. c din cod penal, în infracţiunea prev. de art. 305 alin. 1 lit. c) cod penal 1968, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a) cod penal 1968. În baza art. 305 alin. 1 lit. c) cod penal 1968 , cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a) cod penal 1968, condamnă pe inculpatul MIŢĂ SORIN (...), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p. nr. 2774/22.10.2013 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 98/30.01.2014 a Curţii de Apel Constanţa. Constată că, prin această sentinţă, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 9 luni, aplicate prin s.p. nr. 295/18.03.2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin nerecurare la 30.04.2011, şi s-a dispus adăugarea acestei pedepse, prin cumul aritmetic, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni stabilită pentru fapta dedusă judecăţii în respectiva cauză, rezultând astfel pedeapsa închisorii de 2 ani. Constată că, prin s.p. nr. 1327/22.05.2015 a Judecătoriei Medgidia, inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 26.05.2015, cu un rest rămas neexecutat, de 266 zile, din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 2774/22.10.2013 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 98/30.01.2014 a Curţii de Apel Constanţa. Dispune anularea liberării condiţionate acordate inculpatului prin s.p. nr. 1327/22.05.2015 a Judecătoriei Medgidia.Constată că fapta de abandon de familie din prezenta a fost săvârşită în termenul de încercare de 2 ani şi 9 luni, stabilit prin s.p. nr. 295/18.03.2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin nerecurare la 30.04.2011. În baza 83 alin. 1 cod penal 1968, dispune executarea pedepsei de 9 luni, suspendată condiţionat prin. s.p. nr. 295/18.03.2011 a Judecătoriei Constanţa, alături de pedeapsa stabilită prin prezenta, rezultând astfel pedeapsa de 1 an şi 9 luni. În baza art. 36 alin. 1, art. 33 alin. 1, art. 34 alin. 1 lit. b) cod penal 1968, contopeşte pedeapsa rezultantă din prezenta, de 1 an şi 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 2774/22.10.2013 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 98/30.01.2014 a Curţii de Apel Constanţa, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 57 cod penal 1968. În baza art. 36 alin. 3 c.p. 1968, deduce din pedeapsa de 2 ani închisoare, perioada executată, de la data de 17.02.2014 la data de 26.05.2015. În baza art. 19 c.p.p. raportat la art. 25 c.p.p., art. 397 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Miţă Natalia Maria, prin reprezentant legal Badea Loredana Alina. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 272 c.p.p., dispune avansarea onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu, av. Uzun Tania, în cuantum de 195 lei, conform împuternicirii avocaţiale seria AV nr. 5120/17.08.2015, şi av. Trişcă (Solomon) Georgiana, în cuantum de 520 lei, conform împuternicirii avocaţiale seria AV nr. 5119/17.08.2015, din fondurile M.J., în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.06.2016. Preşedinte,
Hotarare 776/2016 din 21.06.2016Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 21.06.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.06.2016Deliberarea şi pronunţarea asupra fondului cauzei vor avea loc la data de 03.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2016Amână cauza la data de 18.05.2016 - pentru administrarea în continuare a probatoriilor
Incheiere de sedinta din 13.04.2016Amână cauza la data de 13.04.2016 - pentru lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 09.03.2016Amână cauza la data de 09.03.2016 - pentru administrarea în continuare a probatoriilor
Incheiere de sedinta din 20.01.2016Amână cauza la data de 20.01.2016 - pentru solutionarea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 02.12.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 17927/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, privind pe inculpatul MIŢĂ SORIN (...), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de "abandon de familie", faptă prev. şi ped. de art. 378 alin. 1, lit. c din cod penal cu referire la art. 5 cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MIŢĂ SORIN. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.10.2015. Judecător de Cameră Preliminară, Marius Nastasia
Incheiere camera preliminara din 30.10.2015Deliberarea şi pronunţarea asupra legalităţii sesizării instanţei şi a actelor de urmărire penală va avea loc la data de 30.10.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2015Ia act că inculpatului, la acest termen, i s-a comunicat copia actului de sesizare Acordă termen în procedura de cameră preliminară la data de 21.10.2015
Incheiere de sedinta din 30.09.2015