C***** E********
ContestatorC***** C*********
ContestatorB****** M*****
IntimatB****** I*****
IntimatAdmite în parte contestaţia la executare, formulată de contestatorii C***** E********, C***** C*********, în contradictoriu cu intimaţii: B****** M***** şi B****** I*****. Îndreaptă actele şi formele de executare înfăptuite în dosarul de executare silită nr. 231/E/2015 înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc Cîmpulungeanu Sarmis -Suceava, cu privire la valoarea creanţei, urmând a fi trecută suma de 29.000 Euro (sau echivalentul acesteia în lei), în loc de 34.000 Euro, funcţie de această creanţă urmând a fi recalculat şi onorariul executorului judecătoresc stabilit prin încheierea nr. 3 din 11 mai 2015. Anulează somaţiile imobiliare emise la data de 11 mai 2015, cu consecinţa radierii acestora din C.F. nr. 32779 - Fălticeni, C.F. nr. 32778 Fălticeni, C.F. nr. 31068 Fălticeni. Obligă intimaţii să plătească contestatorilor suma de 1000 lei cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2015.
Incheiere finala dezinvestire din 09.07.2015Respinge cererea de suspendare a executării silite. formulată de contestatorii C***** E********, C***** C*********, în contradictoriu cu intimaţii: B****** M***** şi B****** I*****. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru intimata B****** I***** şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Amână pronunţarea asupra contestaţiei la executare la data de 9 iulie 2015. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.07.2015