C****** S*****
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Câmpean Simion (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu sediul). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 16 decembrie 2015, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1579/2015 din 16.12.2015Amână pronuntarea hotărârii la data de 16 decembrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2015se va comunica reclamantei 1 exemplar din notele de ?edin?ă depuse de pârâtă
Incheiere de sedinta din 24.11.2015cauza s-a repus pe rol pentru a se solicita pârâtei să comunice modul de calcul şi plată a indemnizaţiei prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. o) din Legea nr. 341/2004 pentru reclamant, începând cu intrarea în vigoare a OUG nr. 95/2014
Incheiere de sedinta din 20.10.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 20 octombrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2015