J*** T**** I***
InculpatS* R** I****** S** L**** P*** L********* J******* M** I***** C****** I****
Parte civilăD******* G******* A F********* P****** T****
Parte civilăD******* P***** A********** J******** C**** S******
Parte civilăS* A****** S*******
Parte civilăÎn temeiul art.272 al.1 lit b din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen. din 1968, a art. 396 al. 10 C.p.p., precum şi a art 5 C. pen. condamnă pe inculpatul J*** T**** I***, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acestuia sau în folosul propriu al administratorului. În temeiul art. 67 C.pen. rap. C.pen. la art. 66 alin.1 lit. a b şi g din C.pen., aplică inculpatului J*** T**** I*** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a administra societăţi comerciale pe o perioadă de 3(trei) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 rap. C.pen. art. 66 alin.1 lit. a, b şi g din C.pen., aplică inculpatului J*** T**** I*** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi de a administra societăţi comerciale. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr.357/03.03.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.9952/108/2013, definitivă prin decizia penală nr.940/A/11.11.2014 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţa penală nr.407/13.03.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.8941/108/2013, definitivă prin decizia penală nr.963/A/13.11.2014 a Curţii de Apel Timişoara Decontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr.10/12.01.2015 pronunţată de Tribunalul Timi? în dosarul nr.7337/30/2014, definitivă la data de 09.03.2015 prin decizia penală nr.48/09.03.2015 a Curţii de Apel Timişoara, în pedepsele componente de: - 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.255 C.p. din 1969, cu aplic. art.5 C.p., art.396 alin.10 C.p.p.; - 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.61 al.1 din Lg.78/2000, cu aplic. art.5 C.p., art.396 alin.10 C.p.p.; - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.25 C.p. din 1969 rap.la art.290 C.p. din 1969, cu aplic. art.17 lit.c din Lg.78/2000 şi art.41 al.2 C.p. din 1969, art.5 C.p.; - 6 luni închisoare spor; aplicate condamnatului prin sentinţa penală nr.357/03.03.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.9952/108/2013, definitivă prin decizia penală nr.940/A/11.11.2014 a Curţii de Apel Timişoara, în pedepsele componente de ?i pedepsele de: - 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.255 C.p. din 1969, cu aplic. art.5 C.p., art.396 alin.10 C.p.p.; - 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.61 al.1 din Lg.78/2000, cu aplic. art.5 C.p., art.396 alin.10 C.p.p.; - 6 luni închisoare spor; aplicate condamnatului prin sentinţa penală nr.407/13.03.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.8941/108/2013, definitivă prin decizia penală nr.963/A/13.11.2014 a Curţii de Apel Timişoara Înlătură sporurile aplicate prin sentinţele mai sus menţionate. În baza art. 36 C.p. din 1968 rap. la art. 33 lit.a, art. 34 lit.b C.p. din 1968, cu aplic. art.5, 6 C.p., contopeşte pedepsele astfel repuse în individualitate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi şase luni închisoare, urmând ca petentul condamnat să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi şase luni închisoare. În temeiul art. 45 C.pen., precum şi a art. 67 C.pen. rap. la art. 66 alin.1 lit. a, b şi g din Codul penal, aplică inculpatului J*** T**** I*** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a administra societăţi comerciale pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.h C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, respectiv dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. În temeiul art. 45 C.pen., precum şi a art. 67 C.pen.rap art. 66 alin.1 lit. a b şi g din C.pen., aplică inculpatului J*** T**** I*** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi de a administra societăţi comerciale.. În temeiul art.36 alin.3 C.p. din 1968, deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 12.11.2014 la zi. Anulează vechiul mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 10/03/2015 emis de Tribunalul Timi? şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri. În baza art 397 C.pr. pen rap. 1357 C.civ. admite acţiunile civile formulate în cauză de părţile civile Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Caraş-Severin, S.C. Ambient S.A., S.C. Help Trans S.R.L., S.C. Banc Post S.A. şi obligă inculpatul la plata sumei de: - 14.479 lei reprezentând impozit pe profit şi accesorii, către Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara - 95.370 lei reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat către Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Caraş-Severin - 15.526,73 lei facturi neachitate către S.C. Ambient S.A. - 79.058,54 lei reprezentând contravaloare materiale de construcţii(74.729,50), penalităţi de întârziere( 3.789,74 lei) şi cheltuieli de judecată(39.90 lei) către S.C. Help Trans S.R.L. - 43.047, 72 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii efective) precum şi 2028,64 lei sume la care se va calcula şi adăuga dobânda legală de la data formulării cererii de constituire de parte civilă – 05.05.2015 până la plata integrală către S.C. Banc Post S.A. Constată radiată din registrul comerţului S.C. Rox Impresa S.R.L. În temeiul art.274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.11.2015.
Hotarare 497/2015 din 17.11.2015Amânat pronunţarea cauzei pentru data de 17.11.2015, termen dat în vederea deliberării.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2015Amânat pronunţarea cauzei pentru data de 10.11.2015, termen dat în vederea deliberării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 172/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj privind pe inculpatul J*** T**** I*** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu al administratorului prev. de art. 272 alin.1 pct. 2 din L. 31/1990 (în actuala reglementare art. 272 alin.1 lit. „b” din L. 31/1990 cu aplic. art. 5 C. penal), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul J*** T**** I*** şi stabileşte termen de judecată la data de 03 Noiembrie 2015, termen pentru când se vor cita inculpatul din Penitenciarul Timişoara, persoanele vătămate şi părţile civile. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06 Octombrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 06.10.2015