B**** D***** M*****
InculpatÎn baza art. 338 alin. 1 c.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.proc.pen. condamnă pe inculpatul BARBU DORIAN-MARIUS (....) la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului BARBU DORIAN-MARIUS pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului BARBU DORIAN-MARIUS pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 C. pen. suspendă executarea pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii sub supraveghere stabilind conform art. 92 C. pen. un termen de încercare de 2 ani. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul S.C. Polaris M Holding S.A. sau Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen. pune în vedere inculpatului că, în cazul săvâr?irii unei noi infrac?iuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse, se vor aplica dispozi?iile art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1600 lei (din care 1500 lei pentru urmărire penală) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.11.2015.
Hotarare 1431/2015 din 27.11.2015În temeiul art.391, alin.2 cpp amână pronunţarea la data de 27.11.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2015În temeiul art.391, alin.1 cpp stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 13.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2015În baza art. 346 alin. 2 c. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2558/P/2015 din 17/06/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpatul BARBU DORIAN-MARIUS (trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. 1 c.pen.), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BARBU DORIAN-MARIUS (...). Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.09.2015.
Incheiere camera preliminara din 11.09.2015În temeiul art.391, alin.1 cpp stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 11.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2015