N********** V*******
IntimatÎn baza art.art 278 al.1 C.proc.pen, îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. 698/02.04.2015 pronunţată în dosar nr. 1834/325/2015 al Judecătoriei Timişoara în sensul menţionării corecte a sintagmei din rândul al unsprezecelea din al doilea paragraf, respectiv „pronunţată în dos.nr. 14588/325/2011, def. prin dec. nr. 578/R/28.09.2012 a Tribunalului Timiş” în loc de „pronunţată în dos.nr. 14588/325/2011, def. prin dec. nr. 578/R/28.09.2012 a Curţii de Apel Timişoara”, cum greşit a fost menţionat. Se menţin neschimbate, în rest dispoziţiile sentinţei. În temeiul art. 275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 16.04.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.04.2015Admite sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Timişoara. În temeiul art. 63 ind.1 C.pen.1969, cu ref. la art. 14 alin.1, lit. a şi art. 13 alin.1 din Legea 187/2012, dispune înlocuirea amenzii penale în cuantum de 500 Euro aplicată intimatului condamnat prin sentinţa din 14.02.2009 a Tribunalului din Monza, irevocabilă la 24.04.2009 şi prin sentinţa din 13.01.2010 a Curţii de Apel Milano, irevocabilă la 01.03.2010, astfel cum acestea au fost contopite prin Ordinul de unificare din 16.04.2010 al Procuraturii de pe lângă Curtea de Apel din Milano şi recunoscute prin s.p. nr. 1799/25.06.2012 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dos.nr. 14588/325/2011, def. prin dec. nr. 578/R/28.09.2012 a Curţii de Apel Timişoara) cu pedeapsa închisorii de 15(cincisprezece) zile, ce urmează a fi executată în regim de detenţie, conform art. 60 Cod penal. În temeiul art. 275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3(trei) zile de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.04.2015.
Hotarare 698/2015 din 02.04.2015Recitarea intimatului la adresa de domiciliu ?i citarea acestuia şi cu mandat de aducere cu executare efectivă la adresa indicată în procesul-verbal al mandatului de aducere emis pentru acest termen de judecată, cât şi prin afişare la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei la 02.04.2015, C7P, ora 9:00, sala 278, pentru când se recitează intimatul la adresa de domiciliu ?i se citează şi cu mandat de aducere cu executare efectivă la adresa indicată în procesul-verbal al mandatului de aducere emis pentru acest termen de judecată, cât şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 05.03.2015.
Incheiere de sedinta din 05.03.2015Citarea intimatului, şi cu mandat de aducere cu executare efectivă la adresa indicată prin grefa instanţei şi la care a fost citat pentru acest termen de judecată, cât şi prin afişare la uşa instanţei. Emiterea unei adrese către DGRFP Timişoara Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş pentru a se comunica dacă a fost demarată procedura de executare silită având ca obiect recuperarea sumei de 500 de euro, reprezentând amendă judiciară aplicată sus-numitului prin sp. nr. 1799/25.06.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 578/R/28.09.2012, cu care acesta figurează ca debitor în evidenţele fiscale, cu înaintarea tuturor documentelor justificative în acest sens, precum şi dovada comunicării lor către debitor. Amână judecarea cauzei la 05.03.2015, C7P, ora 9:00, sala 278, pentru când se citează intimatul N V şi cu mandat de aducere la adresa indicată prin grefa instanţe şi la care a fost citat pentru acest termen de judecată şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 19.02.2015.
Incheiere de sedinta din 19.02.2015