C**** G********* L*****
PetentIn baza art. 587 Cpp cu aplicarea art. 6 Cp şi art. 59 şi urm. din vechiul C.pen., admite cererea de liberare conditionată formulată de petentul CHIŢU GHEORGHIŢĂ LUCIAN Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea MEPI nr. 199/2015 emis de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în baza s.p. nr. 76/2015 - dacă nu este reţinut ori arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra disp.art. 61 C.p., privind revocarea liberării. În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia – din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, urmează a fi avansată din fondul special al MJLC în favoarea Baroului Bucureşti. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 nov. 2015.
Hotarare 2444/2015 din 26.11.2015