V***** N* D******
ContestatorA************ R******** A F********* P****** V*****
IntimatŞedinţa publică din 23.03.2016 HOT: Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul VĂDUVA N.DUMITRU, în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA, , cu sediul procesual ales la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, Constată prescrisă executarea sancţiunii amenzii în cuantum de 2500 lei, aplicată petentului Văduva N.Dumitru prin procesul-verbal de contravenţie seria CVA nr. 0010901 din 02.07.2015. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă, în cazul exercitării căii de atac, la Judecătoria Horezu. Pronunţată în şedinţa publică din 23.03.2016. PREŞEDINTE,
Hotarare 459/2016 din 23.03.2016Constată că în temeiul disp. art.258 rap. la art.255 al.1 C.pr. civilă, va încuviinţa pentru petent proba cu înscrisuri şi pentru intimată proba cu înscrisuri , apreciindu-le ca fiind utile şi pot duce la soluţionarea cauzei. Va lua act că petentul renunţă la administrarea probei testimoniale. Va amâna soluţionarea cauzei şi va acorda termen la data de 23 martie 2016 pentru când va ,din oficiu va dispune emiterea unei adrese către intimată cu solicitarea de a înainta la dosar Dispoziţia nr.734/4.12.2013 privind măsurile dispuse de organele fiscale cu ocazia inspecţiei fiscale stabilită conform Raportului de inspecţie fiscală nr.4447/29.11.2012 . Va proroga discutarea excepţiei tardivităţii formulării plângerii invocată de intimată prin întâmpinare. În temeiul art.229 Cod procedură civilă părţile au termen în cunoştinţă astfel că nu se vor mai cita.
Incheiere de sedinta din 24.02.2016