M**** A* C******* D*****
InculpatB***** V**** C************
Parte civilăÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Caraş - Severin cu inculpatul Mathe Cristian Daniel, pentru săvârşirea infracţiunilor de - constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii asimilată infracţiunii de contrabandă constând în colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia faptă prev şi ped. de 367 al. 1,6 C.p. rap. la art.270 alin.3 Legea 86/2006;colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, în formă continuată, prev. şi ped. de art.270 alin.3 Legea 86/2006 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p.; toate cu aplic. art. 38 al. 1 din noul Cod penal; în dosarul penal nr. 15/D/P/2014 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Caraş – Severin. Condamnă pe inculpata Mathe Cristian Daniel- în baza art. 367 al. 1, 6 C.p. rap. la art. 270 alin. 3 legea 86/2006 la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art, 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66. alin.1 lit. a si b Codul Penal pe o perioada de 1 an. În baza art.65 alin.1 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit. a şi b C.p. pe durata executării pedepsei. - în baza art. 270 alin. 3 legea 86/2006 cu aplic. art . 35 alin 1 din Codul Penal la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art, 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66. alin.1 lit. a si b Codul Penal pe o perioada de 2 ani. În baza art.65 alin.1 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.a şi b C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art. 38 alin. 1 C.p. raportat la art. 39 alin.1 lit.b din Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul Mathe Cristian Daniel urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi ) ani şi 4(patru) luni închisoare. În temeiul art. 91 C.pen dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit conform art. 92 Cod Penal. În baza art. 93 alin. 1 C.pen dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.45 alin.3 lit.a C.p. aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 lit.a şi b C.p. pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale . În baza art.65 alin.1 şi 3 C.p. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.a şi C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art.93 alin.3 C.p. obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Mun. Reşiţa pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 404 C.p.p. atrage inculpatului atentia asupra consecintelor nerespectării dispozi?iilor art. 96 C.p. În baza art. 486 alin. 2 C.p.p. lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02.07.2015.
Hotarare 36/2015 din 02.07.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul parchetului şi dispune citarea inculpatului Mathe Cristian Daniel pentru următorul termen de judecată cu mandat de aducere. Amână judecata cauzei la data de 02.07.2015. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 18.06.2015