C******* N** S***** C*****
InculpatB***** M* L******** A*****
InculpatÎn temeiul art. 278 C.p.p. îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. 3048/07.12.2015 a Judecătoriei Timişoara în sensul că, la alineatul 5, paragraful 1 şi 2, în loc de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 se va trece art. 86 alin. 3 din O.U.G. 195/2002. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.12.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.12.2015În temeiul art.396 alin.1, alin.2,cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen., rap.la art. 85 alin.1 din OUG 195/2002, rep., cu aplic.art.5 C.pen., condamnă inculpatul CODREANU SILVIU COSMIN, cu antecedente penale ce nu atrag starea de recidivă, la pedeapsa de: - 10(zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin.1 din OUG 195/2002, rep, cu aplic.art.5 C.pen. În temeiul art.71 C. pen. 1969, cu aplic.art. 12 alin.1 din legea 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.396 alin.1, alin.2,cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen., rap.la art. 85 alin.2 din OUG 195/2002, rep., cu aplic.art.5 C.pen, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de: - 10(zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin.2 din OUG 195/2002, rep, cu aplic.art.5 C.pen. În temeiul art.71 C. pen. 1969, cu aplic.art. 12 alin.1 din legea 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.396 alin.1, alin.2,cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen., rap.la art. 86 alin.1 din OUG 195/2002, rep., cu aplic.art.5 C.pen condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de: - 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002, , rep, cu aplic.art.5 C.pen. În temeiul art.71 C. pen. 1969, cu aplic.art. 12 alin.1 din legea 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Constată că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu cele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului Codreanu Silviu Cosmin prin s.p. nr. 3590/02.10.2014 a Judecătoriei Timişoara, def. prin dec. nr. 106/A/11.12.2014 a Curţii de Apel Timişoara şi prin s.p. nr. 2373/10.06.2014 a Judecătoriei Timişoara, def. prin neapelare la 30.06.2014. În temeiul art. 86 ind.5 alin.1 C.pen 1969, rap.la art. 16 alin.1 din Legea 187/2012 anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1(un)an şi 10 (zece) luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 3590/02.10.2014 a Judecătoriei Timişoara, def. prin dec. nr. 106/A/11.12.2014 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1(un)an şi 10 (zece) luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 3590/02.10.2014 a Judecătoriei Timişoara, def. prin dec. nr. 106/A/11.12.2014 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente pe care le pune în individualitate, astfel: - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. (comisă la 18.05.2012); - 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. (comisă la 18.05.2012); - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002 rep. (comisă la 18.05.2012); - 8(opt) luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. (comisă la 25.09.2011); - 8(opt) luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002 rep. (comisă la 25.09.2011); - 8(opt) luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.(comisă la 25.09.2011); Înlătură provizoriu sporul de 10(zece) luni închisoare stabilit prin s.p. nr. 3590/02.10.2014 a Judecătoriei Timişoara, def. prin dec. nr. 106/A/11.12.2014 a Curţii de Apel Timişoara. În baza art. 36 alin.1 C.pen.1969, art 33 lit. a şi 34 alin.1 lit. b C.pen 1969, cu aplic.art. 5 C.pen. contopeşte cele trei pedepse aplicate în prezenta cauză de 10 luni, 10 luni şi 8 luni închisoare cu cele aplicate prin s.p. nr. 3590/02.10.2014 a Judecătoriei Timişoara, def. prin dec. nr. 106/A/11.12.2014 a Curţii de Apel Timişoara, astfel cum au fost repuse în individualitate, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare, pe care o sporeşte cu 1(un)an şi 2(două) luni închisoare, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 2(doi) ani şi 2(două) luni închisoare. În temeiul art.71 C. pen. 1969, cu aplic.art. 12 alin.1 din legea 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 86 ind.1, art. 86 ind.5 alin.2 C.pen. din 1969, raportat la art. 5 alin.1 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2(doi) ani şi 2(două) luni închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art.86 ind. al.1 C.pen. din 1969 şi calculat potrivit art. 86 ind. alin. 2 C.pen 1969, de la data rămânerii definitive a s.p. nr. 2373/10.06.2014 a Judecatoriei Timisoara, respectiv de la data de 30.06.2014. În temeiul art. 71 alin.5 C. pen.1969, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.86 ind.3 alin. 1 C.pen. din 1969, pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Timiş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 86 ind.3 alin.4 C.pen.1969 supravegherea executării obligaţiilor de către inculpat revine Serviciul de Probaţiune Timiş În temeiul art. 404 din C.proc.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen. din 1969, raportat la art. 86 ind. 4 alin. 1 si 2 C.pen. 1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni, având drept consecinţă executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară, precum şi revocarea pentru neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. În temeiul art.396 alin.1, alin.2,cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen., rap.la art. 86 alin.1 din OUG 195/2002, rep., cu aplic.art.5 C.pen., condamnă inculpatul BURETE LAURENTIU ADRIAN, cu antecedente penale ce nu atrag starea de recidivă, la pedeapsa de: - 10(zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002, rep., cu aplic.art. 5 C.pen. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen 1969, cu aplic.art.12 alin.1 din legea 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executarii pedepsei principale. Constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze este concurenta cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p. nr. 889/01.04.2013 a Judecătoriei Timişoara, def. prin nerecurare la 15.04.2013 şi prin s.p. nr. 401/30.11.2011 a Judecătoriei Sannicolau Mare, definitiva prin nerecurare la data de 20.12.2011. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 2(două) luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 889/01.04.2013 a Judecătoriei Timişoara, def. prin nerecurare la 15.04.2013 în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, după cum urmează: - pedeapsa de 8(opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002, rep, aplicată prin s.p. nr. 889/01.04.2013 a Judecătoriei Timişoara - pedeapsa de 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin.1 din OUG 195/2002, rep, aplicată prin s.p. nr. 401/30.11.2011 a Judecătoriei Sannicolau Mare - pedeapsa de 1(un) an si 6(şase) luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin.2 din OUG 195/2002, rep, aplicată prin s.p. nr. 401/30.11.2011 a Judecătoriei Sannicolau Mare; - pedeapsa de 1(un) an si 6(şase) luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002, rep, aplicată prin s.p. nr. 401/30.11.2011 a Judecătoriei Sannicolau Mare; Constată că prin s.p. nr. 401/30.11.2011 a Judecătoriei Sannicolau Mare, def. prin nerecurare la data de 20.12.2011 s-a dispus in temeiul art. 83 C.pen.1969 revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 1 an si 6 luni inchisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 1262/03.06.2009 a Judecatoriei Timisoara, ramasa definitiva prin neapelare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat in stare de minoritate, dispunandu-se executarea in intregime acestei pedepse alături de prima pedeapsa rezultanta, aceea de 1 an si 6 luni inchisoare, aplicată prin aceeasi s.p. nr. 401/30.11.2011 a Judecătoriei Sannicolau Mare, in final dispunandu-se executarea pedeapsei de 3 ani inchisoare, cu privare de libertate. Înlătură provizoriu sporul de 2 (două) luni închisoare stabilit prin s.p. nr. 889/01.04.2013 a Judecătoriei Timişoara, def. prin nerecurare la 15.04.2013. În baza art. 36 alin.1 C.pen.1969, art 33 lit. a şi 34 alin.1 lit. b C.pen 1969, cu aplic.art. 5 C.pen. contopeşte pedeapsa de 10(zece) luni închisoare aplicata în prezenta cauză cu pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat prin s.p. nr. 889/01.04.2013 a Judecătoriei Timişoara, def. prin nerecurare la 15.04.2013, astfel cum a u fost repuse în individualitate, în pedeapsa cea mai grea, aceea 3 (trei) ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute in final pedeapsa rezultanta de 3 (trei) ani si 2 (două) luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen 1969, cu aplic.art.12 alin.1 din legea 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi constată ca fiind executată pedeapsa accesorie conform art. 71 alin.2 C.pen.1969. Constată că pedeapsa principală finală de 3 (trei) ani si 2 (două) luni închisoare, astfel cum a fost stabilită prin prezenta, a fost executată de către inculpat în baza MEPÎ nr.1065/2013/15.04.2013 al Judecătoriei Timişoara, în perioada 20.12.2011-21.01.2014, fiind liberat condiţionat la 21.01.2014 cu un rest neexecutat de pedeapsă de 394 zile. Dispune emiterea, conform prezentei sentinţe, a unui nou MEPÎ fără punere în executare. În baza art. 274 alin. 1, alin.2 C. proc. pen. obligă inculpaţii la plata, de către fiecare, a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07.12.2015.
Hotarare 3048/2015 din 07.12.2015Amână pronunţarea la 07.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2015Emite adresă în vederea comunicării mandatului de executare a pedepsei închisorii numărul 1065 din 2013. Amână cauza la data de 26.11.2015 pentru ca apărătorul inculpatului să pregătească apărarea.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015Constată legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor şi actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Acordă termen în şedinţa publică din 29.10.2015. Emite adrese către ANP şi IGPR pentru a comunica dacă inculpatul C. este deţinut sau arestat. Emite adrese în vederea comunicării sentinţelor din cazierele inculpaţilor.
Incheiere camera preliminara din 01.10.2015