C******* E*****
ReclamantS******* M******** D* U****** R****
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta C******* E***** în contradictoriu pârâta S******* M******** D* U****** R**** şi în consecinţă: Constată că reclamanta a lucrat în condiţii de muncă deosebite în procent de 100% , în perioada 01.09.2006 – 27.01.2016. Obligă pârâta să vireze, diferenţa dintre sumele achitate efectiv cu titlu de contribuţii CAS şi sumele datorate potrivit încadrării locului de muncă în condiţii deosebite, aferente perioadei 01.01.2011 – 27.01.2016. Obligă pârâta să emită o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de către reclamantă în condiţii de muncă deosebite aferentă perioadei constatate. Respinge, ca nefondată, cererea privind obligarea pârâtei să întreprindă toate demersurile necesare emiterii/reînnoirii de către CNCAN a avizului de încadrare a locurilor de muncă din cadrul Laboratorului de Radiologie în condiţii de muncă deosebite şi capătul de cerere privind cheltuielile de judecată. Executorie de drept . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.01.2016.
Hotarare 27/2016 din 27.01.2016administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 18.11.2015