B**** E**
IntimatÎn temeiul art. 353 al. 10 C.p.p. raportat la art. 154 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 preschimbă termenul pentrudata de 21.12.2015
În baza art.154 alin.6 lit. a din Legea nr. 302/2004 modificată, admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara . În baza art. 155 alin.1 din Legea nr. 302/2004 modificată, dispune recunoaşterea sentinţei penale nr. 33 Hv 186/14h din 28.01.2015 a Tribunalului Landului Viena - Austria, definitivă la aceeaşi dată, prin care numita B.E. a fost condamnată la pedeapsa totală de 8 ani închisoare pentru săvârşirea a 10 infracţiuni de tâlhărie prevăzute de art. §§ 142 alin.1, 12 din Codul penal austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 233 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a C.p. şi 38 C.p. ca infracţiunea de tâlhărie cu circumstanţa agravantă a comiterii de trei persoane împreună, în concurs. Dispune transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate B.E., în vederea executării pedepsei aplicate prin sentinţa sus menţionate, respectiv a pedepsei totale de 2880 zile (8 ani) de închisoare. În baza art. 73 C.penal deduce din pedeapsă perioada executată de 176 zile până la data de 12.03.2015 şi de la data de 12.03.2015 la zi. Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 130 lei, onorariu avocat oficiu. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi de la comunicare cu persoana condamnată.
Hotarare 217/2015 din 21.12.2015