S*** C** D********** S*** - L* C*** A***** A*** I******
PetentM******** I**
IntimatAdmite în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta SC CEZ DISTRIBUŢIE SA. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul şi minuta Sentinţei civile nr.262 pronunţată la data de 4 februarie 2015 de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 916/205/2015, în sensul că acestea vor menţiona în tot cuprinsul lor denumirea corectă a reclamantei, aceea de SC CEZ DISTRIBUŢIE SA, în loc de „SC CEZ VÂNZARE SA”, cum greşit s-a înscris. Respinge solicitarea de îndreptare a erorii materiale privind cuantumul debitului reprezentând contravaloare energie electrică. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 iunie 2015.
Incheiere finala dezinvestire din 24.06.2015Dispune emiterea unei adrese către Tribunalul Argeş – Secţia Civilă prin intermediul căreia va solicita înaintarea dosarului de fond nr. 916/205/2014, care va fi avut în vedere la soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată împotriva sentinţei civile nr. 262, pronunţată în acest dosar. Dispune emiterea unei adrese către S.C. CEZ Distribuţie S.A. prin intermediul căreia îi va pune în vedere să depună la dosar copia raportului de expertiză realizată în dosarul nr. 916/205/2014. Amână judecarea cauzei la 24 iunie 2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Mai 2015.
Incheiere de sedinta din 20.05.2015