R**** F****** A*****
Parte civilăI**** A********
InculpatÎn temeiul art. 278 C. proc. pen., dispune, din oficiu, înlăturarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 3251 din data de 22.12.2015 pronunţată în dosarul nr. 18922/325/2015, în sensul că în cadrul alineatului 7, se va menţiona numele părţii civile, astfel: „ R**** F****** A*****.” în loc „Raicu Florian Emil”. Se menţin neschimbate, în rest, dispoziţiile minutei. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.01.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.01.20161. În temeiul art. 193 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., rap. la art. 83 C. pen., stabileşte pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare în sarcina inculpatului I.A., cetă?ean român, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art. 83 alin. 1 C. pen., amână aplicarea pedepsei de 6 (şase) luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Pieţe SA Timişoara şi Primăria comunei Săcălaz, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 3 C. proc. pen. şi ale art. 51 şi 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 19 C. proc. pen. şi la art. 1349, 1357- 1358 C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă R.F.E.şi dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă R.F.E.. Respinge în rest cererea părţii civile cu privire la plata daunelor morale. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul I.A. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 276 alin. 6 C. proc. pen., rap. la art. 453 C. proc. civ., obligă inculpatul la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului ales al părţii civile R.F.E. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.12.2015.
Hotarare 3251/2015 din 22.12.2015Amână pronunţarea la data de 22.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2015Amână cauza la data de 10.12.2015 în vederea audierii martorilor încuviinţaţi.
Incheiere de sedinta din 12.11.2015Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.10.2015.
Incheiere camera preliminara din 15.10.2015