R**** I** V*****
PetentÎn temeiul art. 585 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul R**** I** V*****, aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani. În temeiul art. 33 lit. a din Codul penal din 1968 constată că infracţiunile pentru care R**** I** V***** a fost condamnat definitiv sunt concurente, astfel: - infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 rap. la art. 209 alin.1 lit. a, g şi i, cu aplicarea art. 74 lit. c rap. la art. 76 lit. c din Codul penal din 1968 (faptă săvârşită în data de 26/27.08.2005), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni termen de încercare, potrivit art. 81 şi art. 82 din Codul penal din 1968, prin sentinţa penală nr. 58/20.02.2006 pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 174/2006, modificată prin decizia penală nr. 367/19.06.2006 a Tribunalului Suceava şi rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.07.2006, şi - infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 lit. i din Codul penal din 1968 (faptă săvârşită în data de 30.08.2005), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a-b din Codul penal din 1968 pentru o perioadă de 6 ani, cu aplicarea pedepsei accesorii privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a, b, c şi e din Codul penal din 1968, prin sentinţa penală nr. 81/01.03.2006 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2229/P/2005, menţinută prin decizia penală nr. 159/08.05.2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4144/28.06.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În temeiul art. 85 alin.1 din Codul penal din 1968 şi art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 58/20.02.2006 pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 174/2006, modificată prin decizia penală nr. 367/19.06.2006 a Tribunalului Suceava şi rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.07.2006. În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 alin. 1 lit.b şi art. 36 alin. 2 din Codul penal din 1968, precum şi art. 35 alin.1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal din 2009, contopeşte pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 58/20.02.2006 pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 174/2006, modificată prin decizia penală nr. 367/19.06.2006 a Tribunalului Suceava şi rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.07.2006, şi de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 81/01.03.2006 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2229/P/2005, menţinută prin decizia penală nr. 159/08.05.2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4144/28.06.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi aplică pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a-b din Codul penal din 1968 pentru o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei principale. În temeiul art.71 din Codul penal din 1968, interzice exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a, b, c şi e din Codul penal din 1968 pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 36 alin. 3 din Codul penal din 1968, deduce din durata pedepsei rezultante de 20 de ani închisoare perioada executată de la data de 16.09.2005 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 97/2006 din data de 11.07.2006 emis de Tribunalul Suceava în baza sentinţei penale nr. 81/01.03.2006 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2229/P/2005, menţinută prin decizia penală nr. 159/08.05.2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4144/28.06.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi toate formele de executare subsecvente acestuia şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentinţe, la data rămânerii definitive a acesteia. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Ciubotaru Vasile, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1372/29.04.2015, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.05.2015.
Hotarare 106/2015 din 04.05.2015