M******* C***** M****
ReclamantS* C*** M**** S** C* D********* P******** A***
PârâtRespinge cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 917/2016, pronunţată în dosarul nr. 1902/117/2015 al Tribunalului Cluj, formulată de reclamantul MOLDOVAN COSMIN-MIHAI, în contradictoriu cu pârâta S.C. CALL MANIA S.R. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.04.2016.
Hotarare 1230/2016 din 14.04.2016Admite în parte acţiunea formulată de reclamant. Anulează decizia de desfacere a contractului individual de munca nr. 599 din 26.03.2015 emisă de pârâtă. Obligă pârâta la plata unei despăgubiri către reclamant egale cu salariile reale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, dacă nu s-ar fi emis decizia contestată, conform contractului individual de muncă şi a actelor adiţionale. Respinge petitul privind obligarea paratei la plata daunelor morale in cuantum de 2.000 de euro. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj.
Hotarare 917/2016 din 17.03.2016AP LA DATA DE 17.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2016lipsa probe
Incheiere de sedinta din 07.01.2016lipsa probe
Incheiere de sedinta din 15.10.2015