C*** I* A***** f*** l** I**** D**** ş* C****** n** l* 1*********
InculpatS* R********* C****** S*** P*** R****** V****** V*****
Parte civilăCondamnă inculpatul Coca Andrei la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală, reprezentând un număr de 100 de zile amendă a câte 10 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. şi ped. de art. 253 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b C.pen.În baza art. 83 C.pen. adoptat prin legea nr. 15/1968 rap. la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 21/20.01.2014 nr. dosar 1767/237 a Judecătoriei Gura HUmorului def. prin DP nr. 126 la 20.03.2014 a Curţii de Apel Suceava şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul executând 1 an închisoare şi 1000 lei amendă penală. Aplică pedepsele accesorii dispuse prin Sentinţa penală nr. 21/20.01.2014 nr. dosar 1767/237 al Judecătoriei Gura HUmorului def. prin DP nr. 126 la 20.03.2014 a CUrţii de Apel Suceava în sensul că interzice inculpatului COCA ANDREI drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 cod penal. Obligă pe inculpatul COCA ANDREI să plătească părţii civile SC RESTAURANT CENTRAL SRL prin reprezentant legal VASILIU VASILE, suma de 100 lei cu titlu de despăgubiri. În baza art. 398 şi art. 274 alin.1 NCpp, obligă pe inculpatul COCA ANDREI la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.07.2016.
Hotarare 223/2016 din 19.07.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 19.07.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.07.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.07.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 12.07.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2016Acordă un singur termen pentru a da posibilitate părţilor să se împace.
Incheiere de sedinta din 14.06.2016Se va cita martorul din lucrări Pascal Dimitrie Sergiu, la adresa indicată prin Rechizitoriul Parchetului, respectiv, sat Brăieşti, com. Cornu Luncii, jud. Suceava, şi cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 17.05.2016Se va cita martorul din lucrări Pascal Dimitrie Sergiu, la adresa indicată prin Rechizitoriul Parchetului, respectiv, sat Brăieşti, com. Cornu Luncii, jud. Suceava. Se vor emite adrese către instanţele din ţară care au pronunţat sentinţele penale menţionate în cazierul inculpatului aflat la fila 74 dosar, pentru a înainta la dosarul cauzei copii certificate de pe aceste sentinţe.
Incheiere de sedinta din 19.04.2016Se va cita inculpatul în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu acesta. Încuviinţează ascultarea martorilor din lucrări, sens în care, pentru următorul termen de judecată, se vor cita martorii Latiş Domnica şi Rocna Elena.
Incheiere de sedinta din 05.04.2016Acordă termenul solicitat de către apărătorul inculpatului şi pune în vedere acestuia să asigure apărarea inculpatului pentru următorul termen de judecată. Se va cita inculpatul în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu acesta.
Incheiere de sedinta din 15.03.2016Acordă termenul solicitat, prin apărătorul de către inculpat, pentru a ajunge la o înţelegere cu partea civilă.
Incheiere de sedinta din 16.02.2016adresă Administraţia Naţională a Penitenciarelor să ne comunice dacă inculpatul se află încarcerat; actualizarea cazierului.
Incheiere de sedinta din 26.01.2016se citează inculpatul cu mandat de aducere, probatoriul se va pune în discuţie după citarea cu mandat de aducere a inculpatului
Incheiere de sedinta din 12.01.2016În baza art.346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 112/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului privind pe inculpatul Coca Andrei trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. şi ped. de art.253 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Coca Andrei . Stabileşte termen de judecată pe data de 12.01.2015, termen la care se vor cita părţile, iar persoana vătămată cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 27.11.2015Amână pronunţarea cauzei la data de 27.11.2015. Pronunţată în şedinţa publică
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2015pentru prezentare apărător din oficiu având în vedere citarea prin publicitate a inculpatului
Incheiere de sedinta din 17.11.2015