S***** P****
Contestator CondamnatÎn baza dispoziţiilor art. 425 indice 1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, admite contestaţiile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, precum şi de către contestatorul-condamnat S***** P****, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 2565 din data de 21.07.2015 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 19051/245/2015, sentinţă penală pe care o desfiinţează integral. Rejudecând cauza : În baza dispoziţiilor art.587 din Codul de procedură penală, rap. la art.59 şi art.60 din Codul penal din 1969 şi art. 5 din noul Cod penal, admite propunerea de liberare condiţionată formulată cu privire la condamnatul S***** P****,în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, privind liberarea condiţionată a acestuia din executarea pedepsei de 1 (unu) an închisoare ce i-a fost aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 39 din data de 20.03.2014 a Judecătoriei Hârlău, judeţul Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr. 1679/239/2012 al Judecătoriei Hârlău, judeţul Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 596 din data de 15.10.2014 a Curţii de Apel Iaşi (mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 47/2014, emis la data de 16.10.2014 de către Judecătoria Hârlău, în baza sentinţei penale menţionate anterior) şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului S***** P****, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 47/2014, emis la data de 16.10.2014 de către Judecătoria Hârlău, în baza sentinţei penale nr. 39 din data de 20.03.2014 a Judecătoriei Hârlău, judeţul Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr. 1679/239/2012 al Judecătoriei Hârlău, judeţul Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 596 din data de 15.10.2014 a Curţii de Apel Iaşi, atrăgându-i-se totodată atenţia condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, conform art. 99 alin. (2) din Codul penal. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 450 lei, rămân în sarcina acestuia din urmă, în cuantumul lor fiind inclus şi onorariul, în sumă de 130 lei, pentru apărătorul desemnat din oficiu condamnatului, onorariu avansat către Baroul Iaşi din fondul special al Ministerului Justiţiei (delegaţia nr. 14135 din data de 14.07.2015, emisă de Baroul Iaşi - titularul delegaţiei, avocatul Diac Cezar - , în dosarul de fond nr. 19051/245/2015 al Judecătoriei Iaşi), precum şi onorariul, în sumă de 130 lei, pentru apărătorul desemnat din oficiu condamnatului, onorariu avansat către Baroul Iaşi din fondul special al Ministerului Justiţiei (delegaţia nr. 14837 din data de 12.08.2015, emisă de Baroul Iaşi - titularul delegaţiei, avocatul Florea Sorin Constantin - , în dosarul nr. 19051/245/2015 al Tribunalului Iaşi). Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.10.2015, la sediul Tribunalului Iaşi.
Hotarare 286/2015 din 01.10.2015Stabileste pronuntarea la data de 01.10.2015.
Incheiere de sedinta din 29.09.2015