D*** H*****
InculpatDosar nr. 19220/212/2015 HOT. 19.11.2015 În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.p.p., stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului Dică Hristu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool în sânge, prevăzute de art. 336 alin. 1 cod penal. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. În baza art.272 dispune avansarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, avocat Mazilu Ruxandra, în cuantum de 520 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2015. Preşedinte, Ştefania Pîrlogea
Hotarare 1369/2015 din 19.11.2015Amână pronunţarea la 19.11.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2015deliberarea şi pronuntarea vor avea loc la data de 13.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2015Dosar 19220/212/2015 ÎNCHEIERE 01.10.2015 În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 12974/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, privind pe inculpatul DICĂ HRISTU () trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336, alin. 1, din C. pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul DICĂ HRISTU. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01 octombrie 2015. Judecător de Cameră Preliminară, Pîrlogea Ştefania
Incheiere camera preliminara din 01.10.2015