I***** M*******
InculpatC******* A******** M****
Parte vătămatăN*** V*******
Parte vătămatăM*** M****** M******
Parte vătămatăI***** G*****
Reprezentant legal. Constată că: -prin sentinţa penală nr. 1256 din 24.10.2013 a Judecătoriei Constanţa în dosarul 21656/212/2013 definitivă prin nerecurare la data de 05.11.2013 inculpatul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea, în stare de minorat, a infracţiunii de furt calificat (faptă din 19/20.07.2013) -prin sentinţa penală nr. 836 din 25.07.2014 a Judecătoriei Constanţa în dosarul 13450/212/2014 definitivă prin neapelare, inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind menţinută suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1256 din 24.10.2013 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin nerecurare la data de 05.11.2013 (faptă din 09/10.07.2013). -prin sentinţa penală nr. 1272 din 30.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 13698/212/2015 definitivă prin neapelare la data de 16.12.2015, inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani. -prin sentinţa penală nr. 1175 din 16.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 14705/212/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.11.2015, inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani. -prin sentinţa penală nr. 1274 din 30.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 20987/212/2015 definitivă prin neapelare la data de 29.12.2015, inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani. -prin sentinţa penală nr. 237 din 26.02.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 30690/212/2014 definitivă prin decizia penală 95/MP din 26.06.2015 a Curţii de Apel Constanţa, inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 1 an şi 6 luni. -prin sentinţa penală nr. 1422 din 19.12.2014 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 30688/212/2014 definitivă prin decizia penală 179 din 06.11.2015 a Curţii de Apel Constanţa, inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani. Menţine dispoziţia sentinţei penale nr. 1272 din 30.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 13698/212/2015 definitivă prin neapelare la data de 16.12.2015, de anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 1256 din 24.10.2013 a Judecătoriei Constanţa în dosarul 21656/212/2013 definitivă prin nerecurare şi înlocuirea pedepsei de 8 luni închisoare stabilită, potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 8 luni. Menţine dispoziţia sentinţei penale nr. 1175 din 16.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 14705/212/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.11.2015, de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 1256 din 24.10.2013 a Judecătoriei Constanţa în dosarul 21656/212/2013 definitivă prin nerecurare şi înlocuirea pedeapsei de 8 luni închisoare stabilită, potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 8 luni. Repune în individualitatea lor toate măsurile educative luate faţă de inculpat prin sentinţa penală nr. 1272 din 30.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 13698/212/2015 definitivă prin neapelare la data de 16.12.2015; -prin sentinţa penală nr. 1175 din 16.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 14705/212/2015 definitivă prin neapelare la data de 17.11.2015; -prin sentinţa penală nr. 1274 din 30.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 20987/212/2015 definitivă prin neapelare la data de 29.12.2015; -prin sentinţa penală nr. 237 din 26.02.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 30690/212/2014 definitivă prin decizia penală 95/MP din 26.06.2015 a Curţii de Apel Constanţa;-prin sentinţa penală nr. 1422 din 19.12.2014 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 30688/212/2014 definitivă prin decizia penală 179 din 06.11.2015 a Curţii de Apel Constanţa, inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani. II. În baza art. 125 alin. 3 c.pen., cu referire la art. 129 alin. 1 c.pen. prelungeşte măsura internării într-un centru de detenţie, stabilită prin sentinţele de mai sus, a inculpatului I***** M******* până la 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzut şi pedepsit de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d) c.pen. cu aplicarea art. 113 c.pen. şi urm. şi art. 5 c.pen.; furt calificat prevăzut şi pedepsit de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d) c.pen. cu aplicarea art. 113 c.pen. şi urm. şi art. 5 c.pen.; tentativă la furt calificat prevăzut şi pedepsit de art. 32 alin. 1 c.pen. raportat la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d) c.pen. cu aplicarea art. 113 c.pen. şi urm. şi art. 5 c.pen.; furt calificat prevăzut şi pedepsit de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) c.pen. cu aplicarea art. 113 c.pen. şi urm. şi art. 5 c.pen. toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 c.pen.. Inculpatul I***** M******* urmează să execute măsura internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 5 ani, astfel cum a fost prelungită prin prezenta sentinţă. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) c. proc. pen. raportat la art. 127 c.pen. cu referire la art. 72 alin. 1 c.pen., deduce din durata măsurii educative aplicate inculpatului I***** M*******, perioada reţinerii, arestării preventive, de la 23.02.2015 la 20.07.2015 (sentinţa penală nr. 237 din 26.02.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 30690/212/2014 definitivă prin decizia penală 95/MP din 26.06.2015 a Curţii de Apel Constanţa) şi de la 29.07.2015 la 30.10.2015 (sentinţa penală nr. 1274 din 30.10.2015 a Judecătoriei Constanţa în dosarul nr. 20987/212/2015 definitivă prin neapelare la data de 29.12.2015). Constată că inculpatul I***** M******* este în executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie. Anulează formele de executare emise în baza sentinţelor indicate la punctul I şi dispune emiterea unor noi forme de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. III. În temeiul art. 397 alin. 1 cproc.pen. rap. la art.19 alin. 1 c.proc.pen, art. 25 alin.1 c.proc.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 c.civ., art. 1381 alin.1 c.civ. admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă CROITORU ALESANDRO MARIO ?i obligă pe inculpatul I***** M******* la plata sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material. Ia act că persoanele vătămate N*** V*******, CHIRCULESCU IZABELL şi M*** M****** M****** nu s-au constituit parte civilă în procesul penal În baza art. 404 alin. 4 lit. f) c. proc. pen. raportat la art. 397 alin. 3 c. proc. pen. dispune restituirea definitivă a următoarelor bunuri: -mapă tip plic către persoana vătămată N*** V******* (dovadă de predare primire din 25/08/2013 f. 56 dup). -radio CD marca BLAUPUNKT – carcasă metalică partea din faţă de culoare neagră, cu butoane de culoare argintie şi o telecomandă – alarmă auto cu carcasă din plastic de culoare neagră având două butoane, unul de culoare neagră cu inscripţia SILENT şi unul de culoare argintie cu inscripţia ARN către persoana vătămată CHIRCULESCU IZABELL (dovadă seria H nr. 0082122 din 10/01/2014 f. 132 dup) În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) c. proc. pen. raportat la art. 112 alin. 1 lit. b) C. pen. dispune luarea măsurii confiscării speciale cu privire la cuţit de aproximativ 22 cm cu mâner din material plastic de culoare bej şi inserţii maro, lamă din inox cu lungimea de 12 cm cu inscripţia CHEMCHUJI, folosit ridicate cu dovada seria H nr. 0082122 din 10/01/2014 (f. 132 dup). IV. În temeiul 274 alin. 1 C. proc. pen., instan?a obligă pe inculpatul I***** M******* la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 8100 lei (din care suma de 8000 lei cheltuieli judiciare avansate pentru urmărire penală). Onorariile apărătorilor din oficiu pentru faza de judecată: delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 4966 din 14/08/2015 – f. 10 dcp – DARMINA BRÂNDUŞA – 520 lei; şi pentru faza de urmărire penală - delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 947 – f. 32 dup – SFÎRCEA OVIDIU – 200 lei; -delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 1551 din 04/03/2015 – f. 67 dup – SFÎRCEA OVIDIU – 200 lei; -delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 946 din 05/02/2015 – f. 100 dup – SFÎRCEA OVIDIU – 200 lei; -delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 955 din 05/02/2015 – f. 100 dup – EMIN MELIS- 200 lei, urmează să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.03.2016.
Hotarare 353/2016 din 25.03.2016În temeiul dispoziţiilor art. 391 al. 2 C.pr.pen., deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 25 Martie 2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2016În temeiul dispoziţiilor art. 391 al. 1 C.pr.pen., deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 11 Martie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2016Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul, acordă termen la data de 24 Februarie 2016
Incheiere de sedinta din 03.02.2016Faţă de lipsa de procedură cu persoana vătămată Naum Vanghele, acordă termen la data de 03 Februarie 2016
Incheiere de sedinta din 20.01.2016Faţă de lipsa de procedură cu persoana vătămată Naum Vanghele, acordă termen la data de 20 Ianuarie 2016
Incheiere de sedinta din 02.12.2015În baza art. 346 alin. 2 c. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 9878/P/2013 din 22/06/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpatul I***** M******* (trimis în judecată, arestat în altă cauză, pentru săvârşirea infracţiunilor de 1. furt calificat prevăzut şi pedepsit de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d) c.pen. cu aplicarea art. 113 c.pen. şi urm. şi art. 5 c.pen.; 2. furt calificat prevăzut şi pedepsit de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d) c.pen. cu aplicarea art. 113 c.pen. şi urm. şi art. 5 c.pen.; 3. tentativă la furt calificat prevăzut şi pedepsit de art. 32 alin. 1 c.pen. raportat la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d) c.pen. cu aplicarea art. 113 c.pen. şi urm. şi art. 5 c.pen.; 4. furt calificat prevăzut şi pedepsit de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) c.pen. cu aplicarea art. 113 c.pen. şi urm. şi art. 5 c.pen), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I***** M******* (...). Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.10.2015.
Incheiere camera preliminara din 16.10.2015În temeiul art.391, alin.2 cpp amână pronunţarea la data de 16.10.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2015În temeiul art.391, alin.1 cpp stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 09.10.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2015Faţă de lipsa inculpatului I***** M*******
Incheiere camera preliminara din 16.09.2015