G**** D***** M****
ContestatorS* G******* A******** S*
IntimatB**** P*** V*******
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea GHIŢĂ DENISA – MARIA în contradictoriu cu intimata SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA astfel cum a fost precizată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş; cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică din data de 10.07.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 10.07.2017Amână pronunţarea la data de 10.07.2017. Cu cale da atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică din data de 03.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.07.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 03.07.2017, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Încuviinţează cererea de amânare a judecăţii formulată de contestatoare prin reprezentant convenţional pentru a lămuri cadrul procesual pasiv şi a obţine un mandat special de la contestatoare în acest sens. Aduce la cunoştinţă intimatei S* G******* A******** S* prin mail, stabilirea cadrului procesual ce va fi stabilit de către contestatoare. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.06.2017.
Incheiere de sedinta din 19.06.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 19.06.2017, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Emite adresă către Consiliul Judeţean Argeş Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor Argeş Piteşti, b-dul Republicii, bl. E 3c în vederea indicării domiciliului actual al intimatului B**** P*** V*******. Amendează persoana responsabilă să comunice instanţei relaţiile solicitate din cadrul Consiliul Judeţean Argeş Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor Argeş Piteşti b-dul Republicii, bl. E 3c, cod fiscal 17574512, cu amendă judiciară în cuantum de 50 lei în condiţiile prev. de art. 187 alin 1 pct. 2 lit. g) Cod proc. civ. Cu posibilitatea de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării pentru Consiliul Judeţean Argeş Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor Argeş Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică din 22.05.2017.
Incheiere de sedinta din 22.05.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 22.05.2017, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Pune în vedere contestatoarei, prin avocat, să facă demersurile necesare în vederea identificării domiciliului actual al pârâtului B**** P*** V*******. Pune în vedere contestatoarei, prin avocat, să depună taxa judiciară de timbru în cuantum de 300 lei, aferentă capătului de cerere privind întoarcerea executării silite conform disp. art. 10 alin. 4 din Lg. 80/2013 sub sancţiunea anulării cererii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică 03.04.2017.
Incheiere de sedinta din 03.04.2017Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 03.04.2017, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Pune în vedere contestatoarei să efectueze demersurile prev. de art 166 Cod. proc. civ în vederea identificării domiciliului actual al intimatului B**** P*** V******* sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei prev. de art. 242 Cod. proc. civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 13.03.2017.
Incheiere de sedinta din 13.03.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.02.2017, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 14.12.2016, completul C 3-3, sala 2, ora 08:30, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 12.10.2016Amână cauza conform motivării de mai sus la data de 12.10.2016, completul C3-3, sala 2, ora 08:30. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016Având în vedere lipsa titularului de complet, în raport de dispoziţiile art. 110 alin. 4, 6 şi 8 din HCSM 1375/17.12.2015, pentru aprobarea R.O.I. acordă termen de judecată pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată şi a dreptului la un proces echitabil. Pune în vedere avocatei contestatoarei să achite contravaloarea copiilor la dosarul de executare. Se emite adresă către executor pentru a comunica în copie certificată dosarul de executare. Amână judecarea cauzei la data de 14.09.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016Având în vedere lipsa procedurii de citare cu intimatul Barbu Virgiliu, revine cu citarea acestuia. Stabileşte taxa judiciară de timbru în cuantum de 894 lei. Pune in vedere contestatoarei prin sa achite taxa de timbru judiciar, sub sancţiunea anularii cererii ca netimbrata. I se aduce la cunoştinţă contestatoarei prin avocat ca are dreptul de a formula , in condiţiile legii, cerere de ajutor public judiciar. Comunică înscrisurile depuse de către contestatoare, pârâţilor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.06.2016, sala 2, ora 08:30, C3-3. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2016.
Incheiere de sedinta din 11.05.2016