Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de lămurire dispozitiv formulată de Sindicatul „SPIRU HARET” Teleorman (anterior denumit SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TELEORMAN), reclamant în dosarul nr. 1925/87/2015, în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa nr. 7 Alexandria, judeţul Teleorman. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 1649/19.10.2015 a Tribunalului Teleorman, pronunţată în dosarul nr. 1925/87/2015, în sensul că prin dobândă legală se înţelege dobânda legală penalizatoare, ce urmează să fie calculată şi acordată de la data pronunţării deciziei civile nr. 635/01.02.2013 de către Curtea de Apel Bucureşti şi până la data plăţii efective. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Dată în camera de consiliu, astăzi 04.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 04.11.2019Admite acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TELEORMAN, în numele şi pentru membrul său de sindicat TAPAI MARIA, în contradictoriu cu pârâta GRĂDINIŢA DE COPII CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 7 ALEXANDRIA. Obligă pârâta să plătească reclamantului nominalizat – membru de sindicat, dobânda legală aferentă drepturilor băneşti cuvenite, conform deciziei civile nr. 635/01.02.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, începând cu data pronunţării deciziei şi până la data plăţii efective. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2015.
Hotarare 1649/2015 din 19.10.2015