S* C******* C******** S** F****** P*** R***********
ReclamantI************ J******* D* P****** S****** - P*** R***********
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta S.C. Cereanix Construct S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.01.2016.
Hotarare 367/2016 din 29.01.2016Amână pronunţarea la data de 29.01.2016 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2016Prorogă pronunţarea asupra celor solicitate de reprezentantul pârâtului şi pune în vedere reprezentantului pârâtului să-şi precizeze în mod clar cererea în sensul de a arătat către care instituţie doreşte să se facă adresă şi ce anume să se solicite de la această instituţie, şi să depună această cerere cu 5 zile înainte de termenul următor de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 15.01.2016, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.11.2015.
Incheiere de sedinta din 27.11.2015Amână judecarea cauzei la data de 27.11.2015, ora 12:30, pentru când se va cita martorul Niga Mihai, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.10.2015.
Incheiere de sedinta din 09.10.2015Instanţa respinge excepţia netimbrării acţiunii invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 369,21 lei, pusă în vedere de instanţă, conform chitanţei depusă la fila 38 dosar. Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu audierea martorilor Sahlean George Răzvan şi Niga Mihai, urmând ca la termenul viitor să fie audiat un singur martor. Se va cita martorul Sahlean George Răzvan pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 09.10. 2015, pentru când reclamanta primeşte termen în cunoştinţă, prin prezenţa apărătorului la acest termen de judecată, iar pârâta prin faptul că citaţia a fost semnată de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei.
Incheiere de sedinta din 04.09.2015