Dosar 1936/86/2015 din 09.04.2015

constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1936/86/2015
Data dosar:
09.04.2015
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.01.2019 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Condamnare

    Respinge ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul Marin Alexe, prin apărător ales la data de 17.01.2019. Respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării jurdice formulată de inculpatul Niagu Vasile Valentin, prin apărător ales, în sensul înlăturării art. 35 alin. 1 din C.pen., privind infracţiunea continuată, în cazul infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006. Respinge ca neîntemeiate cererile de schimbare a încadrării jurdice formulate de toţi cei 25 de inculpaţi prin apărători aleşi, sau apărători din oficiu, în sensul eliminării art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă de două sau mai multe persoane împreună, precum şi referirea la art. 270 alin. 1. În aplicarea art. 5 C.pen., stabileşte că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, pentru inculpaţii majori, este Cod Penal de la 1969 şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal). 1. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul B***** M****, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul B***** M**** la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 38 de acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul B***** M**** să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpatul a fost reţinut în data de 21.03.2013, de la ora 00:20 până la data de 22.03.2013, ora 00:20 şi arestat preventiv în perioada cuprinsă între 28.03.2013 – 03.06.2013. În baza art. 861 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului B***** M**** pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul Cod penal. În baza art. 863 alin. 1 vechiul Cod penal pe durata termenului de încercare de 6 ani, inculpatul B***** M**** trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Suceava desemnat cu supravegherea sa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului B***** M**** asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă, şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 2. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul LĂZURCĂ MARIAN TOADER, zis „Manu”, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul LĂZURCĂ MARIAN TOADER la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 9 de acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunea de complicitate la contrabandă în formă agravată, prev. de art. 26 C.pen. 1969, rap. la art. 270 alin. 1, 3 combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c C.pen. 1969, pentru care inculpatul LĂZURCĂ MARIAN TOADER a fost condamnat prin S.p. nr.328 din 22.10.2015 a Judecătoriei Rădăuţi pronunţată în dosarul nr.5839/285/2014 rămasă definitivă prin decizia nr.252 din 14.03.2016 a Curţii de Apel Suceava, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 85 alin. 1 C.pen. 1969 dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, dispusă prin prin S.p. nr.328 din 22.10.2015 a Judecătoriei Rădăuţi pronunţată în dosarul nr.5839/285/2014 rămasă definitivă prin decizia nr.252 din 14.03.2016 a Curţii de Apel Suceava. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, dispusă prin prin S.p. nr.328 din 22.10.2015 a Judecătoriei Rădăuţi pronunţată în dosarul nr.5839/285/2014, urmând ca inculpatul LĂZURCĂ MARIAN TOADER să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 35 alin. 3 C.pen. 1969, contopeşte pedepsele complementare aplicate prin prezenta şi aplică pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpatul a fost reţinut în data de 20.03.2013 şi arestat preventiv în perioada cuprinsă între 28.03.2013 – 02.05.2013, în prezenta cauză şi reţinut în data de 11.03.2011 în cauza în care a fost pronunţată prin S.p. nr.328 din 22.10.2015 a Judecătoriei Rădăuţi. În baza art. 861 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului LĂZURCĂ MARIAN TOADER pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul Cod penal, care se calculează potrivit art. 865 alin. 2 C.pen. 1969, de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei, 14.03.2016. În baza art. 863 alin. 1 vechiul Cod penal pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul LĂZURCĂ MARIAN TOADER trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Suceava desemnat cu supravegherea sa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului LĂZURCĂ MARIAN TOADER asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă, şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 3. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul CREANGĂ VLADIMIR IONUŢ, zis Vlad, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul CREANGĂ VLADIMIR IONUŢ, la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 20 de acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul CREANGĂ VLADIMIR IONUŢ să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpatul a fost reţinut în data de 20.03.2013 şi arestat preventiv în perioada cuprinsă între 28.03.2013 – 02.05.2013. În baza art. 861 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului CREANGĂ VLADIMIR IONUŢ pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul Cod penal. În baza art. 863 alin. 1 vechiul Cod penal pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul CREANGĂ VLADIMIR IONUŢ trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Suceava desemnat cu supravegherea sa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului CREANGĂ VLADIMIR IONUŢ asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă, şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 4. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul C******** V*****, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul C******** V*****, la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 18 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul C******** V***** să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpatul a fost reţinut în data de 20.03.2013 şi arestat preventiv în perioada cuprinsă între 28.03.2013 – 02.05.2013. În baza art. 861 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului C******** V***** pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul Cod penal. În baza art. 863 alin. 1 vechiul Cod penal pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul C******** V***** trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: e) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Suceava desemnat cu supravegherea sa; f) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; g) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; h) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului C******** V***** asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă, şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 5. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. 1969, art. 74 alin. 2, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul Ţ**** V*****, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta aderării. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 61 alin. 1 Cod pen. 1969 revocă beneficiul liberării condiţionate cu privire la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 688/17.11.2011 a Judecătoriei Rădăuţi pronunţată în dosarul nr. 5791/285/2011, rămasă definitivă prin Decizia nr. 23 din 11.01.2012 a Curţii de apel Suceava. Constată un rest rămas neexecutat de 213 de zile. În temeiul art. 61 alin. 1 teza ultimă Cod pen. 1969 contopeşte restul rămas neexecutat de 213 de zile cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în func?ii elective publice ?i a dreptului de a ocupa o func?ie implicând exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a ?i lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969. În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 2, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 Noul Cod penal, condamnă pe inculpatul Ţ**** V***** la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 5 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 61 alin. 1 Cod pen. 1969 revocă beneficiul liberării condiţionate cu privire la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 688/17.11.2011 a Judecătoriei Rădăuţi pronunţată în dosarul nr. 5791/285/2011, rămasă definitivă prin decizia nr. 23 din 11.01.2012 a Curţii de apel Suceava. Constată un rest rămas neexecutat de 213 de zile. În temeiul art. 61 alin. 1 teza ultimă Cod pen. 1969 contopeşte restul rămas neexecutat de 213 de zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în func?ii elective publice ?i a dreptului de a ocupa o func?ie implicând exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a ?i lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969. Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile de: instigarea la falsificarea instrumenelor de plată electronică prev. de art. 25 C.pen. 1969, rap. la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, punere în circulaţie, în orice mod a instrumentelor de plată falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie, prev. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 şi deţinere fără drept a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică, prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu trimitere la ar. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, pentru care inculpatul Ţ**** V***** a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, prin sentinţa penală nr. 228 din 08.12.2015, dosar nr. 7219/86/2014 al Tribunalului Suceava, modificată în totalitate prin Decizia penală nr. 430 din 20.04.2017 a Curţii de Apel Suceava. Descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an închisoare, 1 an închisoare şi 6 luni închisoare, stabilite pentru infracţiunile menţionate mai sus. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele 1 an, 2 ani închisoare, aplicate în prezenta cauză cu pedepsele de 1 an închisoare, 1 an închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin Decizia penală nr. 430 din 20.04.2017 a Curţii de Apel Suceava, urmând ca inculpatul Ţ**** V***** să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare. În temeiul art. 35 alin. 3 C.pen. 1969, contopeşte pedepsele complementare aplicate prin prezenta şi aplică pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 88 alin. 1 Cod pen. 1969 deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Ţ**** V***** perioada reţinerii din data de 20.03.2013 şi perioada arestării preventive de la data de 28.03.2013 până la data de 05.06.2013. 6. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul CÎRSTEAN CONSTANTIN, la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul CÎRSTEAN CONSTANTIN, la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 6 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul CÎRSTEAN CONSTANTIN să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 5 din C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatului CÎRSTEAN CONSTANTIN asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C.p. de la 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 7. În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c, Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatului NIAGU VASILE-VALENTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta sprijinirii, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, deoarece nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul NIAGU VASILE-VALENTIN, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 2 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpatul Niagu Vasile Valentin, a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, la data de 02.08.2012. În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 5 din C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatului NIAGU VASILE-VALENTIN asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C.p. de la 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 8. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 2 Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul MARIN ALEXE, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 2 Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul MARIN ALEXE la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 3 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunea de colectare, deţinere, transport, preluarea mărfurilor care trebuie plasate sub un reim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată, pentru care inculpatul MARIN ALEXE a fost condamnat prin S.p. nr.155 din 22.11.2017 a Judecătoriei Vatra Dornei pronunţată în dosarul nr.725/334/2017 astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1307 din 21.12.2017 a Curţii de Apel Suceava, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 97 alin. 1 C.pen. dispune anularea suspendării executării sub supaveghere a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, dispusă prin prin S.p. nr.155 din 22.11.2017 a Judecătoriei Vatra Dornei pronunţată în dosarul nr.725/334/2017 astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1307 din 21.12.2017 a Curţii de Apel Suceava În baza art. 38 alin. 1 lit. b din Cod Penal cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Codului Penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, dispusă S.p. prin nr.155 din 22.11.2017 a Judecătoriei Vatra Dornei astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1307 din 21.12.2017 a Curţii de Apel Suceava, urmând ca inculpatul MARIN ALEXE să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Codului Penal, contopeşte pedepsele complementare aplicate prin prezenta cu pedeapsa complementară aplicată în baza S.p. prin nr.155 din 22.11.2017 şi aplică pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Codului Penal, contopeşte pedepsele accesorii aplicate prin prezenta cu pedeapsa accesorie aplicată în baza S.p. prin nr.155 din 22.11.2017 şi aplică pedeapsă accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, care se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen. În temeiul art. 88 alin. 1 C.pen. 1969 deduce din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, perioada reţinerii din data de 20.03.2013 precum şi perioada reţinerii din data de 28.03.2017 şi perioada arestării preventive din perioada 29.03.2017-01.09.2017 inclusiv. 9. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c. C.pen. 1969, art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul BEGHEAN GHEORGHE, zis Ghi?ă, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta aderării şi constituirii. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c. C.pen. 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul BEGHEAN GHEORGHE, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 11 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul BEGHEAN GHEORGHE să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpatul Beghean Gheorghe, a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, la data de 20.03.2013 şi arestat preventiv în perioada 28.03.2013 – 31.05.2013. În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 5 din C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe o perioadă de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatului BEGHEAN GHEORGHE asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C.p. de la 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 10. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c. C.pen. 1969, art. 74 alin. 1 lit. a şi b, art. 76 lit. b, Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul BEGHEAN IONEL, zis “NELU”, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c. C.pen. 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul BEGHEAN IONEL, la pedeapsa principală de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 6 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul BEGHEAN IONEL să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an şi 10 luni închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpatul BEGHEAN IONEL, a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, la data de 20.03.2013 şi 31.10.2012 şi arestat preventiv în perioada 28.03.2013 – 25.05.2013. În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 3 ani şi 10 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 5 din C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani şi 10 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatului BEGHEAN IONEL asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C.p. de la 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 11. În aplicarea art. 5 C.pen., stabileşte că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, pentru inculpatul Beghean Alin, minor la data faptelor este Noul Cod Penal. Aplică potrivit art. 118 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 114 alin. 1 Cod penal şi art. 129 alin. 1 C.pen., inculpatului BEGHEAN ALIN, măsura educativă a supravegherii pe o durată 4 luni, pentru săvârşirea infrac?iunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă”, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 113. alin. 3 C.pen. (8 acte materiale) Potrivit art. 121 alin. 1 lit. e Cod penal impune inculpatului BEGHEAN ALIN să respecte următoarele obligaţii: e) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. Conform art. 123 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra situaţiilor în care se poate dispune prelungirea sau înlocuirea măsurii educative aplicate, cu o masură educativă mai aspră. Constată că inculpatul Beghean Alin, a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, la data de 20.03.2013. 12. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 2 Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul URSACHI VICTOR, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta aderării. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 2 Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul URSACHI VICTOR, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 4 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracţiunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 89/2006 pentru care inculpatul a fost condamnat prin S.p. nr. 6/P din 02.02.2017 a Tribunalului Neamţ dosar nr. 1227/103/2016, definitivă prin neapelare la 20.02.2017, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 97 alin. 1 C.pen. dispune anularea suspendării executării sub supaveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, dispusă prin prin S.p. nr. 6/P din 02.02.2017 a Tribunalului Neamţ dosar nr. 1227/103/2016 definitivă prin neapelare la 20.02.2017. În baza art. 38 alin. 1 lit. b din Cod Penal cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Codului Penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare, dispusă prin S.p. nr. 6/P din 02.02.2017 a Tribunalului Neamţ definitivă prin neapelare la 20.02.2017, urmând ca inculpatul URSACHI VICTOR să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an (4 luni + 8 luni), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Codului Penal, contopeşte pedepsele complementare aplicate prin prezenta cu pedeapsa complementară aplicată în baza S.p. nr. 6/P din 02.02.2017 a Tribunalului Neamţ şi aplică pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a şi 5 C.pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Codului Penal, contopeşte pedepsele accesorii aplicate prin prezenta cu pedeapsa accesorie aplicată în baza S.p. nr. 6/P din 02.02.2017 a Tribunalului Neamţ şi aplică pedeapsă accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, care se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen. În temeiul art. 88 alin. 1 C.pen. 1969 deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, perioada reţinerii din data de 22.03.2013, perioada arestării preventive din perioada 28.03.2013 – 10.05.2013 inclusiv. 13. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 2 Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul CRISTINARIU ION, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta aderării. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 2 Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul CRISTINARIU ION, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 5 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin S.p. nr. 3047 din 07.11.2013 a Judecătoriei Timişoara dosar nr. 26982/325/2015, definitivă prin nerecurare la 19.11.2013 şi S.p. nr. 3352 din 14.06.2017 a Judecătoriei Timişoara, dosar nr. 28925/325/2016, definitivă prin D.p. 1250/A din 25.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara. Constată că prin S.p. nr. 3352 din 14.06.2017 a Judecătoriei Timişoara, dosar nr. 28925/325/2016, definitivă prin D.p. 1250/A din 25.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin S.p. nr. 3047 din 07.11.2013 a Judecătoriei Timişoara, stabilind în final pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie. În baza art. 38 alin. 1 lit. b din Cod Penal cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Codului Penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, dispusă prin S.p. 3352 din 14.06.2017 a Judecătoriei Timişoara, dosar nr. 28925/325/2016, definitivă prin D.p. 1250/A din 25.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara, urmând ca inculpatul CRISTINARIU ION să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an (4 luni + 8 luni), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Codului Penal, contopeşte pedepsele complementare aplicate prin prezenta cu pedeapsa complementară aplicată în baza S.p. 3352 din 14.06.2017 a Judecătoriei Timişoara şi aplică pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a şi 5 C.pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Codului Penal, contopeşte pedepsele accesorii aplicate prin prezenta cu pedeapsa accesorie aplicată în baza S.p. 3352 din 14.06.2017 a Judecătoriei Timişoara şi aplică pedeapsă accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, care se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen. În temeiul art. 88 alin. 1 C.pen. 1969 deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, perioada reţinerii din data de 20.03.2013, perioada reţinerii din data de 09.01.2013, perioada reţinerii din 16.04.2015, perioada arestării preventive din perioada 28.03.2013 – 10.05.2013 inclusiv, precum şi perioada executată în baza MEPI nr. 3787 de la data de 27.10.2017 la zi. Dispune anularea mandatului de executare nr. 3787 emis în baza sentinţei penale nr. 3352 din 14.06.2017 a Judecătoriei Timişoara şi emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia. 14. În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpata CRISTINARIU MARIA IRINA, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. (fapta din 31.10.2012) În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 1 an. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpata CRISTINARIU MARIA IRINA, la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. (fapta din 19.03.2013) În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 1 an. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpata CRISTINARIU MARIA IRINA să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 1 an. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpata CRISTINARIU MARIA IRINA, a fost reţinută pentru o durată de câte 24 de ore, la datele de 21.03.2013 şi 31.10.2012. În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 5 din C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatei CRISTINARIU MARIA IRINA asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C.p. de la 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 15. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013, coroborat cu art. 181 C. pen. 1969, şi art. 5 C.pen. dispune achitarea inculpatului ŞIMON VASILE, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006. (fapta din 31.10.2012), deoarece fapte nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. În temeiul art. 19 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 181 alin. 3, art. 91 lit. c din C. pen. 1969, şi art. 5 C.pen, aplică inculpatului ŞIMON VASILE sancţiunea amenzii cu caracter administrativ, în valoare de 1000 de lei, pentru săvârşirea faptei anterior menţionate. Constată că sancţiunea amenzii cu caracter administrativ, în valoare de 1000 de lei, a fost achitată de inculpat prin chitanţa seria TS7 nr. 4355534 din 27.12.2012 (f. 134. vol. XXXIII dup) Constată că inculpatul ŞIMON VASILE, a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, la data de 31.10.2012. 16. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul ALEXANDRU MARINICĂ, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul ALEXANDRU MARINICĂ la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 71 de acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul ALEXANDRU MARINICĂ să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpatul ALEXANDRU MARINICĂ a fost reţinut în data de 20.03.2013, şi arestat preventiv în perioada cuprinsă între 28.03.2013 – 31.05.2013. În baza art. 861 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului ALEXANDRU MARINICĂ pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul Cod penal. În baza art. 863 alin. 1 vechiul Cod penal pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul ALEXANDRU MARINICĂ trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Suceava desemnat cu supravegherea sa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului ALEXANDRU MARINICĂ asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă, şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 17. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpata ALEXANDRU ADRIANA, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpata ALEXANDRU ADRIANA, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (15 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpata ALEXANDRU ADRIANA să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpata ALEXANDRU ADRIANA , a fost reţinută pentru o durată de 24 de ore, la data de 21.03.2013. În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 5 din C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe o perioadă de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatei ALEXANDRU ADRIANA asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C.p. de la 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 18. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 2 Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul CALANCEA GHEORGHE, zis “George”, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 2 Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul CALANCEA GHEORGHE la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 12 de acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul CALANCEA GHEORGHE să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 88 alin. 1 din C.pen. 1969, deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii din data de 20.03.2013. 19. În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c, Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatului BUDESCU RADU MIHAIL, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta sprijinirii, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, deoarece nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul BUDESCU RADU MIHAIL, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (8 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpatul BUDESCU RADU MIHAIL, a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, la data de 20.03.2013. În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, pe o perioadă de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 5 din C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe o perioadă de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatului BUDESCU RADU MIHAIL asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C.p. de la 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 20. În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c, Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatului STOICA VASILE, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta sprijinirii, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, deoarece nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 2 Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b C.pen. 1969, cu aplic. art. 5 Noul Cod penal, condamnă pe inculpatul STOICA VASILE, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă ( 10 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, dispusă prin S.p. nr. 254 din 26.09.2011 a Judecătoriei Paşcani, dosar nr. 5501/2010, definitivă prin nerecurare la 07.10.2011. Constată că prin S.p. nr. 530/D/2014 din 19.11.2014 a Tribunalului Bacău, dosar nr. 5515/110/2013, definitivă prin D.p. nr. 688 din 23.06.2015 a Curţii de Apel Bacău s-a dispus cu autoritate de lucru judecat anularea suspendării condiţionate pentru pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin prin S.p. nr. 254 din 26.09.2011 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin nerecurare la 07.10.2011, precum şi anularea suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin S.p. nr. 325 din 18.12.2012 a Tribunalului Bacău definitivă la 04.01.2013, contopirea pedepselor concurente în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat cu un termen de încercare de 4 ani. Constată că prin S.p. nr. 202/D/07.05.2015 a Tribunalului Bacău, definitivă prin D.p. nr. 577 din 20.05.2016 a Curţii de Apel Bacău s-a dispus cu autoritate de lucru judecat condamnarea inculpatului Stoica Vasile la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată prin SP nr. 325 din 18.12.2012 a Tribunalului Bacău, adiţionarea pedepsei de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. Constată că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză este concurentă cu: - infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin S.p. nr. 530/D/2014 din 19.11.2014 a Tribunalului Bacău, definitivă prin D.p. nr. 688 din 23.06.2015 a Curţii de Apel Bacău, - infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin S.p. nr. 325 din 18.12.2012 a Tribunalului Bacău definitivă la 04.01.2013, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare (a cărei suspendare condiţionată a fost anulată prin S.p. nr. 530/D/2014 din 19.11.2014 a Tribunalului Bacău, definitivă prin D.p. nr. 688 din 23.06.2015 a Curţii de Apel Bacău) - infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin S.p. nr. 202/D/07.05.2015 a Tribunalului Bacău, definitivă prin D.p. nr. 577 din 20.05.2016 a Curţii de Apel Bacău, la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată prin SP nr. 325 din 18.12.2012 a Tribunalului Bacău, adiţionarea pedepsei de 1 an închisoare, pedeapsa rezultantă stabilită în final - 5 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 2 ani închisoare, cu pedepsele menţionate mai sus, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 5 ani închisoare, 6 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, (S.p. nr. 254 din 26.09.2011 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin nerecurare la 07.10.2011), urmând ca inculpatul Stoica Vasile să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 88 alin. 1 C.pen. 1969 deduce din pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, perioada reţinerii din data de 20.03.2013, perioada reţinerii din data de 22.12.2010 (în dosarul în care a fost pronunţată SP nr. 325 din 18.12.2012 a Tribunalului Bacău), perioada reţinerii şi a arestării preventive din perioada 18.06.2013-20.02.2014 (în dosarul în care a fost pronunţată S.p. nr. 202/D/07.05.2015 a Tribunalului Bacău) precum şi perioada executată în baza MEPI nr. 279 de la data de 21.05.2016 la 25.07.2018. 21. În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c, Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatului PRISACARU IONEL, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta sprijinirii, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, deoarece nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul PRISACARU IONEL, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (10 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, pe o perioadă de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 5 din C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe o perioadă de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatului PRISACARU IONEL asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C.p. de la 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 22. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 C.pen., pe inculpatul ANDREI DĂNUŢ, la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în forma sprijinirii. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul ANDREI DĂNUŢ, la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (4 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul ANDREI DĂNUŢ să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). Constată că inculpatul ANDREI DĂNUŢ, a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, la data de 20.03.2013. În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 5 din C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatului ANDREI DĂNUŢ asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C.p. de la 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 23. În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c, Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatului ROMAN CLAUDIU, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta sprijinirii, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, deoarece nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 37 lit. b Cod Penal de la 1969, art. 74 alin. 2, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul ROMAN CLAUDIU, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (4 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 88 alin. 1 C.pen. 1969 deduce din pedeapsa de 2 ani închisoare durata reţinerii inculpatului ROMAN CLAUDIU din data de 20.03.2013. 24. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013, coroborat cu art. 181 C. pen. 1969, şi art. 5 C.pen. dispune achitarea inculpatului COTOREANU COZMIN – SURAJ, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006. (fapta din 10.01.2013), deoarece fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. În temeiul art. 19 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 181 alin. 3, art. 91 lit. c din C. pen. 1969, şi art. 5 C.pen, aplică inculpatului COTOREANU COZMIN – SURAJ sancţiunea amenzii cu caracter administrativ, în valoare de 1000 de lei, pentru săvârşirea faptei anterior menţionate. 25. În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c, Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatului SIMION DANIEL DUMITRU, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta sprijinirii, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, deoarece nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. În baza art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal de la 1969, art. 76 lit. b Cod Penal de la 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, condamnă pe inculpatul SIMION DANIEL DUMITRU, la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (6 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 Cod Penal de la 1969 şi art. 53 pct. 2 lit. a Cod Penal de la 1969, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 Cod Penal de la 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal de la 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare, pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 5 din C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatului SIMION DANIEL DUMITRU asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C.p. de la 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 1357 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Direcţia Regională Vamală Iaşi şi în consecinţă obligă inculpaţii să plătească părţii civile următoarele sume, la care se adaugă plata accesoriilor calculate conform Codului de procedură fiscală până la data plăţii efective: Alexandru Marinică: - 8004 lei, act material din 13.06.2012, privind cantitatea de 36 cartuşe ţigări marca Doina şi 40 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 5040 lei, act material din 16.06.2012, privind cantitatea de 34 cartuşe ţigări marca Doina, 8 cartuşe ţigări marca Viceroy şi 6 cartuşe marca Winston, - 4731 lei, act material din 22.06.2012, privind cantitatea de 30 cartuşe ţigări marca Doina, 9 cartuşe ţigări marca Viceroy şi 6 cartuşe marca Winston, - 4182 lei, act material din 22.06.2012, privind cantitatea de 30 cartuşe ţigări marca Doina, 10 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 9484 lei, act material din 22.06.2012, privind cantitatea de 40 cartuşe ţigări marca nedeterminată, 50 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 3208 lei, act material din 24.06.2012, privind cantitatea de 26 cartuşe ţigări marca Viceroy, 4 cartuşe ţigări marca Winston, - 4182 lei, act material din 26.06.2012, privind cantitatea de 30 cartuşe ţigări marca Doina, 10 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 10389 lei, act material din 26.06.2012, privind cantitatea de 100 cartuşe ţigări marca Doina, 10 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 2618 lei, act material din 27.06.2012, privind cantitatea de 17 cartuşe ţigări marca Doina, 8 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 4956 lei, act material din 29.06.2012, privind cantitatea de 20 cartuşe ţigări marca Doina, 27 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 3863 lei, act material din 02.07.2012, privind cantitatea de 21 cartuşe ţigări marca Doina, 15 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 21334 lei, act material din 03.07.2012, privind cantitatea de 200 cartuşe ţigări marca Doina, - 8613 lei, act material din 03.07.2012, privind cantitatea de 25 cartuşe ţigări marca Doina, 55 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 8122 lei, act material din 27.10.2012, privind cantitatea de 70 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 21375 lei, act material din 31.10.2012, privind cantitatea de 4 baxuri ţigări marca nedeterminată, - 4343 lei, act material din 24.11.2012, privind cantitatea de 40 cartuşe ţigări marca Viceroy, - 5235 lei, actul material din 15.06.2012, privind cantitatea de 45 cartuşe ţigări marca Doina şi 5 cartuşe ţigări marca Viceroy, Alexandru Marinică în solidar cu Alexandru Adriana: - 2701 lei, act material din 13.06.2012, privind cantitatea de 26 cartuşe ţigări marca Doina, - 2938 lei, act material din 15.06.2012, privind cantitatea de 15 cartuşe ţigări marca Doina, 5 cartuşe ţigări marca Monte Carlo, 5 cartuşe ţigări marca More, 2 cartuşe ţigări marca Winston şi 1 cartuş ţigări marcă nedeterminată, - 1039 lei, act material din 16.06.2012, privind cantitatea de 10 cartuşe ţigări marcă neidentificată - 77917 lei, act material din 16.06.2012, privind cantitatea de 15 baxuri de ţigarete marcă neprecizată şi un bax ţigarete, marcă neprecizată, - 1559 lei, act material din 19.06.2012, privind cantitatea de 10 cartuşe ţigări marca Doina, 5 cartuşe ţigări marca Plugarul, şi o cantitate nedeterminată de băuturi alcoolice, - 1558 lei, act material din 21.06.2012, privind cantitatea de 15 cartuşe ţigări marca neidentificată, - 4155 lei, act material din 22.06.2012, privind cantitatea de 40 cartuşe ţigări marca nespecificată, - 1558 lei, act material din 23.06.2012, privind cantitatea de 15 cartuşe ţigări marca neidentificată, - 2457 lei, act material din 28.06.2012, privind cantitatea de 15 cartuşe ţigări marca Viceroy, 3 cartuşe ţigări marca Plugarul, şi 5 cartuşe ţigări marca Winston, - 5147 lei, act material din 03.11.2012, privind cantitatea de 48 cartuşe ţigări marca neidentificată, - 1623 lei, act material din 17.11.2012, privind cantitatea de 10 cartuşe ţigări marca Viceroy şi 5 cartuşe ţigări marca neidentificată, - 1507 lei, act material din 11.12.2012, privind cantitatea de 14 cartuşe ţigări marca neidentificată, - 4554 lei, privind cantitatea de 371 pachete ţigări marca Viceroy descoperită la locuinţa inculpaţilor şi 80 pachete ţigări marca Viceroy descoperită la chioşcul amplasat în bazar în urma percheziţiei din data de 20.03.2018, Alexandru Marinică în solidar cu Prisacaru Ionel şi Stoica Vasile: - 4289 lei, act material din 02.11.2012, privind cantitatea de 40 cartuşe ţigări marca neidentificată, - 4289 lei, act material din 09.11.2012, privind cantitatea de 40 cartuşe ţigări marca neidentificată, - 5401 lei, act material din 16.11.2012, privind cantitatea de 30 cartuşe ţigări marca Viceroy şi 20 cartuşe ţigări marcă Doina, - 5388 lei, act material din 24.11.2012, privind cantitatea de 15 cartuşe ţigări marcă Viceroy şi 35 cartuşe ţigări marca Doina. - 3800 lei, act material din 26.11.2012, privind cantitatea de 35 cartuşe ţigări marcă Viceroy şi o altă cantitate nedeterminată. - 3852 lei, act material din 27.11.2012, privind cantitatea de 30 cartuşe ţigări marcă Viceroy şi 10 cartuşe ţigări marca Doina. - 3852 lei, act material din 28.11.2012, privind cantitatea de 30 cartuşe ţigări marcă Viceroy şi 10 cartuşe ţigări marca Doina, ridicată de organele de poliţie de la inculpatul Prisacaru Ionel. Alexandru Marinică în solidar cu Prisacaru Ionel: - 4851 lei, act material din 28.10.2012, privind cantitatea de 15 cartuşe ţigări marcă Doina şi 30 cartuşe marca Viceroy, - 4274 lei, act material din 31.10.2012, privind cantitatea de 40 cartuşe ţigări marcă neidentificată, - 8089 lei, act material din 01.11.2012, privind cantitatea de 35 cartuşe ţigări marca Viceroy şi 40 cartuşe ţigări marcă neidentificată, Alexandru Marinică în solidar cu Stoica Vasile: - 4331 lei, act material din 29.10.2012, privind cantitatea de 40 cartuşe marca Viceroy, - 5400 lei, act material din 29.10.2012, privind cantitatea de 40 cartuşe ţigări marcă Viceroy şi 10 cartuşe marca neidentificată, - 4839 lei, act material din 04.11.2012, privind cantitatea de 10 cartuşe ţigări marca Viceroy şi 35 cartuşe ţigări marcă Doina, Alexandru Marinică în solidar cu Budescu Radu Mihail: - 10453 lei, act material din 29.10.2012, privind cantitatea de 70 cartuşe ţigări marca Winston şi 20 cartuşe ţigări marcă Doina, - 13581 lei, act material din 02.11.2012, privind cantitatea de 75 cartuşe ţigări marca Winston şi 50 cartuşe ţigări marcă Viceroy, - 8666 lei, act material din 12.11.2012, privind cantitatea de 60 cartuşe ţigări marca Winston, 20 cartuşe ţigări marcă Doina, - 9748 lei, act material din 28.11.2012, privind cantitatea de 40 cartuşe ţigări marca Winston, 20 cartuşe ţigări marcă Doina, 30 cartuşe ţigări marcă Viceroy. - 16923 lei, act material din 14.12.2012, privind cantitatea de 85 cartuşe ţigări marca Winston, 50 cartuşe ţigări marcă Viceroy, 20 cartuşe ţigări marcă nedeterminată, Alexandru Marinică în solidar cu Calancea Gheorghe: - 64340 lei, act material din 14.11.2012, privind cantitatea de 12 baxuri ţigări marca neidentificată, - 32170 lei, act material din 28.11.2012, privind cantitatea de 6 baxuri ţigări marca neidentificată, Alexandru Marinică în solidar cu Roman Claudiu: - 21525 lei, act material din 14.12.2012, privind cantitatea de 4 baxuri ţigări marca neidentificată, - 2038 lei, act material din 22.01.2013, privind cantitatea de 20 cartuşe ţigări marca Pall Mall, ridicată de la Roman Claudiu, pe raza loc. Buneşti, jud. Suceava. Alexandru Marinică în solidar cu Simion Daniel Dumitru : - 8776 lei, act material din 14.12.2012, privind cantitatea de 80 cartuşe ţigări marca Winston, - 3889 lei, act material din 16.01.2013, privind cantitatea de 35 cartuşe ţigări marca neidentificată, Alexandru Marinică în solidar cu Simion Daniel Dumitru şi Budescu Radu Mihail: - 13334 lei, act material din 21.01.2013, privind cantitatea de 120 cartuşe ţigări marca nedeterminată, - 5172 lei, act material din 05.03.2013, privind cantitatea de 50 cartuşe ţigări marca Winston, din care cantitatea de 493 pachete a fost descoperită şi ridicată de la Simion Daniel Dumitru şi Budescu Radu Mihail, pe raza localităţii Traian, com. Săbăoani, jud. Neamţ. B***** M****: - 106670 lei, act material din 25.07.2012, privind cantitatea de 20 baxuri ţigări marca neidentificată, valorificată către numitul Dondea Gheorghe, - 54268 lei, act material din 01.08.2012, privind cantitatea de 10 baxuri ţigări marca Viceroy, valorificată către numitul Buliga Viorel, - 37514 lei, act material din 18.08.2012, privind cantitatea de 7 baxuri ţigări marca Doina, valorificată către o persoană necunoscută, - 58740 lei, act material din 01.09.2012, privind cantitatea de 11 baxuri ţigări marca Doina, valorificată către o persoană necunoscută, - 70350 lei, act material din 03.09.2012, privind cantitatea de 13 baxuri ţigări marca Viceroy, valorificată către o persoană necunoscută, - 133594 lei, act material din 01.10.2012, privind cantitatea de 25 baxuri ţigări marca Doina, valorificată către o persoană necunoscută, B***** M**** în solidar cu Lăzurcă Marian Toader: - 27033 lei, act material din 25.07.2012, privind cantitatea de 5 baxuri ţigări marca Viceroy, - 27135 lei, act material din 01.08.2012, privind cantitatea de 5 baxuri ţigări marca Viceroy, - 27135 lei, act material din 03.08.2012, privind cantitatea de 2 baxuri ţigări marca Monte Carlo şi 3 baxuri ţigări marca Viceroy, - 21707 lei, act material din 08.08.2012, privind cantitatea de 4 baxuri ţigări marca Monte Carlo, - 53589 lei, act material din 10.08.2012, privind cantitatea de 10 baxuri ţigări marca Doina, - 53589 lei, act material din 24.08.2012, privind cantitatea de 10 baxuri ţigări marca Doina, - 26700 lei, act material din 06.09.2012, privind cantitatea de 5 baxuri ţigări marca Doina, - 37381 lei, act material din 29.09.2012, privind cantitatea de 7 baxuri ţigări marca nedeterminată - 42750 lei, act material din 01.10.2012, privind cantitatea de 8 baxuri ţigări marca Jin Ling, B***** M**** în solidar cu Creangă Vladimir Ionuţ şi C******** V*****: - 54269 lei, act material din 08.08.2012, privind cantitatea de 10 baxuri ţigări marca Viceroy, - 24759 lei, act material din 24.08.2012, privind cantitatea de 7 baxuri ţigări marca Doina, (din care cantitatea de 1190 pachete ţigări marca Doina + alte 1000 pachete marca Viceroy confiscate de la Andrei Dănuţ şi Istrate Nicoleta, iar prejudiciul în valoare de 22088 lei, a fost acoperit de numita Istrate Nicoleta). - 64940 lei, act material din 20.09.2012, privind cantitatea de 12 baxuri ţigări marca Viceroy, B***** M**** în solidar cu Creangă Vladimir Ionuţ: - 48842 lei, act material din 12.08.2012, privind cantitatea de 9 baxuri ţigări marca Viceroy, - 30409 lei, act material 14.08.2012, privind cantitatea totală de 6 baxuri ţigări marca Doina, B***** M**** în solidar cu Creangă Vladimir Ionuţ, C******** V***** şi Cîrstean Constantin: - 27135 lei, act material din 17.08.2012, privind cantitatea de 5 baxuri ţigări marca Viceroy, - 32561 lei, act material din 22.08.2012, privind cantitatea de 6 baxuri ţigări marca Viceroy, - 53400 lei, act material din 05.09.2012, privind cantitatea de 10 baxuri ţigări marca neprecizată, din care cantitatea de 2 baxuri a fost livrată de către Creangă Vladimir Ionuţ, C******** V***** lui Andrei Dănuţ. B***** M**** în solidar cu C******** V*****: - 32425 lei, act material din 25.08.2012, privind cantitatea de 2 baxuri ţigări marca Doina şi 4 baxuri ţigări marca Viceroy, - 21436 lei, act material din 27.08.2012, privind cantitatea de 4 baxuri ţigări marca Doina, - 32561 lei, act material din 28.08.2012, privind cantitatea de 6 baxuri ţigări marca Viceroy, B***** M**** în solidar cu Niagu Vasile Valentin: - 33918 lei, act material din 02.08.2012, privind cantitatea de 7 baxuri ţigări marca Viceroy, identificată asupra sa la data de 02.08.2012. - 59253 lei, act material din 30.07.2012, privind cantitatea de 11 baxuri ţigări din care 3 marca Doina şi 8 marca Viceroy. B***** M**** în solidar cu Cîrstean Constantin, Ţ**** V***** şi Lăzurcă Marian Toader: - 33802 lei, act material din 01.10.2012, privind cantitatea de 3500 pachete ţigări marca Viceroy, identificată asupra numitului Pîrghie Costică la data de 01.10.2012. Calancea Gheorghe în solidar cu Creangă Vladimir Ionuţ şi C******** V*****: - 53589 lei, act material din 10.08.2012, privind cantitatea de 10 baxuri ţigări marca nedeterminată, - 53616 lei, act material din 19.11.2012, privind cantitatea de 10 baxuri ţigări marca nedeterminată, Creangă Vladimir Ionuţ: - 213 lei, act material din 11.08.2012, privind cantitatea de 2 cartuşe ţigări marca nedeterminată, Ţ**** V***** în solidar cu Beghean Gheorghe: - 54116 lei, act material din 11.09.2012, privind cantitatea de 10 baxuri ţigări marca Viceroy, - 64582 lei, act material din 17.09.2012, privind cantitatea de 7 baxuri ţigări marca Viceroy şi 5 baxuri ţigări marca Doina, Ţ**** V*****: - 53400 lei, act material din 20.09.2012, privind cantitatea de 10 baxuri ţigări marca nedeterminată, Creangă Vladimir Ionuţ în solidar cu Marin Alexe: - 106876 lei, act material din 19.10.2012, privind cantitatea de 20 baxuri ţigări marca nedeterminată, Ursachi Victor în solidar cu Beghean Gheorghe şi Beghean Alin (acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente Beghean Viorel şi Beghean Ana): - 64125 lei, act material din 25.10.2012, privind cantitatea de 15 baxuri ţigări marca nedeterminată, Ursachi Victor în solidar cu Cristinariu Irina Maria, Cristinariu Ion şi Beghean Alin (acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente Beghean Viorel şi Beghean Ana): - 26161 lei, act material din 18-19.03.2013, privind cantitatea de 2487 pachete ţigarete marca Winston, ridicate de la Cristinariu Irina Maria de Poliţia Târgu Neamţ. Ursachi Victor în solidar cu Beghean Gheorghe: - 64788 lei, act material din 27.10.2012, privind cantitatea de 6 baxuri ţigări marca Doina şi 6 baxuri ţigări marca Winston, Creangă Vladimir Ionuţ în solidar cu C******** V*****: - 50234 lei, act material din 02.11.2012, privind cantitatea de 10 baxuri ţigări marca Viceroy. Dănuţ Andrei: - 670 lei, privind cantitatea de 40 pachete ţigări marca Plugarul, 8 pachete ţigări marca Viceroy, 10 pachete ţigări marca Glamour şi 10 pachete marca Pall Mall Slim, descoperită la locuinţa inculpatului în urma percheziţiei din data de 20.03.2018, Beghean Ionel în solidar cu Beghean Alin şi acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente Beghean Viorel şi Beghean Ana: - 78571 lei, privind cantitatea de 4660 pachete ţigări marca Jin Ling şi 3330 pachete ţigări marca Winston, descoperită la locuinţa bunicii inculpatului Beghean Alin, unde locuia şi acesta, în urma percheziţiei din data de 20.03.2018, Budescu Radu Mihail: - 417 lei, privind cantitatea de 40 pachete ţigări marca Viceroy, descoperită la locuinţa inculpatului în urma percheziţiei din data de 20.03.2018, Cîrstean Constantin: - 101 lei, privind cantitatea de 10 pachete ţigări marca Viceroy, descoperită la locuinţa inculpatului în urma percheziţiei din data de 20.03.2018, C******** V*****: - 57 lei, privind cantitatea de 5 pachete ţigări marca Viceroy, descoperită la locuinţa inculpatului în urma percheziţiei din data de 20.03.2018, Creangă Vladimir Ionuţ: - 2726 lei, privind cantitatea de 270 pachete ţigări marca Viceroy, descoperită la locuinţa inculpatului în urma percheziţiei din data de 20.03.2018, Marin Alexe: - 40 lei, privind cantitatea de 4 pachete marca Marble descoperită la locuinţa inculpatului în urma percheziţiei din data de 20.03.2018, Roman Claudiu: - 13039 lei, privind cantitatea de 1100 pachete ţigări marca Viceroy şi 190 pachete marca Dubliss, descoperită la locuinţa inculpatului în urma percheziţiei din data de 20.03.2018, Cristinariu Ion, Beghean Gheorghe, Beghean Ionel şi Beghean Alin (acesta în solidar cu părţile responsabile civilmente Beghean Viorel şi Beghean Ana): - 24260 lei, act material din 14.12.2012, privind cantitatea de 2500 pachete ţigarete marca Viceroy, ridicate de la Cristinariu Ion pe raza oraşului Târgu Neamţ. Cristinariu Ion, Beghean Gheorghe, Beghean Ionel şi Beghean Alin (acesta în solidar cu părţile responsabile civilmente Beghean Viorel şi Beghean Ana): - 15367 lei, act material din 09.01.2013, privind cantitatea de 1550 pachete ţigarete marca Viceroy, ridicate de la Cristinariu Ion pe raza com. Poiana Stampei. Simion Daniel Dumitru: - 19529 lei, act material din 10.01.2013, privind cantitatea de 137 cartuşe ţigarete marca Plugaru şi 38 cartuşe marca Winston, - 2221 lei, act material din 11.01.2013, privind cantitatea de 20 cartuşe ţigarete marca neidentificată. Ia act că prejudiciul în valoare de 72757 lei, aferent actului material din data de 30.10.2012, privind cantitatea de 12 baxuri ţigări marca Winston, a fost acoperit de către Şimon Vasile, Beghean Ionel şi Cristinariu Maria Irina. Ia act că prejudiciul în valoare de 13807 lei, aferent actului material din data de 24.10.2012, când asupra numiţilor Andrei Dănuţ şi Istrate Nicoleta a fost descoperită cantitatea de 1423 pachete ţigări marca Viceroy şi 3 pachete marca Winston, a fost acoperit de către Istrate Nicoleta (vol. 35, f. 220) Ia act că prejudiciul în valoare de 4553 lei, aferent actului material din data de 10.01.2013, privind cantitatea de 150 pachete ţigări marca NZ Gold Super Slims şi 300 pachete marca Pall Mall, ridicată de la inculpatul Cotoreanu Cozmin Suraj, a fost acoperit de acesta. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C.pr.pen., menţine măsurile asigurătorii instituite în cursul urmării penale după cum urmează: În cazul inculpatului Creangă Vladimir Ionuţ sechestrul asigurator, instituit prin ordonanţa din 01.04.2013, asupra sumelor de 13.000 euro şi 30.100 lei descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 la locuinţa inculpatului Creangă Vladimir Ionuţ, precum şi sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 01.04.2013, asupra autoturismul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare SV12CRE, aparţinând inculpatului Creangă Vladimir Ionuţ, aplicarea sechestrului asigurator fiind făcută la data de 07.06.2013, autoturismul fiind lăsat în custodie numitei Creangă Elena, soţia inculpatului. În cazul inculpatului C******** V***** sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 01.04.2013, asupra autoturismului marca VW Golf, cu numărul de înmatriculare SV-10-PJY, cu seria de şasiu WVWZZZ1HZTW105799, aparţinând numitei Tofan Maria, soacra inculpatului C******** V***** aplicarea sechestrului asigurator fiind făcută la data de 07.06.2013, fiind lăsat în custodie la camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava, unde a fost depus prin dovada seria H, nr. 0091984 din 07.04.2013. În cazul inculpatului Ţ**** V***** sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 01.04.2013 asupra sumelor de 1250 GBP şi 700 euro ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Ţ**** V*****, sume depuse la B.C.R. Sucursala Suceava, prin ordinul de încasare nr. 2013040900029779 din 09.04.2013 şi nr. 2013040900029751 din 09.04.2013. În cazul inculpatului Cîrstean Constantin sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 01.04.2013, asupra autoturismului marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare LR51HVE aparţinând inculpatului Cîrstean Constantin, faţă de care aplicarea sechestrului asigurator s-a făcut la data de 07.06.2013, autoturismul fiind lăsat în custodie numitei Cîrstean Elena, mama inculpatului. În cazul inculpatului Marin Alexe sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 76D/P/2012 din 13.08.2012, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului Marin Alexe, respectiv asupra imobilului în suprafaţă de 53,82 mp, situat în mun. Sfântu Gheorghe, str. Sălciilor, nr. 32, Bl. 31, Sc. A, Ap.13 şi asupra garajului, în suprafaţă de 17 mp, situat în mun. Sfântu Gheorghe, str. Crângului, nr. 28, până la concurenţa sumei de 107016 lei. În cazul inculpatului Beghean Gheorghe sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 01.04.2013 asupra sumei de 6000 GBP descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 la domiciliul inculpatului Beghean Gheorghe, sumă depusă prin ordinul de încasare nr. 2013040900029759 din 09.04.2013 la B.C.R. Sucursala Suceava. În cazul inculpatului Beghean Ionel, zis „Nelu” sechestrul asigurator instituit la data de 03.01.2013 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, asupra autoturismului marca Peugeot – 806 cu nr. de înmatriculare B 86 PRD, aparţinând inculpatului Beghean Ionel, zis „Nelu”. În cazul inculpatului Beghean Alin, sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 01.04.2013 asupra sumei de 3000 lei descoperită la locuinţa inculpatului Beghean Alin, cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013, sumă depusă la D.G.F.P. - Trezoreria Suceava prin chitanţa nr. 2582 din 09.04.2013. În cazul inculpatului Ursachi Victor sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 76D/P/2012 din data de 13.08.2013 D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului Ursachi Victor, respectiv asupra imobilului cu destinaţie de locuinţă situat în intravilanul com. Vicovu de Jos, jud. Suceava, la numărul de ROL 2294, compus din locuinţă în suprafaţă de 236 mp, anexe în suprafaţă de 10 mp, teren cu destinaţia curţi - construcţii în suprafaţă de 500 mp şi teren arabil în suprafaţă de 1463 mp şi asupra imobilului cu nr. 32602 înscris în Cartea Funciară nr. 32602 a com. Cadastrale Vicovu de Jos, respectiv un teren arabil în suprafaţă de 80 mp, situat în intravilanul com. Vicovu de Jos, jud. Suceava. În cazul inculpatului Cristinariu Ion, sechestrul asigurator instituit asupra autoturismului marca Fiat, tipul Ulysse, de culoare albă cu nr. de înmatriculare TX8277XB, aparţinând inculpatului Cristinariu Ion, la data de 14.12.2012, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ, sechestrul asigurator instituit asupra autoturismului inculpatului Cristinariu Ion marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare M 1073 BC, la data de 27.02.2013, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi sechestrul asigurator instituit la data de 01.08.2014, asupra sumei de 80 de lei ce a fost găsită asupra inculpatului Cristinariu Ion la data de 14.12.2012, ora 10:55, când a fost depistat în trafic, pe raza oraşului Târgu Neamţ, jud. Neamţ. În cazul inculpatei Cristinariu Maria Irina sechestrul asigurator instituit asupra autoturismului marca Peugeot cu nr. de înmatriculare 4352SB33, la data de 19.03.2013, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ şi sechestrul asigurător asupra autoturismului marca Fiat model Ulisse, cu nr. de înmatriculare TX1963XK, aparţinând inculpatei Cristinariu Maria Irina, instituit la data de 03.01.2013, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei. În cazul inculpatului Şimon Vasile sechestrul asigurător asupra autoturismului marca Fiat model Ulysse cu nr. de înmatriculare PH3531BT, aparţinând inculpatului Şimon Vasile, instituit la data de 12.12.2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus instituirea În cazul inculpatului Alexandru Marinică sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 01.04.2013 asupra sumelor de 47.380 lei, 8.715 euro şi 647.500 forintz descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 la locuinţa inculpatului Alexandru Marinică, respectiv suma de 47.380 lei depusă prin chitanţa nr. 2580 din 09.04.2013 la D.G.F.P. - Trezoreria Suceava, suma de 8.715 euro depusă prin ordinul de încasare nr. 2013040900029743 din 09.04.2013 la B.C.R. Sucursala Suceava iar suma de 647.500 forintz depusă la B.C.R. Lipscani în contul DRFP Bucureşti conform chitanţei de depunere numerar nr. 2014090100055995 din data de 01.09.2014 În cazul inculpatului Calancea Gheorghe sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 01.04.2013 asupra sumei de 2000 euro descoperită la locuinţa inculpatului Calancea Gheorghe cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013, sumă depusă prin ordinul de încasare nr. 2013040900029735 din 09.04.2013 la B.C.R. Sucursala Suceava; şi sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 01.04.2013 asupra autoturismului inculpatului Calancea Gheorghe marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare Y919MBT, cu seria de şasiu WAUZZZ8EZ1A039852, autoturismul fiind lăsat în custodie la camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava, unde a fost depus prin dovada seria H, nr. 0091983 din 07.04.2013. În cazul inculpatului Budescu Radu – Mihail sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din data de 13.08.2012 a DIICOT ST Suceava, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului, respectiv asupra imobilului cu destinaţie de locuinţă, în suprafaţă de 33 mp situat în mun. Bacău, Str. Lalelelor, nr. 8, bl.8, sc. B, ap. 20, până la concurenţa sumei de 67197 lei. În cazul inculpatului Simion Daniel Dumitru , sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 907/P/2013 din data de 11.03.2013, a Parchetului de pe lângă Judecătoria asupra autoturismului marca VW Passat cu numărul provizoriu de circulaţie BC – 084900 şi numărul de identificare WVWZZZ3BZYP098376 aparţinând inculpatului Simion Daniel Dumitru. În cazul inculpatului Andrei Dănuţ, dispune ridicarea în parte a măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă prin Ordonanţa nr. 76/D/P/2012 din 13.08.2013, a DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, asupra asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului Andrei Dănuţ, respectiv asupra imobilului cu destinaţie de locuinţă, în suprafaţă de 84, 80 mp şi asupra terenului intravilan în suprafaţă de 10.03 m.p. situate în mun. Bucureşti, sect. 2, Str. Doamna Ghica, nr. 12, bl.1, sc. 2, ap.61, până la concurenţa sumei de 50234 lei, (sumă aferentă actului material din 02.11.2012), măsură executorie la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Menţine sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 76D/P/2012 din 13.08.2012, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului Andrei Dănuţ , respectiv asupra imobilului cu destinaţie de locuinţă, în suprafaţă de 84, 80 mp şi asupra terenului intravilan în suprafaţă de 10.03 m.p. situate în mun. Bucureşti, sect. 2, Str. Doamna Ghica, nr. 12, bl.1, sc. 2, ap.61, până la concurenţa sumei de 37555 lei. În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal 1969, confiscă următoarele cantităţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară: - 270 pachete cu ţigarete marca Viceroy depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Fălticeni, prin dovada seria H, nr. 0091902 din 20.03.2013, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Creangă Vladimir Ionuţ. - 5 pachete cu ţigarete marca Winston, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava, prin dovada seria H, nr. 0002856 din 08.04.2013, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului C******** V*****. - 10 pachete cu ţigarete marca Viceroy, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava prin dovada seria H, nr. 0002825, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Cîrstean Constantin. - 10 pachete cu ţigarete marca Viceroy, 4 pachete cu ţigarete marca Marble, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava, prin dovada seria H, nr. 0002858 din 08.04.2013, un pachet ţigarete marca Jin Ling desfăcut în care se află 5 ţigarete, ce au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 10775, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Marin Alexe. - 4660 pachete cu ţigarete marca Jin Ling şi 3300 pachete cu ţigarete marca Winston, depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Fălticeni, prin dovada seria H, nr. 0082598 din 20.03.2013, aparţinând inculpatului Beghean Alin, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul numitei Beghean Catrina, bunica inculpatului Beghean Alin - 371 pachete cu ţigarete marca Viceroy, 1 pachet cu ţigarete marca Jin Ling, 1 pachet cu ţigarete marca Parliament, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava prin dovada seria H, nr. 0002831, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Alexandru Marinică. - 80 pachete cu ţigarete marca Viceroy, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava prin dovada seria H, nr. 0002824, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la punctul de lucru al S.C. Delodur S.R.L. situat în Complexul Comercial Bazar Suceava, administrat de inculpatului Alexandru Marinică şi gestionat de inculpata Alexandru Adriana, - 40 pachete cu ţigarete marca Viceroy, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava, prin dovada seria H, nr. 0002891 din 24.04.2013, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Budescu Radu – Mihail. - 40 pachete cu ţigarete marca Plugarul, 8 pachete cu ţigarete marca Viceroy, 10 pachete cu ţigarete marca Glamour, 10 pachete cu ţigarete marca Pall Mall Slim, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava prin dovada seria H, nr. 0002857, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Andrei Dănuţ. -1100 pachete cu ţigarete marca Viceroy şi 190 pachete cu ţigarete marca Dubliss depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Fălticeni, prin dovada seria H, nr. 0082600 din 20.03.2013, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Roman Claudiu. - 3.500 pachete cu ţigarete marca Viceroy, depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Fălticeni, prin dovada seria H, nr. 0066447 din 08.08.2012, ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului Niagu Vasile Valentin, la data de 02.08.2012. - 1423 pachete cu ţigarete marca Viceroy, şi 3 pachete marca Winston, depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Roman şi ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului Andrei Dănuţ, la data de 24.10.2012. - 3.479 pachete cu ţigarete marca Viceroy depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Fălticeni conform dovezii seria H, nr. 0082551 din 14.11.2012, care aparţineau inculpaţilor C******** V***** şi Creangă Vladimir Ionuţ şi au fost ridicate la data de 03.11.2012 cu ocazia surprinderii în flagrant a suspecţilor Tofan Ionuţ Andrei, Filipciuc Andrei Ioan şi Deleanu Mihai Tudor. - 2.389 pachete cu ţigarete marca Viceroy, depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Vatra Dornei şi ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului Beghean Ionel, la data de 31.10.2012. - 2.600 pachete cu ţigarete marca Winston, depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Vatra Dornei şi ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatei Cristinariu Maria Irina, la data de 31.10.2012. - 1000 pachete cu ţigarete marca Winston şi 1499 pachete cu ţigarete marca Doina depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Vatra Dornei, conform Dovezii seria H, nr. 0082669 din data de 05.11.2012, şi ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului Şimon Vasile, la data de 31.10.2012. - 300 pachete cu ţigarete marca Viceroy şi 100 de pachete marca Doina, depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Fălticeni, conform Dovezii seria H, nr. 0082563 din data de 03.12.2012, şi ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului Prisăcaru Ionel, la data de 28.11.2012. - 2.500 pachete cu ţigarete marca Viceroy depuse la DJAOV Neamţ, conform procesului – verbal de predare primire nr. 5372 din data de 18.12.2012, şi ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului Cristinariu Ion, la data de 14.12.2012. - 1.550 pachete cu ţigarete marca Viceroy depuse la Poliţia Munic. Vatra Dornei, conform Dovezii sria H, nr. 0082679 din data de 11.01.2013, şi ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului Cristinariu Ion, la data de 09.01.2013. - 300 pachete cu ţigarete marca Pall Mall şi 150 pachete cu ţigarete marca NZ Gold Super Slim depuse la Poliţia Munic. Fălticeni, conform Dovezii sria H, nr. 0082571 din data de 11.01.2013, şi ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului Cotoreanu Suraj Cozmin, la data de 10.01.2013. - 200 pachete cu ţigarete marca Pall Mall depuse la Poliţia Munic. Fălticeni, conform Adresei nr. P/26204 din data de 23.01.2013, şi ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului Roman Claudiu, la data de 22.01.2013. - 493 pachete cu ţigarete marca Winston depuse la Poliţia Munic. Roman, ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului Simion Daniel Dumitru, la data de 05.03.2013. - 2.487 pachete cu ţigarete marca Winston, depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Tg. Neamţ şi ridicate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatei Cristinariu Maria Irina, la data de 19.03.2013. Respinge ca neîntemeiată cererea de confiscare specială de la inculpatul Creangă Ionuţ Vladimir a cantităţii de 720 sticle de un litru cu alcool depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Fălticeni, prin dovada seria H, nr. 0091902 din 20.03.2013, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Creangă Vladimir Ionuţ. În baza art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal 1969, confiscă un sac rafie de culoare albă, 6 saci de plastic de culoare neagră care prezintă urme de scotch şi bucăţi de plastic bucăţi carton cu inscripţia “Viceroy”, bunuri aparţinând inculpatului C******** V***** care au fost depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Suceava, cu dovada seria H, nr. 002823 din 20.93.2013, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul numitei Colţuneac Paulina, bunica inculpatului C******** V*****. În baza art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal 1969, confiscă: - telefon mobil marca Nokia, de culoare argintiu, având inscrip?ionată pe capac seria 031442 C11-1 V40 1201, în care se află cartela telefonică cu seria 1008130582059P04C14, telefon mobil marca Nokia, de culoare negru, având seria IMEI 353297057998242, în care se află cartela telefonică SIM Orange, cu seria 1203240138310P04G12, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 127 din 05.04.2013, şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Lăzurcă Marian Toader. - telefon mobil marca Nokia, având seria IMEI 35340804701170, în care se află cartela telefonică SIM Orange cu seria 0310160948791P2 cu nr. de apel 0741796813, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 131 din 05.04.2013, şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului C******** V*****. - telefon mobil marca Nokia, model 2680 S2, de culoare albastru metalizat, având seria IMEI 358244032656763, în care se află cartela telefonică SIM Orange cu seria 0705070004363J03, telefon mobil marca Nokia, model 2330 C2, de culoare negru, având seria IMEI 357983034396578, cartela telefonică SIM Orange cu seria 0507020415958P498, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 131 din 05.04.2013, şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul numitei Tofan Maria, soacra inculpatului C******** V*****. - telefon mobil marca Nokia, model Lumia 800, de culoare negru, având seria IMEI 351682059525402, în care se află cartela telefonică cu numărul de apel 0754017688, cu privire la care nu s-a reuşit efectuarea percheziţiei informatice în baza autorizaţiei nr. 130 din 05.04.2013, telefonul fiind ambalat şi sigilat cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Creangă Vladimir Ionuţ. - cartela telefonică SIM Orange cu seria 1211220769079P05G9, cartela telefonică SIM cu seria 8938003992177280789F, cartela telefonică SIM Orange cu seria 1104060011423P07G18, cartela telefonică SIM Lebara UK, cu seria 89441000301565891621C451, telefonul mobil marca Samsung, de culoare negru, fără serie IMEI, în care se află cartela SIM Orange cu seria 1210220680666P05G18 şi telefonul mobil marca Samsung, de culoare negru, fără serie IMEI, în care se află cartela SIM Cosmote Frog, cu seria 8940031111110657464, cu cod PIN 9886, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiilor nr. 117 din 16.04.2013 şi nr. 338 din 13.05.2013, care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Ţ**** V*****. - cartela telefonică SIM Orange cu seria 1109200452387P05G13, cartela telefonică SIM Orange cu seria 1109200147706P05G4, telefon mobil marca Vodafone, model 246, de culoare negru, având seria IMEI 359135036066950, fără cartelă SIM, telefon mobil marca Samsung, de culoare negru, având seria IMEI 35476804043126147, fără cartelă SIM, telefon mobil marca Samsung, model SGHE-900, de culoare negru, având seria IMEI 354711019143373, fără cartelă SIM; telefon mobil marca LG, de culoare argintiu, fără seria IMEI, fără cartelă SIM, prevăzut cu acumulator seria SNYH1RC222115, telefon mobil marca Nokia, model N 951, de culoare argintiu, având seria IMEI 356962017549115, fără cartelă SIM, telefon mobil marca Samsung, model GTB 3210, de culoare galben cu negru, având seria IMEI 35779703232364630, fără cartelă SIM, telefon mobil marca Nokia, model 2630, de culoare alb, având seria IMEI 356065030307485, fără cartelă SIM, cartela telefonică SIM Orange cu seria 1211260143946P07G13, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 337 din 13.05.2013, şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Cîrstean Constantin. - telefon mobil marca Samsung, model GT-E 1170, având seria SIN: RUPZA79787X, în care se află cartela telefonică SIM Cosmote cu seria 8940030309309748117, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 125 din 05.04.2013, şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Niagu Vasile – Valentin. - telefon mobil marca Nokia, de culoare alb, având seria IMEI 354622054237311, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 126 din 05.04.2013 şi care ulterior a fost ambalat şi sigilat cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Marin Alexe. - telefon mobil marca Nokia, model 6310 i, având seria IMEI 351550002225901, în care se află cartela telefonică cu seria „3G” 8935302082940274931X; telefon mobil marca Nokia, model 6700 C, având seria IMEI 355364046533551, în care se află cartela telefonică SIM Orange, cu seria 1101200234717P04G11, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 118 din 05.04.2013, şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Beghean Gheorghe. - telefon mobil marca Alcatel, de culoare negru, având seria IMEI 356083048788786, în care se află cartela telefonică SIM Cosmote cu seria 8940030512522744652; telefon mobil marca Samsung, de culoare alb cu gri, având seria IMEI 358698032350398, în care se află cartela telefonică SIM Orange cu seria 1212070050032P07G1, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 133 din 05.04.2013, şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Beghean Ionel. - cartela telefonică SIM cu seria 1011250047101P05G15, cartela telefonică SIM cu seria 1110020054718P07G14, cartela telefonică SIM Orange cu seria 1202010067972P05G6, cartela telefonică SIM Orange cu seria 1208030082016P05G14, cartela telefonică SIM Orange cu seria 1202050006542P05G10, cartela telefonică SIM Cosmote cu seria 8940030610521742006, telefon mobil marca Nokia, model 6700, de culoare argintiu, având seria IMEI 351525045555753, cardul de memorie cu inscrip?ia Transcend Micro SD-1GB, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 119 din 05.04.2013, şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Beghean Alin. - cartela telefonică SIM Cosmote cu seria 8940031209510897514 şi cartela telefonică SIM Cosmote cu seria 8940031110628628488, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 133 din 05.04.2013, şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul numitei Beghean Catrina, bunica inculpatului Beghean Alin şi mama inculpaţilor Beghean Gheorghe zis Ghiţă şi Beghean Ionel, zis Nelu. - un telefon mobil marca Nokia N8, cu husă cauciucată de culoare albastră, având seria IMEI 3562370237040660092, în care se afla cartela telefonică cu numărul de apel 0744517842, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 121 din 05.04.2013 şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Alexandru Marinică. - telefon mobil marca Nokia 1800, având seria IMEI 354857043243596, în care se afla cartela telefonică SIM Orange cu seria 1107060012002J05G1, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 122 din 05.04.2013 şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la punctul de lucru al S.C. Delodur S.R.L. situat în Complexul Comercial Bazar Suceava, administrat de inculpatului Alexandru Marinică şi gestionat de inculpata Alexandru Adriana, următoarele bunuri: - telefon mobil marca Nokia model 100, de culoare gri, având seria IMEI 355502058265675, în care se află cartela telefonică SIM Orange cu seria 1211130349335P05G11, telefon mobil marca Nokia model 100, de culoare gri, având seria IMEI 355502052843394, în care se află cartela telefonică SIM Orange cu seria 1210240535791P07G14, telefon mobil marca Nokia 1280, având seria IMEI 353297057921715, în care se află cartela telefonică SIM cu seria 8938003992163193962F, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 135 din 05.04.2013, care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Calancea Gheorghe. - telefon mobil marca Nokia, model N 97, având seria IMEI 358315034587899, în care se află cartela telefonică SIM Orange cu seria 1201220078548P07G9; telefon mobil marca LG, având seria IMEI 353359023187647; telefon mobil marca Blackberry, având seria IMEI 3572257044036395, în care se află cartela telefonică SIM Orange cu seria 0608310025323J03, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 129 din 05.04.2013, şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Budescu Radu – Mihail. - telefon mobil marca Alcatel model One Touch 991, de culoare alb, având seria IMEI 86260101012170611, în care se află cartela telefonică SIM Orange cu seria 0908300016344U02G12, cartela telefonică SIM Orange cu seria 1211260059852P07G13, cu privire la care nu s-a reuşit efectuarea percheziţiei informatice în baza autorizaţiei nr. 123 din 05.04.2013, telefonul fiind ambalat şi sigilat cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Stoica Vasile. - telefon mobil marca Nokia, model 1110 i, având seria IMEI 355511016849801, în care se află cartela telefonică SIM Cosmote cu numărul de apel 0748685483, telefon mobil marca Nokia, model 6310 i, având seria IMEI 351549008010150, în care se află cartela telefonică SIM Cosmote cu seria 8940030211605971684, telefon mobil marca Sony Ericsson, având seria IMEI 356810033361777, în care se află cartela telefonică SIM Cosmote cu seria 8940030909506351951, cu privire la care s-a efectuat percheziţie informatică în baza autorizaţiei nr. 120 din 05.04.2013 şi care ulterior au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Andrei Dănuţ. - telefon mobil marca Nokia, model 100, având seria IMEI 355195053534771, în care se află cartela telefonică SIM Orange cu seria 1211220769442P05G9, cartela telefonică SIM Orange cu seria 121124G290353P07G4, cu privire la care nu s-a reuşit efectuarea percheziţiei informatice în baza autorizaţiei nr. 124 din 05.04.2013, telefonul fiind ambalat şi sigilat cu sigiliul M.I. nr. 25756, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.03.2013 de la domiciliul inculpatului Roman Claudiu. În temeiul art. 274 alin. 1 din C. proc. pen. dispune obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat după cum urmează: - Alexandru Marinică, 6000 de lei din care 4.000 de lei din cursul urmăririi penale, - B***** M****, Creangă Vladimir Ionuţ, zis Vlad, şi C******** V*****, câte 5000 de lei fiecare, din care 3000 de lei în cazul fiecăruia din cursul urmăririi penale; - Calancea Gheorghe, zis „George”, Ţ**** V*****, Cîrstean Constantin, Lăzurcă Marian Toader, zis „Manu”, Beghean Gheorghe, zis Ghi?ă, Beghean Ionel zis “Nelu”, şi a inculpatului minor Beghean Alin în solidar cu părţile responsabile civilmente Beghean Viorel şi Beghean Ana, câte 4000 de lei fiecare, din care 2.500 lei în cazul fiecăruia din cursul urmăririi penale; - Alexandru Adriana, Ursachi Victor, Niagu Vasile-Valentin, Marin Alexe şi Cristinariu Ion, câte 3000 de lei fiecare, din care 1.500 lei în cazul fiecăruia din cursul urmăririi penale; Budescu Radu – Mihail, Stoica Vasile, Prisacaru Ionel, Andrei Dănuţ, Roman Claudiu, Simion Daniel Dumitru, câte 2.000 de lei fiecare, din care 1.000 lei în cazul fiecăruia din cursul urmăririi penale; - Cristinariu Maria Irina, 1000 de lei din care 500 de lei din cursul urmăririi penale; - Cotoreanu Suraj – Cozmin şi Şimon Vasile, câte 700 de lei fiecare, din care 300 lei în cazul fiecăruia din cursul urmăririi penale; În conformitate cu prev. art. 274 alin. 1 teza a II-a din C. proc. pen. cheltuielile privind avocaţii din oficiu din cursul urmăririi penale, rămân în sarcina statului şi vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei, după cum urmează: - 800 lei onorariu asistenţă juridică inculpat B***** M**** – avocat Ursărescu Radu - 200 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Lăzurcă Marian Toader –avocat Ciubotaru Vasile - 800 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Ţ**** V***** – av. Darie Urziceanu Andreea - 800 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Calancea Gheorghe – av. Darie Urziceanu Andreea - 300 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Niagu Vasile Valentin – avocat Zovea Bogdan - 200 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Niagu Vasile Valentin – avocat Sinescu Marius - 800 lei onorariu asistenţă juridică inculpată Cristinariu Maria Irina – avocat Ursărescu Radu - 400 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Cristinariu Ion – avocat Apetrei Ovidiu - delegaţie nr. 843/22.03.2013 Baroul Suceava - 400 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Cristinariu Ion – avocat Mustea Raluca – delegaţie nr. 348/09.01.2013 Baroul Suceava – Biroul Vatra Dornei - 400 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Stoica Vasile – avocat Călugăreanu Mihai - 300 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Budescu Radu Mihail – avocat Tudor Silvia - 400 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Prisacaru Ionel – avocat Goloca Alina Corina - 400 lei onorariu asistenţă juridică inculpat Şimon Vasile – avocat Ciuntu Alina - delegaţie nr. 309/31.10.2012 Baroul Suceava – Biroul Vatra Dornei Constată că onorariul apărătorului din oficiu 100 lei, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu – Tîrnovan Oana, conform delegaţiei nr. 1247/9.04.2015 şi suma de 100 lei, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu – Biciuşcă Simona, conform delegaţiei nr. 1246/9.04.2015, au fost acordate prin încheierea din 10.04.2015. Constată că onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii care şi-au angajat între timp apărători aleşi, astfel: - suma de 100 lei – avocat Casoinic Vasile – pentru inculpatul Beghean Ionel (delegaţia nr. 1311/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Buceschi Adriana – pentru inculpatul Cristinariu Ioan (delegaţia nr. 1308/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Balan Sandela – pentru inculpatul Calancea Gheorghe (delegaţia nr. 1303/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Cornea Gheorghe – pentru inculpatul Creangă Vladimir Ionuţ (delegaţia nr. 1316/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Catargiu Adrian– pentru inculpatul Beghean Gheorghe (delegaţia nr. 1312/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Crainiciuc Irina – pentru inculpatul Şimon Vasile (delegaţia nr. 1306/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Bulboacă Iris – pentru inculpatul Ursachi Victor (delegaţia nr. 1309/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Bulboacă Ioan – pentru inculpatul Beghean Alin (delegaţia nr. 1313/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Călugăreanu Mihai – pentru inculpatul Marin Alexe (delegaţia nr. 1313/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Barabaş Liliana – pentru inculpata Alexandru Adriana (delegaţia nr. 1304/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Amarandei Silvia – pentru inculpatul Cotoreanu Cozmin Suraj (delegaţia nr. 1299/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Ciubotaru Vasile – pentru inculpatul Cîrstean Constantin (delegaţia nr. 1314/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Crăciunescu Corneliu Cezar – pentru inculpata Cristinariu Maria Irina (delegaţia nr. 1307/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Andrişan Patricia – pentru inculpatul Andrei Dănuţ (delegaţia nr. 1300/20.04.2015), au fost acordate prin încheierea din 26.06.2015. Constată că onorariul apărătorului din oficiu Munteanu Roxana, pentru inculpaţii Stoica Vasile şi Budescu Radu Mihail din cursul urmăririi penale, conform delegaţiei nr. 3281 din 21.03.2013, în valoare de 800 de lei, a fost acordat prin încheierea din data de 14.10.2015, iar suma de 800 de lei a fost acordată prin încheierea din data de 26.06.2015. Constată că onorariul apărătorului din oficiu Coroliuc Venera, ce a fost desemnată din oficiu pentru inculpatul Lăzurcă Marian Toader, conform delegaţiei nr. 1317/20.04.2015 (f.209, vbol.I, ds. inst.) în valoare de 100 lei, a fost acordat prin încheierea din 14.10.2015. Constată că onorariul apărătorului din oficiu Alexe Luiza, pentru inculpatul Simion Daniel Dumitru, conform delegaţiei nr. 1298 din 20.04.2015, în valoare de 400 de lei, a fost acordat prin încheierea din data de 18.11.2015. Constată că onorariul apărătorului din oficiu Rusu Cristian, pentru inculpatul Niagu Vasile Valentin, conform delegaţiei nr. 1250/09.01.2015, în valoare de 400 de lei, a fost acordat prin încheierea din 10.02.2016. În conformitate cu prev. art. 274 alin. 1 teza a II-a din C. proc. pen. cheltuielile privind avocaţii din oficiu din cursul judecăţii, rămân în sarcina statului şi vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei, sume ce se avansează în contul Baroului Suceava, după cum urmează: - suma de 400 lei – avocat Andronic Dorin – pentru inculpatul Prisacaru Ionel (delegaţia nr. 1301/20.04.2015); - suma de 400 lei – avocat Apetrei Mihaela – pentru inculpatul Stoica Vasile (delegaţia nr. 1302/20.04.2015); - suma de 520 lei – avocat Grosu Vlad – pentru inculpatul Simion Daniel Dumitru (delegaţia nr. 3166/08.12.2016); - suma de 520 lei – avocat Coroliuc Venera – pentru inculpatul Roman Claudiu (delegaţia nr. 1523/12.06.2018); - suma de 520 lei - avocat Cenuşă Monica – pentru inculpatul Lăzurcă Marian Toader (delegaţia nr. 2171/21.09.2018); - suma de 520 lei - avocat Darie Urziceanu Andreea – pentru inculpatul Creangă Vladimir Ionuţ (delegaţia nr. 2730/19.11.2018); - suma de 520 lei - avocat Manea Sorin – pentru inculpatul Niagu Vasile Valentin (delegaţia nr. 2733/19.11.2018); - suma de 520 lei - avocat Iftimi Mihai – pentru inculpatul C******** V***** (delegaţia nr. 2731/19.11.2018); - suma de 520 lei - avocat Ionescu Viviana – pentru inculpatul Calancea Gheorghe (delegaţia nr. 2732/19.11.2018); Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2019.

    Hotarare 8/2019 din 18.01.2019
  • Sedinta din data de 04.01.2019 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 18.01.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 04.01.2019
  • Sedinta din data de 21.12.2018 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 04.01.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.12.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2018
  • Sedinta din data de 10.12.2018 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Pronunţarea va avea loc la data de 21.12.2018. Pronunţată şedinţă publică, astăzi, 10.12.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2018
  • Sedinta din data de 26.11.2018 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru dezbateri la data de 10.12.2018, ora 12:00 – C6F, cu atenţionarea apărătorilor inculpaţilor să se prezinte pentru a susţine concluziile pe fond sau să-şi asigure în mod valabil substituirea, urmând ca delegaţiile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii care au şi apărători aleşi să-şi producă în continuare efectele juridice, incumbându-le obligaţia să procedeze în consecinţă; se va cita inculpatul Cristinariu Ion va fi citat din Penitenciarul Timişoara, prin administraţia locului de deţinere cu menţiunea că acesta, în exercitarea dreptului conferit de art. 364 al. 4 Cod procedură penală, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cerere ce a fost admisă de instanţă, astfel încât să se ţină cont sub aspect procedural de voinţa sa, prezenţa lui nefiind obligatorie Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2018
  • Sedinta din data de 12.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 26.11.2018, ora 12:00, faţă de lipsa de apărare a unora dintre inculpaţi; în baza disp. art. 283 al. 3 Cod procedură penală, sancţionează pe fiecare dintre avocaţii Ostaficiuc Laurian, Rădăcină Marius Constantin şi Călin Bogdan cu amendă judiciară în cuantum de 1000 lei, pentru lipsa nejustificată la termenul de astăzi şi neasigurarea substituirii/neasigurarea substituirii valide, urmând ca în respectarea prevederilor ultimei teze a normei legale, despre actul decizional al instanţei să fie informat Baroul Suceava. Cu drept de a formula cerere de anulare sau de reducere a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii, conform art. 284 al. 2 Cod procedură penală; emitere adrese către Baroul Suceava cu solicitarea de a desemna câte un avocat din oficiu pentru inculpaţii Creangă Valdimir Ionuţ, C******** V*****, Calancea Gheorghe şi Niagu Vasile Valentin, apărătorilor delegaţi incumbându-le obligaţia de a studia dosarul astfel încât la termenul stabilit să fie în măsură să asigure asistenţă/reprezentare juridiciară calificată, funcţie de stadiul procesual al cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 12.11.2018
  • Sedinta din data de 29.10.2018 la ora 11:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2018, ora 09:00, pentru când se vor solicita relaţii IPJ – Serviciul Rutier şi IGPR – Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor ca în precedent, prin raportare şi la răspunsul comunicat de cea dintâi instituţie, urmând a se repeta procedura de citare cu inculpatul Stoica Vasile pe calea mandatului de aducere şi a fi citat inculpatul Cristinariu Ion prin administraţia locului de deţinere, cu menţiunea că acesta şi-a exercitat dreptul prev. de art. 364 al. 4 Cod procedură penală de a nu participa la judecarea cauzei pe parcursul cercetării judecătoreşti, astfel încât să se ţină cont sub aspect procedural de voinţa sa, prezenţa lui nefiind obligatorie. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 29.10.2018
  • Sedinta din data de 01.10.2018 la ora 11:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 29.10.2018, ora 11:00 – C6F pentru când : se vor efectua verificări în baza de date informatizată a ANP pentru a se stabili dacă inculpatul Stoica Vasile figurează ca fiind încarcerat în vreunul dintre locurile de deţinere din subordine urmând a se emite şi noi mandate de aducere pe numele acestuia; va fi citat martorul din lucrări Oprea Ciprian cu mandat de aducere, cu efectuarea de verificări prealabile în baza de date informatizată a DEPABD pentru a se stabili dacă figurează cu acelaşi domiciliu activ cunoscut din actele şi lucrările dosarului; emitere adrese către Serviciul Poliţiei Rutiere şi Poliţia com. Dărmăneşti, cu solicitarea de relaţii în sensul precizat de av. Călin Bogdan, cu atenţionarea de a se formula şi înainta un răspuns în timp util, până la termenul de judecată acordat; solicitarea sentinţelor penale indicate de instanţă, cu menţiunile corespunzătoare, vizând pe inculpaţii Cristinariu Ion şi Stoica Vasile; citarea inculpatului Cristinariu Ion prin administraţia locului de deţinere, cu menţiunea că acesta şi-a exercitat dreptul prev. de art. 364 al. 4 Cod procedură penală de a nu participa la judecarea cauzei pe parcursul cercetării judecătoreşti, astfel încât să se ţină cont sub aspect procedural de voinţa sa, prezenţa nefiind obligatorie; pune în vedere apărătorilor să se prezinte la viitorul termen de judecată, sau să-şi asigure substituirea, urmând să-şi pregătească şi concluziile pe fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 01.10.2018
  • Sedinta din data de 03.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 01.10.2018, ora 11:00 – C6F, termen pentru când : se va emite dispoziţie de transfer şi adresă către Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu solicitarea de a dispune măsurile administrative corespunzătoare în vederea transferării inculpatului Cristinariu Ion din Penitenciar Timişoara în Penitenciarul Botoşani, de unde va fi citat prin administraţia acestui loc de deţinere pentru a fi prezentat în instanţă; se va cita cu mandat de aducere inculpatul Stoica Vasile de la domiciliul cu care figurează activ în baza de date informatizată a DEPABD şi, funcţie de rezultatul verificărilor, de la adresa indicată la liberare comunicată de Penitenciarul Găeşti, în condiţiile prev. de art. 265 al. 1 Cod procedură penală urmând a fi citată şi inculpata Critinariu Maria Irina de la adresa de domiciliu a coinc. Cristinariu Ion; se va emite adresă către Baroul Suceava cu solicitarea a desemna un apărător din oficiu pentru inculpatul Lăzurcă Marian Toader. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.09.2018.

    Incheiere de sedinta din 03.09.2018
  • Sedinta din data de 18.06.2018 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 03.09.2018, ora 09:00 – C6F, în vederea luării poziţiei inculpaţilor care nu au fost audiaţi din perspectiva disponibilităţii de a da declaraţie, sens în care vor fi emise mandate de aducere pe numele acestora, cu înaintarea adreselor corespunzătoare către organele competente pentru a asigura prezenţa lor prin însoţire efectivă, sub sancţiunea amenzii; urmează a fi citat inculpatul Stoica Vasile prin administraţia locului de deţinere cu menţiunea că este prezenţa sa este obligatorie la termenul acordat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.06.2018.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2018
  • Sedinta din data de 04.06.2018 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2018, ora 09:00 – C6F, pentru când se vor emite mandate de aducere pe numele martorilor din lucrări Gavril Gheorghe, Pintescu Voichiţa, Acatrinei Vasile Valentin, Popa Liviu Constantin şi Ostaficiuc Cătălin Iulian, urmând a fi citaţi în aceeaşi modalitate şi inculpaţii Alexandru Marinică, Alexandru Adriana, Ursachi Victor, B***** M****, Ţ**** V*****, Andrei Ionuţ şi Cotoreanu Cozmin Suraj, cu înaintarea adreselor corespunzătoare către organele competente pentru a asigura prezenţa acestora prin însoţire efectivă, sub sancţiunea amenzii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.06.2018.

    Incheiere de sedinta din 04.06.2018
  • Sedinta din data de 23.04.2018 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 04.06.2018, ora 12:00 – C6F, pentru când : se vor emite mandate de aducere pe numele martorilor din lucrări Apostoaie Vasile, Cîmpan Viorel, Moasa Adrian Nicolae (după ce în prealabil, pentru realizarea procedurii de citare, cu privire la ultimii doi se vor efectua verificări în baza de date informatizată a DEPABD, în condiţiile prev. de art. 267 al. 1 Cod procedură penală), Valaşciuc Oltiţa, Gavril Gheorghe, Pintescu Voichiţa şi Gheaţă Ionică, cu înaintarea adreselor corespunzătoare către organele competente pentru a asigura prezenţa acestora prin însoţire efectivă, sub sancţiunea amenzii; încuviinţează cererea formulată de av. Călin Bogdan sens în care se vor solicita relaţii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava pentru a comunica cine a pus în executare mandatele de supraveghere tehnică de interceptare a convorbirilor telefonice. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.04.2018.

    Incheiere de sedinta din 23.04.2018
  • Sedinta din data de 26.03.2018 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data 23.04.2018, ora 12:00 – C6F, pentru când se va repeta procedura de citare cu martorul din lucrări Apostoaie Vasile cu menţionarea în citaţie a datelor de identificare; se vor cita suplimentar pentru administrarea nemijlocită a declaraţiilor şi martorii din acte Cîmpan Viorel şi Moasa Adrian Nicolae; revine la acest moment procesual de la citarea martorilor din lucrări Popa Liviu Constantin şi Ostaficiuc Cătălin Iulian, cu privire la care au parvenit relaţii în sensul că sunt plecaţi în străinătate, urmând a se relua ulterior demersurile procedurale de chemare în instanţă, în vederea audierii, Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.03.2018

    Incheiere de sedinta din 26.03.2018
  • Sedinta din data de 26.02.2018 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data 26.03.2018, ora 12:00 – C6F, pentru când se va repeta procedura de citare cu martorii din lucrări lipsă Popa Liviu Constantin şi Ostaficiuc Cătălin Iulian, pe numele cărora se vor emite şi mandate de aducere, cu înaintarea adreselor corespunzătoare către organele competente în sensul de a asigura prezenţa acestora prin însoţire efectivă în vederea audierii, sub sancţiunea amenzii; se va cita suplimentar pentru administrarea nemijlocită a declaraţiei şi martorul din acte Apostoaie Vasile, apărării incumbându-i obligaţia de a asigura prezenţa martorului încuviinţat pe latură penală şi în circumstanţiere Ştefănescu Romi, în vederea audierii, fără a fi citat; revine la acest moment procesual de la citarea martorului din acte Acatrinei Vasile Valentin cu privire la care se vor relua demersurile procedurale de chemare în instanţă, în vederea audierii, la un termen ulterior de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2018

    Incheiere de sedinta din 26.02.2018
  • Sedinta din data de 15.01.2018 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 26.02.2018, ora 12:00 - C6F, pentru când se vor emite mandate de aducere pe numele martorilor lipsă Acatrinei Vasile Valentin şi Baciu Robert, cu înaintarea adreselor corespunzătoare către organele competente pentru a asigura prezenţa acestora prin însoţire efectivă, sub sancţiunea amenzii; citarea a încă 2 martori propuşi prin rechizitoriu, în vederea audierii, respectiv Popa Liviu Constantin şi Ostaficiuc Cătălin Iulian de la domiciliile cunoscute/adresele alese pentru comunicarea actelor procedurale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2018.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2018
  • Sedinta din data de 13.11.2017 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 15.01.2018, ora 12:00 – C6F, pentru când se vor emite mandate de aducere pe numele martorilor lipsă Tulumb Florin şi Pîrghie Costică, cu înaintarea adreselor corespunzătoare către organele competente cu solicitarea de a asigura prezenţa acestora, prin însoţire efectivă, sub sancţiunea amenzii, urmând a fi citaţi suplimentar în vederea audierii martorii Baciu Robert şi Acatrinei Vasile Valentin. Se vor cita inculpaţii Stoica Vasile şi Ţ**** V***** prin administraţia locului de deţinere, cu menţiunea că aceştia şi-au exercitat dreptul prev. de art. 364 al. 4 Cod procedură penală de a nu participa la judecarea cauzei pe parcursul cercetării judecătoreşti, astfel încât să se ţină cont sub aspect procedural de voinţa sa, prezenţa lor nefiind obligatorie; pune în vedere apărătorului inculpatului Beghean Alin că-i incumbă obligaţia să asigure prezenţa martorilor încuviinţaţi în vederea audierii, fără a fi citaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2017.

    Incheiere de sedinta din 13.11.2017
  • Sedinta din data de 16.10.2017 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 13.11.2017, ora 12:00 - C6F, pentru când se va cita martorul din lucrări Tulumb Florin şi se va emite mandat de aducere pe numele martorului din lucrări Pîrghie Costică, având termen în cunoştinţă inculpaţii precum şi părţile responsabile civilmente, partea civilă şi participantul Serviciul de Probaţiune Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2017.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2017
  • Sedinta din data de 18.09.2017 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2017, ora 12:00 – C6F, pentru când martorul Pîrghie Costică are termen în cunoştinţă şi se vor emite mandate de aducere pe numele martorilor din lucrări Tetea Daniel Erol, Lostun Silvia, Tical Ionel cu înaintarea adreselor corespunzătoare către organele competente cu solicitarea de a asigura prezenţa acestora, prin însoţire efectivă, în vederea audierii, sub sancţiunea amenzii. Se vor cita inculpaţii Stoica Vasile şi Ţ**** V***** prin administraţia locului de deţinere, cu menţiunea că cel dintâi şi-a exercitat dreptul prev. de art. 364 al. 4 Cod procedură penală de a nu participa la judecarea cauzei pe parcursul cercetării judecătoreşti, astfel încât să se ţină cont sub aspect procedural de voinţa sa, prezenţa lui nefiind obligatorie, inculpatul Marin Alexe se va cita prin organele de poliţie, la adresa de domiciliu, ceilalţi inculpaţi, părţile responsabile civilmente, partea civilă şi participantul Serviciul de Probaţiune Suceava având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2017.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2017
  • Sedinta din data de 16.06.2017 la ora 12:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2017, ora 12:00 – C6F, pentru când se va emite mandat de aducere pe numele martorului din lucrări Pîrghie Costică, cu înaintarea adresei corespunzătoare către organele competente cu solicitarea de a asigura prezenţa acestuia, prin însoţire efectivă, în vederea audierii, sub sancţiunea amenzii; citarea martorilor din lucrări Tetea Daniel Rol, Lostun Silviu şi Tical Ionel; revenire la acest moment de la citarea celorlalţi martori din acte lipsă la termenul de astăzi; se vor cita inculpaţii Stoica Vasile şi Marin Alexe, prin administraţia locului de deţinere, cu menţiunea că cel dintâi şi-a exercitat dreptul prev. de art. 364 al. 4 Cod procedură penală de a nu participa la judecarea cauzei pe parcursul cercetării judecătoreşti, astfel încât să se ţină cont sub aspect procedural de voinţa sa, prezenţa lui nefiind obligatorie, ceilalţi inculpaţi, părţile responsabile civilmente, partea civilă şi participantul Serviciul de Probaţiune Suceava având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2017.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2017
  • Sedinta din data de 19.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 16.06.2017, ora 12:00 – C6F, pentru când se vor emite mandate de aducere pe numele martorilor Gavril Gheorghe şi Pîrghie Costică lipsă la termenul de astăzi, cu înaintarea adreselor corespunzătoare către organele competente cu solicitarea de a asigura prezenţa acestora, prin însoţire efectivă, sub sancţiunea amenzii, urmând a fi citaţi în vederea audierii şi martorii din lucrări Pintescu Voichiţa, Nichiforeasa Manuela şi Gheaţă Ionică, de la adresele de domiciliu/alese pentru comunicarea actelor procedurale; va fi notificat inculpatul Stoica Vasile, prin administraţia locului de deţinere, cu menţiunea că acesta şi-a exercitat dreptul prev. de art. 364 al. 4 Cod procedură penală de a nu participa la judecarea cauzei, astfel încât să se ţină cont sub aspect procedural de voinţa sa, prezenţa lui nefiind obligatorie. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2017.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2017
  • Sedinta din data de 10.04.2017 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Fixează termen la data de 19.05.2017 la completul C6F, pentru când vor fi citaţi martorii: Cîrstean Constantin, Gavril Gheorghe, Pîrghi Costică. Pronunţată în şedinţă publică azi,10.04.2017

    Incheiere de sedinta din 10.04.2017
  • Sedinta din data de 13.02.2017 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Amână cauza şi fixează termen pentru data de 10.04.2017 ora 11:00.

    Incheiere de sedinta din 13.02.2017
  • Sedinta din data de 30.01.2017 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Amână cauza şi fixează termen la data de 13.02.2017 pentru continuarea cercetării judecătoreşti.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2017
  • Sedinta din data de 19.12.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 19.12.2016
  • Sedinta din data de 21.11.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    În vederea aducerii cu mandat a martorilor din lucrări, lipsă la termenul de azi, termen la 19.12.2016

    Incheiere de sedinta din 21.11.2016
  • Sedinta din data de 10.10.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 21.11.2016, pentru când se vor cita martorii din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 10.10.2016
  • Sedinta din data de 12.09.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Pentru citarea martorilor din lucrări, se acordă un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2016
  • Sedinta din data de 15.06.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Adresă către Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pentru a înainta extras din baza de date Eucaris – Prum cu privire la autoturismul Y919MBT, data când acesta a fost trecut în baza de date, precum şi dacă s-au operat modificări ulterioare. Citarea din nou a martorilor din lucrări Popa Liviu Constantin şi Tetea Erol cu mandate de aducere şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa lor, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. citarea martorilor din lucrări Rosciuc Cătălin Dănuţ, Cîmpan Viorel şi Simon Ionela Adriana de la adresele specificate în rechizitoriu.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2016
  • Sedinta din data de 18.05.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Admite solicitările domnului avocat Călin Bogdan, sens în care se emite adresă către Secţia de Poliţie Rurală nr. 5 Dărmăneşti pentru a comunica dacă în data de 19.11.2012 inculpatul Calancea Gheorghe a fost oprit pe DN2 şi dacă s-a încheiat un proces-verbal la data respectivă, precum şi adresă către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Rutier, pentru a înainta extras din baza de date Eucaris – Prum cu privire la autoturismul Y919MBT, data când acesta a fost trecut în baza de date, precum şi dacă s-au operat modificări ulterioare. Respinge solicitarea formulată de doamna avocat Rusu Oana de emitere a unei adrese către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava în sensul arătat. Citarea martorilor din lucrări Popa Liviu Constantin, Tetea Daniel Erol, Lostun Silviu şi Gherase Silviu, cu mandate de aducere şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa lor prin însoţire, sub sancţiunea amenzii.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2016
  • Sedinta din data de 20.04.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa inculpatului Ursachi Victor se acordă termen de judecată la data de 18.05.2016.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2016
  • Sedinta din data de 23.03.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Citarea inculpatului Ursachi Victor din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vrancea. Pune în vedere martorilor din lucrări Popa Liviu Constantin, Tetea Daniel Erol şi Tulumb Florin să se prezinte în instanţă la termenul următor în vederea audierii. Citarea martorilor lipsă la termenul de astăzi, cu mandate de aducere şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa lor, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii.

    Incheiere de sedinta din 23.03.2016
  • Sedinta din data de 10.02.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava a sumei de 400 de lei reprezentând onorariul avocatului Rusu Cristian, desemnat din oficiu pentru inculpatul Niagu Vasile Valentin, conform delegaţiei nr. 1250/09.01.2015 (f. 47 vol I ds. inst.. Citarea martorilor din lucrări Popa Liviu Constantin, Tetea Daniel Erol, Lostun Silviu, Ostaficiuc Cătălin Iulian şi Tulumb Florin cu mandate de aducere şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa lor prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Citarea martorilor din lucrări Gherase Silviu şi Apostoaie Vasile de la adresele specificate în rechizitoriu. Efectuarea de verificări în baza de date a SPCLEP Suceava cu privire la cele semnalate de domnul avocat Călin Bogdan referitor la inculpatul Calancea Gheorghe.

    Incheiere de sedinta din 10.02.2016
  • Sedinta din data de 13.01.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Citarea martorilor din lucrări Popa Liviu Constantin, Acatrinei Vasile Valentin şi Baciu Robert cu mandate de aducere şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa lor, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Citarea martorilor din lucrări Tetea Daniel Erol, Lostun Silviu, Ostaficiuc Cătălin Iulian şi Tulumb Florin de la adresele specificate în rechizitoriu.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2016
  • Sedinta din data de 02.12.2015 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Citarea martorilor din lucrări Popa Liviu Constantin, Acatrinei Vasile Valentin, Baciu Robert şi Măriuţă Neculai de la adresele specificate în rechizitoriu.

    Incheiere de sedinta din 02.12.2015
  • Sedinta din data de 18.11.2015 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de domnul avocat Bulboacă Ioan. Citarea inculpatului Roman Claudiu din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava a sumei de 400 de lei reprezentând onorariul avocatului Alexe Luiza, desemnată din oficiu pentru inculpatul Simion Daniel Dumitru, conform delegaţiei nr. 1298/20.04.2015 (f. 174, vol.I ds. inst.).

    Incheiere de sedinta din 18.11.2015
  • Sedinta din data de 21.10.2015 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Încheiere

    Respinge solicitările formulate în temeiul art. 252/3 Cod procedură penală de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ – Serviciul Cazier Judiciar Statistică şi Evidenţe Operative, cu privire la valorificarea autoturismelor: marca FIAT model ULYSSE cu nr. de înmatriculare TX8277XB aparţinând inculpatului Cristinariu Ion; marca PEUGEOT cu nr. de înmatriculare 4352 SB 33, nr. de identificare VF34BD8A271106673 aparţinând inculpatei Cristinariu Maria Irina şi marca VOLKSWAGEN, model PASSAT S TDL cu nr. de circulaţie provizorie BC-084900 aparţinând inculpatului Simion Daniel Dumitru, aflate la camera de corpuri delicte a IPJ Neamţ. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Dată în Cameră de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2015

    Incheiere de sedinta din 21.10.2015
  • Sedinta din data de 14.10.2015 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    În temeiul art. 283 alin. 3 Cod procedură penală,amendează pe doamna avocat STOLERCIUC SIMONA, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul Roman Claudiu, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1248/09.04.2015 (f. 45, vol. I, ds.inst., cu suma de 300 lei pentru lipsa nejustificată la termen şi pentru că nu şi-a asigurat substituirea. Cu drept de anulare/reducere a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Se va informa Baroul Suceava cu privire la amendarea avocatului mai sus-menţionat. Admite cererea depusă la dosar de doamna avocat Munteanu Roxana şi dispune plata sumei de 800 lei reprezentând onorariul din timpul urmăririi penale pentru inculpatul Budescu Radu Mihail, conform delegaţiei nr. 3281/21.03.2013, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Admite cererea formulată de doamna avocat Duţuc Ancuţa, în substituirea doamnei avocat Coroliuc Venera, ce a fost desemnată din oficiu pentru inculpatul Lăzurcă Marian Toader, conform delegaţiei nr. 1317/20.04.2015 (f.209, vbol.I, ds. inst.)şi dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu parţial,din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Citarea inculpaţilor lipsă la termenul de astăzi, respectiv: Alexandru Adriana, Andrei Dănuţ, Cotoreanu Cozmin Suraj, Budescu Radu Mihail, Coluţeac Vasile, Cîrstean Constantin, Beghean Alin, Cristinariu Ion, Marin Alexe, Niagu Vasile Valentin, Prisacaru Ionel Roman Claudiu, Simion Daniel Dumitru, Stoica Vasile şi Ursachi Victor, cu mandate de aducere şi adrese către organele competente, pentru a asigura prezenţa acestora la termenul stabilit, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Fixează termen de judecată în Cameră de consiliu pentru data de 21 octombrie 2015, ora 09:00, în vederea soluţionării solicitărilor formulate de IPJ Neamţ în temeiul art. 252/3 Cod procedură penală, cu privire la valorificarea autoturismelor ce au fost ridicate de la inculpaţii Cristinariu Ion, Cristinariu Maria Irina şi Simion Daniel Dumitru, sens în care inculpaţii Cristinariu Ion, Cristinariu Maria Irina şi apărătorul ales al acestora au luat la cunoştinţă de termen, şi pentru când se vor cita Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ, în calitate de custode şi inculpatul Simion Daniel Dumitru, prin organele de poliţie Bacău. De asemenea, se va încunoştinţa apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului Simion, respectiv doamna avocat Alexe Luiza.

    Incheiere de sedinta din 14.10.2015
  • Sedinta din data de 26.06.2015 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Respinge excepţiile formulate de inculpaţii Niagu Vasile Valentin şi Cîrstean Constantin, ca nefondate. În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 76D/P/2012 din data de 06.04.2015 emis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, privind pe inculpaţii: B***** M****, LĂZURCĂ MARIAN TOADER, CREANGĂ VLADIMIR IONUŢ, C******** V*****, Ţ**** V*****, CÎRSTEAN CONSTANTIN, NIAGU VASILE VALENTIN, MARIN ALEXE, BEGHEAN GHEORGHE, BEGHEAN IONEL, BEGHEAN ALIN, URSACHI VICTOR, CRISTINARIU ION, CRISTINARIU MARIA IRINA, ŞIMON VASILE, ALEXANDRU MARINICĂ, ALEXANDRU ADRIANA, CALANCEA GHEORGHE, BUDESCU RADU MIHAIL, STOICA VASILE, PRISACARU IONEL, ANDREI DĂNUŢ, ROMAN CLAUDIU, COTOREANU COZMIN ŞI SIMION DANIEL DUMITRU, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii: 1. B***** M****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal; 2. LĂZURCĂ MARIAN TOADER, zis „Manu”, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin. 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal; 3. CREANGĂ VLADIMIR IONUŢ, zis Vlad, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organiza”, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal; 4. C******** V*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal; 5. Ţ**** V*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea aderare, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 1 cu referire la art. 43 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal. 6. CÎRSTEAN CONSTANTIN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal; 7. NIAGU VASILE-VALENTIN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinire, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal; 8. MARIN ALEXE, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de:constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinire, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal; 9. BEGHEAN GHEORGHE, zis Ghi?ă, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de:constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d şi art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 10. BEGHEAN IONEL, zis “NELU”, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d şi cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 11. BEGHEAN ALIN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.113 alin. 3 Cod penal; cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 12. URSACHI VICTOR, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea aderare, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. 13. CRISTINARIU ION, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea aderare, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 14. CRISTINARIU MARIA IRINA, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: contrabandă, prevăzute de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. 15. ŞIMON VASILE, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 3 cu referire la alin. 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, 16. ALEXANDRU MARINICĂ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 17. ALEXANDRU ADRIANA, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. 18. CALANCEA GHEORGHE, zis “George”, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 19. BUDESCU RADU MIHAIL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinire, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 20. STOICA VASILE, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinire, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 1 cu referire la art. 43 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 21. PRISACARU IONEL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinire, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi toate cu aplicarea art. 5 Cod penal; 22. ANDREI DĂNUŢ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organiza, în modalitatea sprijinire, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă”, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 23. ROMAN CLAUDIU, (arestat în altă cauză), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinire, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 1 cu referire la art. 43 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 24. COTOREANU COZMIN – SURAJ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 75 lit. d Cod penal şi aplicarea art. 5 Cod penal; 25. SIMION DANIEL DUMITRU, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinire, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 şi 6 Cod penal şi contrabandă, prevăzută de art. 270 alin 3 cu referire la alin 1 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod pena. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava a onorariilor parţiale a avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii care şi-au angajat între timp apărători aleşi, astfel: - suma de 100 lei – avocat Casoinic Vasile – pentru inculpatul Beghean Ionel (delegaţia nr. 1311/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Buceschi Adriana – pentru inculpatul Cristinariu Ioan (delegaţia nr. 1308/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Balan Sandela – pentru inculpatul Calancea Gheorghe (delegaţia nr. 1303/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Cornea Gheorghe – pentru inculpatul Creangă Vladimir Ionuţ (delegaţia nr. 1316/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Catargiu Adrian– pentru inculpatul Beghean Gheorghe (delegaţia nr. 1312/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Crainiciuc Irina – pentru inculpatul Şimon Vasile (delegaţia nr. 1306/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Bulboacă Iris – pentru inculpatul Ursachi Victor (delegaţia nr. 1309/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Bulboacă Ioan – pentru inculpatul Beghean Alin (delegaţia nr. 1313/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Călugăreanu Mihai – pentru inculpatul Marin Alexe (delegaţia nr. 1313/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Barabaş Liliana – pentru inculpata Alexandru Adriana (delegaţia nr. 1304/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Amarandei Silvia – pentru inculpatul Cotoreanu Cozmin Suraj (delegaţia nr. 1299/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Ciubotaru Vasile – pentru inculpatul Cîrstean Constantin (delegaţia nr. 1314/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Crăciunescu Corneliu Cezar – pentru inculpata Cristinariu Maria Irina (delegaţia nr. 1307/20.04.2015); - suma de 100 lei – avocat Andrişan Patricia – pentru inculpatul Andrei Dănuţ (delegaţia nr. 1300/20.04.2015). Admiterea cererea depusă la dosar de doamna avocat Munteanu Roxana şi dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava a sumei de 800 lei, reprezentând onorariul din timpul urmăririi penale pentru inculpaţii Stoica Vasile şi Budescu Radu Mihail, conform delegaţiei nr. 3281/21.03.2013. Conform disp. art. 369 alin.1 Cod procedură penală, şedinţa a fost înregistrată. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, azi 26 iunie 2015.

    Incheiere camera preliminara din 26.06.2015
  • Sedinta din data de 12.06.2015 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat de apărători în vederea pregătirii apărării.

    Incheiere camera preliminara din 12.06.2015
  • Sedinta din data de 10.04.2015 la ora 10:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    În baza disp. art. 242 al. 1 Cod procedură penală, REVOCĂ măsura controlului judiciar instituită asupra inculpaţilor : 1.B***** M****, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „constituire a unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. 1,2, 3 şi 6 Cod penal şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, iniţial prin încheierea nr. 181 din 31.05.2013 a Tribunalului Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 537 din 3.06.2013 a Curţii de Apel Suceava, prelungită prin Ordonanţa 76D/P/2012 din 12.02.2015, emisă de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava; 2. Ţ**** V*****, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „constituire a unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. 1,2, 3 şi 6 Cod penal şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin.1 Cod penal, art. 41 alin.1 şi art. 5 Cod penal, iniţial prin încheierea nr. 180 din 31.05.2013 a Tribunalului Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 546 din 5.06.2013 a Curţii de Apel Suceava, prelungită prin Ordonanţa 76D/P/2012 din 12.02.2015, emisă de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava. În baza disp. art. 241 alin.1 lit. a Cod procedură penală, CONSTATĂ ÎNCETATĂ DE DREPT la data de 19.03.2015 măsura controlului judiciar instituită asupra inculpaţilor : 1. NIAGU VASILE VALENTIN, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „constituire a unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. 1,2, 3 şi 6 Cod penal şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen, ambele cu aplic. art. 38 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, iniţial prin Ordonanţa 76D/P/2012 din 11.02.2014 emisă de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava. prelungită prin Ordonanţa 76D/P/2012 din 12.02.2015, emisă de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava. 2. BUDESCU RADU MIHAIL, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „constituire a unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. 1,2, 3 şi 6 Cod penal . şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, iniţial prin Ordonanţa 76D/P/2012 din 12.02.2014 emisă de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava. prelungită prin Ordonanţa 76D/P/2012 din 12.02.2015, emisă de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava; 3. ROMAN CLAUDIU, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „constituire a unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 367 alin. 1,2, 3 şi 6 Cod penal . şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin.1 Cod penal, art. 41 alin. 1 şi art. 5 Cod penal, iniţial prin Ordonanţa 76D/P/2012 din 11.02.2014 emisă de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava. prelungită prin Ordonanţa 76D/P/2012 din 12.02.2015, emisă de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu – Tîrnovan Oana, conform delegaţiei nr. 1247/9.04.2015 şi suma de 100 lei, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu – Biciuşcă Simona, conform delegaţiei nr. 1246/9.04.2015, se va avansa din fondul MJ în contul Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi procuror. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, azi 10.04.2015, ora 12:00.

    Incheiere camera preliminara din 10.04.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD