P******* P****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4), (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., stabileşte pedeapsa de 3 luni închisoare în sarcina inculpatului P******* P****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. ?i ped. de art. 372 alin. 1 lit. a) C. pen.. În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomi?a, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Ialomi?a, competent potrivit art. 32 alin. 1 lit. c, alin. 4 din Legea nr. 252/2013. În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., atrage aten?ia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere impuse sau de săvârşire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. f ) C.pen., dispune confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a următoarelor bunuri: cu?it de vânătoare, cu lungimea de 30 cm, având mânerul din plastic de culoare maro cu gri, lung de 12 cm ?i lama de 18 cm, cu inscrip?ia ,,Columbia,, iar la baza lamei lângă mâner având inscrip?ia ,,PATENT NO 20123034688072 ?i teacă cu?it din material textil de culoare neagră, în lungime de 32 cm ?i prevăzută cu capse metalice, bunuri ce au fost ridicate ?i introduse la Camera de corpuri delicte din cadrul Poliţiei Mun. Urziceni, Jud. Ialomiţa. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.01.2016.
Hotarare 9/2016 din 25.01.2016Lipsă cazier judiciar
Incheiere de sedinta din 07.12.2015În baza art.346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 450/P/2014 din data de 25.08.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, jud. Ialomi?a privind pe inculpatul P******* P****, --------, studii primare, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. şi sancţ. de art. 372 alin. 1 litera a) C.p. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P******* P****. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 02.11.2015