S******* T*****
InculpatP******* I*** V*****
InculpatT***** V*******
Parte civilăP******** D* P* L**** J********** D******
Reprezentant legalS* R******* S** T***** p*** a************ S******* T*****
Parte responsabilă civilmente1. Achită pe inculpatul S******* T***** - sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală. Condamnă pe inculpatul S******* T***** - pentru săvârşirea infracţiunii de: - neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută şi pedepsită de art. 349 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. 2. Achită pe inculpatul PRĂJESCU IOAN-VIOREL - fiul lui Vasile şi Ana, născut la data de 30.08.1974 în mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, CNP: *********0662, cetăţean român, căsătorit, situaţie militară satisfăcută, studii 12 clase, ocupaţia agent vânzări SC PROSOFT INDUSTY KFT, fără antecedente penale, domiciliat în loc. Girov, Calea Românului, nr. 318, jud. Neamţ, cu reşedinţa în Piatra-Neamţ, Aleea Plaiului, nr. 8, sc. F, et. 4, ap. 118, jud. Neamţ, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzute şi pedepsite de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, şi neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. 2 Cod penal, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. d Cod de procedură penală. Ia act de renunţare a părţii civile T***** V*******, la plata despăgubirilor civile şi morale de către inculpatul Prăjescu Ioan-Viorel. Obligă S.C. RICO STAR SRL Tulcea – prin administrator S******* T***** să plătească părţii civile T***** V******* suma de 20.000 euro, din care 5.000 euro reprezentând daune materiale şi 15.000 euro reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească părţii civile T***** V******* suma de 12.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Obligă inculpatul S******* T***** să plătească statului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 decembrie 2015.
Hotarare 985/2015 din 21.12.2015Amână pronunţarea hotărârii la data de 21 decembrie 2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2015se amână cauza pentru a se cita şi ceilalţi martori din lucrări împreună cu numitul Mira Florea.
Incheiere de sedinta din 09.11.2015Se incuviinţează proba cu înscrisuri şi martori pe latura civilă, respectiv Larion Larion, Bădulescu George, Bindileu Iustian, Buliga Mihai şiDiaconu Dumitru.
Incheiere de sedinta din 12.10.2015se amână cauza ca urmare a cerii formulate de apărătorul inculpatului pentru studierea dosarului şi pentru introducerea în cauză a părţilor responsabile civimente SC RICOSTAR SRL TULKCEA ŞI SC PROMEDIA SRL Piatra Neamţ
Incheiere de sedinta din 14.09.2015În temeiul art. 35 Cpp raportat la art. 41 alin. 1 lit) a Cpp, constată că Judecătoria Dorohoi este deplin competentă material ?i teritorial să judece cauza ce face obiectul dosarului 1952/222/2015. În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1036/P/2012 din 12.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpaţii S.T.şi P.I.J., pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a uui accident de muncă sau îmbolnăvire profesională prev.de art. 192 alin.1 şi 2 şi art. 349 alin.1 din Codul Penal, ambele cu aplic. disp.art. 38 alin.2 cod penal. În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală ?i dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii S.T.şi P.I.J. Stabileşte termen la data de 14 septembrie 2015, dată la care vor fi citaţi inculpaţii şi partea civilă. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu..
Incheiere camera preliminara din 06.07.2015