S***** I************ - A** C****** R*****
InculpatÎn baza art. 334 alin. 2 cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 cod proc. penală; Condamnă la 9 luni închisoare pe inculpatul STOICA IONUŢ-FLAVIUS, fără antecedente penale; În baza art.67 alin.1 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; În baza art.65 alin.1 şi 3 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată; În baza art. 335 alin. 1 cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 cod proc. penală; Condamnă la 9 luni închisoare pe inculpatul STOICA IONUŢ-FLAVIUS; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; În baza art.65 alin.1 şi 3 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată; În baza art.38 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 39 alin.1 lit. b Cod penal; Inculpatul STOICA IONUŢ-FLAVIUS execută pedeapsa de 1 an închisoare; În baza art. 45 alin.3 lit. a Cod procedură penală; Aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 45 alin. 5 cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată; În baza art. 91Cod penal; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; În baza art. 92 alin. 2 cod penal; Stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii; În baza art. 93 alin.1 Cod penal; Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal; Impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art. 93 alin. 3 Cod penal coroborat cu art. 404 alin.2 Cod procedură penală; Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile în cadrul Primăriei Comunei Creţeni, judeţul Vâlcea sau Primăriei comunei Amărăşti, judeţul Vâlcea; În baza art.91 alin.4 Cod penal; Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În baza art.274 alin. 1 Cod procedură penală; Obligă inculpatul la 450 lei cheltuieli judiciare faţă de stat; Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare; Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 februarie 2016.
Hotarare 29/2016 din 04.02.2016amânat la 4 februarie 2016
Incheiere de sedinta din 14.01.2016amânat la 14.01.2016
Incheiere de sedinta din 03.12.2015În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen.; Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1537/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani privind pe inculpatul Stoica Ionuţ-Flavius, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunile prevăzute de art. 334 alin.2 şi de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 38 alin. 1 cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Stoica Ionuţ-Flavius. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 5 noiembrie 2015.
153/2015 din 05.11.2015amânat la 5.11.2015
Incheiere de sedinta din 15.10.2015