C****** C******* M******
ReclamantL**** M******
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect hotărâre care să ţină loc de contract formulată de reclamanta CIOBANU CRISTINA-MIHAELA în contradictoriu cu pârâta L**** M******. Constată intervenită între pârâtă în calitate de vânzătoare şi reclamantă în calitate de cumpărătoare vânzarea-cumpararea având ca obiect casa construită din chirpici şi acoperită cu tablă, compusă din două camere şi sală, precum şi suprafaţa de 800 mp teren curţi construcţii şi arabil, identificat prin punctele 1,2,3,4,1 în planul de amplasament întocmit de expert Străchinescu Constantin (fila 55 dosar), pentru preţul de 1500 lei, pe care cumpărătoarea l-a achitat în întregime. Prezenta hotărâre ţine loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilele susmenţionate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2017.
Hotarare 478/2017 din 08.03.2017se amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă către pârâtă în vederea depunerii înscrisurilor solicitate de către instanţă
Incheiere de sedinta din 25.01.2017Amână judecarea cauzei pentru a se solicita pârâtei să depună la dosar certificat de moştenitor sau anexa 24.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Sancţionează expertul Străchinescu Constantin cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei, pentru nedepunerea la termene succesive a raportului de expertiză vizat de OCPI. Amână judecarea cauzei pentru a se reveni la expert.
Incheiere de sedinta din 21.09.2016Amână judecarea cauzei pentru avizarea raportului de expertiză la OCPI.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016Amână judecarea cauzei pentru avizarea raportului de expertiză la OCPI.
Incheiere de sedinta din 18.05.2016Amână judecarea cauzei pentru studierea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 20.04.2016Amână judecarea cauzei pentru a se solicita expertului Străchinescu Constantin să se prezinte la sediul Judecătoriei Dorohoi pentru lămuriri, precum şi pentru a se solicita relaţii de la Biroul Local de Expertize Judiciare Botoşani cu privire la activitatea d-lui expert.
Incheiere de sedinta din 16.03.2016Sancţionează expertul Străchinescu Constantin cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei, pentru nedepunerea la termene succesive a raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă la expert pentru a realiza şi depune la dosar raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 17.02.2016în baza art. 187 pct. 2 lit. d cod procedură civilă, aplică expertului Străchinescu Constantin o amendă judiciară în cuantum de 300 lei pentru nedepunerea la termene succesive a raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă la expert să realizeze şi să depune raportul de expertiză la dosar cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată.
Incheiere de sedinta din 06.01.2016Amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă la expert să efectueze şi depună la dosar rportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 18.11.2015Amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă la expert să efectueze şi depună la dosar raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.10.2015Amână judecarea cauzei pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 02.09.2015