M********* M*******
ReclamantS******* E****
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului pentru perioada octombrie 2010-octombrie 2011, invocată de instanţă din oficiu. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.M, în contradictoriu cu pârâta S.E. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 462 lei reprezentând chiria neachitată aferentă perioadei noiembrie 2011-decembrie 2012. Obligă pârâta la plata către reclamant a penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere la chiria de 33 lei/lună, de la data scadenţei fiecărei chirii neachitate în perioada noiembrie 2011-decembrie 2012, până la data plăţii efective, fără a depăşi debitul principal de 462 lei. Respinge pretenţiile reclamantului pentru perioada octombrie 2010-octombrie 2011 ca prescrise. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 50 lei reprezentând onorariu executor în vederea comunicării notificării de plată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Marghita. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2016.
Hotarare 17/2016 din 14.01.2016