Dosar 19793/325/2015 din 24.07.2015

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19793/325/2015
Data dosar:
24.07.2015
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Măsuri educative

    În temeiul art. 114 alin. 1 C. pen., rap. la art. 120 C. pen., aplică inculpatului V.P.I., minor la data săvârşirii faptei, în prezent deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Timiş, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1- art. 229 alin 1 lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 113 şi următoarele C. pen. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu cele două infracţiuni prev. de art. 233- art. 234 alin. 1, lit. d C. pen., cu aplic. art. 113 alin. 3 C. pen. şi cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., pentru care s-a dispus aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 1 an, prin sentinţa penală nr. 727/08.04.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 03.06.2015, precum şi cu infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 233 - art. 234, alin. 1. lit. a C. pen., pentru care inculpatul V.P.I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1831/29.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă şi nemodificată prin decizia penală nr. 777/A/09.09.2015 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1831/29.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 777/A/09.09.2015 a Curţii de Apel Timişoara şi repune în individualitate: - pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 233 - art. 234, alin. 1. lit. a C. pen., prin sentinţa penală nr. 1831/29.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 777/A/09.09.2015 a Curţii de Apel Timişoara, - măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 1 an, aplicată pentru săvârşirea a două infracţiuni prev. de art. 233- art. 234 alin. 1, lit. d C. pen., cu aplic. art. 113 alin. 3 C. pen., prin sentinţa penală nr. 727/08.04.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 03.06.2015. În temeiul art. 129 alin. 1 C. pen., dispune aplicarea unei singure măsuri educative privative de libertate faţă de inculpatul V.P.I., pentru infracţiunile concurente săvârşite în minorat respectiv măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an, prev. de art. 124 C. pen. În temeiul art. 129 alin. 2 lit. b C. pen., aplică pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1831/29.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 777/A/09.09.2015 a Curţii de Apel Timişoara, pe care o va majora cu 3 luni, reprezentând o pătrime din durata măsurii educative a internării într-un centru educativ pe perioada de 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 1 C. pen., rap. la art. 67 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conf. art. 68 alin. 1 lit. c). În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. Dispune anularea MEPÎ nr. 2447/2015 din data de 10.09.2015 emis de Judecătoria Timişoara şi emiterea unui nou mandat în conformitate cu dispoziţiile prezentei sentinţe. În temeiul art. 404 alin. 4 C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. 1din C. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 15.12.2014 şi durata arestului preventiv de la 16.12.2014-08.04.2015, durata reţinerii şi arestării preventive şi perioada executată de la data de 19.05.2015 la zi. În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 19 C. proc. pen. şi la art. 1349, 1357- 1358 C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă G.C.E.si dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 800 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile. Respinge în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d C. proc. pen., rap. la art. 112 alin. 6 C. pen., dispune confiscarea sumei de 150 lei, reprezentând suma de bani obţinută de inculpat în urma înstrăinării bunurilor sustrase. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art.272 alin. 2 C. proc. pen., se va dispune plata sumei de 520 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, R.D.I., din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2015.

    Hotarare 2886/2015 din 20.11.2015
  • Sedinta din data de 12.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.11.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2015
  • Sedinta din data de 29.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 12.11.2015 în vederea revenirii cu adresă către Serviciul de Probaţiune Timiş pentru a se efectua un referat de evaluare cu privire la inculpat şi a emiterii unei adrese către BEP al Judecătoriei Timişoara pentru a se comunica sentinţele penale nr.727/2015 şi 1831/2015, cu precizarea datei şi a modalităţii rămânerii definitive a acestora.

    Incheiere de sedinta din 29.10.2015
  • Sedinta din data de 15.10.2015 la ora 09:30

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 29.10.2015 în vederea emiterii unei adrese către Serviciul de Probaţiune Timiş pentru a se efectua un referat de evaluare cu privire la inculpat.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2015
  • Sedinta din data de 01.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.10.2015.

    Incheiere camera preliminara din 01.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD