I**** A******** M*****
ReclamantS* E**** S**
PârâtS* E**** S** L* S** B******* & P*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamantul IGNAT ALEXANDRU-MIRCEA, în contradictoriu cu pârâta S.C. ELMAT SRL. Dispune anularea Deciziei de concediere nr. 1281/01.04.2015 emisă de către pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere, acela de casier. Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data emiterii deciziei de concediere, 01.04.2015 şi până la reintegrarea efectivă. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 29.02.2016.
Hotarare 692/2016 din 29.02.2016Amână pronunţarea pentru data de 29.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2016pentru studierea înscrisurilor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 11.01.2016