S***** V******
ReclamantP******* V****** P******
PârâtAdmite, în parte, contestaţia la executare formulată de contestatorul petentul Săvoiu Valeriu, în contradictoriu cu intimata Primăria com. Vulcana Pandele.Dispune anularea actelor de executare întocmite de intimată, respectiv Soma?ia nr. 8627/29.10.2015. Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 20 lei către petent, reprezentând taxa judiciară de timbru, ?i în cuantum de 585 lei către stat, reprezentând taxa judiciară de timbru acordată sub forma ajutorului public judiciar. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.03.2016.
Hotarare 269/2016 din 02.03.2016Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de către petentul Săvoiu Valeriu, în dosarul civil având ca obiect „contestaţie la executare”, acesta urmând a beneficia de ajutor public judiciar în valoare de 585 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.01.2016.
Incheiere de sedinta din 20.01.2016Acordă termen în camera de consiliu la data de 20.01.2016, pentru ca petentul să completeze documentaţia în susţinerea cererii de ajutor public judiciar şi pune în vedere acestuia să depună dovada numărului membrilor de familie şi a veniturilor acestora, precum şi cuponul de pensie ataşat cererii de ajutor public judiciar, cu două luni anterioare depunerii acesteia. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.12.2015.
Incheiere de sedinta din 16.12.2015