B********** G*******
ReclamantT********* S****** - B***** L**** D* E******** J********
PârâtP******* O*******
PârâtAdmite, în parte, cererea formulată de reclamantul B********** G******* în contradictoriu cu pârâtul P******* O*******. Obligă pârâtul P******* O******* să-i restituie reclamantului suma de 500 lei. Respinge cererea pentru diferenţa de 1700 lei, ca nefondată. Respinge cererea în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Suceava – Biroul Local de Expertize Judiciare, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de apel în, 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Pronunţata în şedinţa publică, azi 08.04.2016.
Hotarare 451/2016 din 08.04.2016În baza art.242, alin.1 C. proc.civ., dispune suspendarea judecării cauzei, având ca obiect ,,pretenţii” privind pe reclamantul B********** G*******, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Suceava – Biroul Local de Expertize Judiciare şi P******* O*******. Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării cursului judecăţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08.01.2016.
Incheiere suspendare din 08.01.2016la 08.01.2016 pentru a se epune înscrisuri de către reclamant.
Incheiere de sedinta din 04.12.2015