F***** A********
CondamnatÎn temeiul 233 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, admite cererea petentului Bundesamt fur Justiz (Oficiul Federal pentru Justiţie), de recunoaştere şi executare a deciziei pronunţate în dosarul nr. 3.1- 03180851304/S2, prin care a fost aplicată sancţiunea pecuniară de 105 Euro intimatului FĂRCAS ALEXANDRU . În baza art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, dispune schimbarea sancţiunii pecuniare de 105 euro, în moneda statului de executare – statul român – la cursul valutar de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, astfel sancţiunea pecuniară urmând a se ridica la valoarea de 463.49 lei. Dispune punerea în executare a pedepsei pecuniare la care a fost obligat intimatul. Dispune comunicarea prezentei hotărâri Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Reghin, în vederea demarării procedurilor de executare. În temeiul art. 247 din Legea nr. 302/2004 comunică prezenta hotărâre, după rămânerea sa definitivă către autoritatea solicitantă. În baza art. 246 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 15.10.2015.
Hotarare 218/2015 din 15.10.2015Amână pronunţarea la data de 15.10.2015, ora 15.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2015