O**** V*****
CondamnatÎn temeiul art. 587 CPP, cu aplicarea art. 59 şi urm. din CP din 1968, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituţia României respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul O**** V*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, vizând pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 373/2013 a Tribunalului Timiş, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 523/2013 emis de Tribunalul Timiş. În temeiul art. 587 al 2 CPP fixează termen de reînnoire a cererii după data de 27.11.2015. În temeiul art. 275 alin. 2 CPP, obligă petentul la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art.272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.08.2015.
Hotarare 2027/2015 din 28.08.2015