Dosar 2018/118/2014 din 15.01.2015

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2018/118/2014
Data dosar:
15.01.2015
Instanta:
Curtea de Apel Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.11.2015 la ora 9:00

    Complet: C2A CM-AS
  • Schimbat în parte

    DEC. 561/CM – Admite apelurile. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că: Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesual pasive. Respinge cererea având ca obiect dobânda legală aferentă sumelor prevăzute în sentinţa civilă nr. 1636/16.10.2009 a Tribunalului Teleorman, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să plătească reclamanţilor dobânda legală aferentă sumelor prevăzute în sentinţa civilă nr. 94/16.10.2008 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţa civilă nr. 547/19.01.2011 a Tribunalului Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 3747/29.04.2010 a Tribunalului Bucureşti, începând de la 10.03.2011 până la plata integrală a sumelor prevăzute în aceste titluri executorii. Respinge restul pretenţiilor ca prescrise. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3.11.2015.

    Hotarare 561/2015 din 03.11.2015
  • Sedinta din data de 06.10.2015 la ora 9:00

    Complet: C2A CM-AS CONTINUITATE
  • Amână cauza

    Încheiere – Repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în cererea având ca obiect plata dobânzii legale aferente sumelor menţionate în sentinţa civilă nr. 1636/16.10.2009 a Tribunalului Teleorman. Acordă termen la 3.11.2015, pentru când se citează părţile.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD