G******** I**
ReclamantG******** V*****
ReclamantD** A********
PârâtD** M****
PârâtD** I******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul G******** I** împotriva pârâtelor D** M**** şi D** I****** personal şi ca moştenitori legali ai defunctului D** A********. Obligă pe pârâte să plătească reclamantului suma de 715 lei despăgubiri civile. Respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamantul G******** V***** împotriva pârâtei D** I****** în contradictoriu cu pârâta D** M****. Obligă pe pârâte să plătească reclamantului G******** I** suma de 55,05 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile libere de la comunicare. Cererea de apel se va depune la sediul Judecătoriei Turnu Măgurele. Pronunţată azi, 7 noiembrie 2016, în şedinţă publică.
Hotarare 1055/2016 din 07.11.2016Admite cererea formulată de reclamantul G******** I** prin care a solicitat un nou termen de judecată pentru lipsa martorilor propuşi, în a căror audiere stăruie. Amână judecarea cauzei la data de 7 noiembrie 2016, în vederea administrării probei testimoniale solicitată anterior de reclamanţi. Termenul de judecată este cunoscut de părţi şi pentru care se vor cita martorii Amza Ioana şi Diţă Vochin cu mandat de aducere şi însoţitor, cu menţiunea atenţionării agentului de poliţie că va fi amendat în cazul neexecutării mandatelor de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 10.10.2016Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 10.10.2016, pentru când vor fi citaţi martorii Diţa Vochin şi Amza Ioana, cu mandat de aducere Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.09.2016.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016Citarea martorilor Diţa Vochin şi Amza Ioana cu menţiunea amendării în caz de neprezentare. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 12.09.2016, în vederea administrării probatoriului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.06.2016.
Incheiere de sedinta din 06.06.2016Admite cererea formulată de reclamantul G******** I**, amână cauza şi acordă termen la data de 06.06.2016, completul2 mixt, ora 08,30, pentru când se citează martorii propuşi de reclamant în vederea audierii . Se revine cu adresă la Poliţia comunei Beciu pentru a aduce la cunoştinţă martorilor încuviinţaţi să se prezinte la instanţă la termenul acordat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.05.2016.
Incheiere de sedinta din 23.05.2016Admite cererea formulată de reclamantul G******** I**, amână cauza şi acordă termen la data de 23.05.2016, completul2 mixt, ora 08,30, pentru când se citează martorii propuşi de reclamant în vederea audierii cu menţiunea amendării în caz de neprezentare a acestora. Se emite adresă la Poliţia comunei Beciu pentru a aduce la cunoştinţă martorilor încuviinţaţi să se prezinte la instanţă la termenul acordat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.04.2016.
Incheiere de sedinta din 18.04.2016Admite cererea formulată de reclamantul G******** I**, amână cauza şi acordă termen la data de 18.04.2016, completul2 mixt, ora 08,30, pentru când se citează martorii propuşi de reclamant în vederea audierii cu menţiunea amendării în caz de neprezentare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.04.2016.
Incheiere de sedinta din 04.04.2016Încuviinţează pentru reclamant proba cu martorii A. I., P.GHE. C., P. A. şi D. V., apreciind ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei. Se citează martorii încuviinţaţi. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 28.03.2016, în vederea administrării probatoriului. Pronunţată astăzi 07.03.2016 , în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 07.03.2016