F***** N****** D**** f*** l** N****** ş* A******** n***********
PetentAdmite excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Topoloveni. În temeiul disp. art. 50 Cod proc. pen. rap. la art. 598 Cod proc. pen. declină competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorul Fulger Nicolae Denis, aflat în stare de detenţie la Penitenciarul Colibaşi, în favoarea Judecătoriei Piteşti. În temeiul disp. art. 275 alin.3 Cod proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2015.
Hotarare 343/2015 din 17.11.2015Având în vedere caracterul nelegal al procedurii de citare cu contestatorul, amână cauza la data de 17.11.2015. Dispune efectuarea de verificări la Peniteniciarul Colibaşi cu privire la instanţa care a emis mandatul de executare a pedepsei pe numele contestaorului şi pedeapsa la care a fost condamnat. Se citează contestatorul cu menţiunea de a preciza dacă este semnatarul cererii formulate, iar în caz afirmativ dacă stăruie în soluţionarea acesteia, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 13.10.2015