P***** E****
Reclamant SUCCESIBIL AL RECL. INIŢIALE POPA FLOAREP***** G******* I***
Reclamant SUCCESIBIL AL RECL. INIŢIALE POPA FLOAREP***** I**
Reclamant SUCCESIBIL AL RECL. INIŢIALE POPA FLOAREP*** G*******
PârâtP***** G*******
PârâtAdmite cererea formulată şi completată de către reclamanta POPA FLOARE, decedată pe parcursul soluţionării procesului, cerere însuşită şi continuată de către succesibili acesteia reclamanţii P***** E**** şi P***** G******* I***, în contradictoriu cu succesibilul P***** I** şi cu pârâţii P*** G*******, P***** G*******, PIRTEA VOICHIŢA, PIRTEA IOAN, POPA MĂRIOARA, POPA MUNTEAN şi POPA SILVIA. Admite, în parte, cererea reconvenţională formulată de către pârâtul-reclamant reconvenţional P*** G******* în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţională: POPA FLOARE, decedată pe parcursul soluţionării procesului, ai cărei succesibili care şi-au însuşit şi au continuat cererea sunt reclamanţii pârâţi reconvenţionali P***** E**** şi P***** G******* I***, precum şi împotriva succesibilului P***** I** şi a pârâţilor P***** G*******, PIRTEA VOICHIŢA, PIRTEA IOAN şi POPA MĂRIOARA, POPA MUNTEAN şi POPA SILVIA. Constată că masa de împărţit se compune din următoarele bunuri: - cota de 320/493 părţi din imobilul nr. top 97 înscris în CF 393 Leleşti, - imobilul cu nr. top. 877 în suprafaţă de 2237 mp; - imobilul cu nr. top. 481 în suprafaţă de 1960 mp; - imobilul cu nr. top. 755 în suprafaţă de 2237 mp; - imobilul cu nr. top. 793 în suprafaţă de 11910 mp; - imobilul cu nr. top. 878 în suprafaţă de 2489 mp, toate înscrise în CF 194 Leleşti; - imobilul. cu nr. top. 501 în suprafaţă de 2234 mp, înscris în CF 70 Leleşti. Constată că din bunurile ce intră în componenţa masei de impărţit proprietara tabulară-defuncta POPA FLOARE deţine o cotă de 1/8 parte, pârâtul reclamant reconvenţional P*** G*******, deţine o cotă de 3/8 parte, iar proprietara tabulară –defuncta PIRTEA ELISABETA, deţine o cotă de 1/2 parte. Dispune partajarea bunurilor ce intră în componenţa masei de împărţit mai sus indicată conform variantei I din raportul de expertiză topografică extrajudiciară întocmit de către domnul expert POPA TRAIAN VICTOR, aflat la filele 272-293 dosar, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin formarea şi atribuirea a trei loturi, după cum urmează: - Lotul I- format din imobilul cu nr. top 755, în suprafaţă de 2237 mp, înscris în CF 194 Leleşti şi din cota de 320/493 părţi din imobilul cu nr. top 97, înscris în CF 393 Leleşti, este atribuit proprietarei tabulare- defuncta POPA FLOARE, ai cărei succesibili sunt reclamanţii P***** E****, P***** G******* I*** şi numitul P***** I**; - Lotul II- format din imobilele cu nr. top. 877 în suprafaţă de 2237 mp, nr. top. 878 în suprafaţă de 2489 mp, nr. top. 481 în suprafaţă de 1960 mp, toate înscrise în CF 194 Leleşti şi din nr.top. 501 în suprafaţă de 2234 mp, înscris în CF 70 Leleşti , este atribuit pârâtului reclamant reconvenţional P*** G*******. - Lotul III- format din imobilul nr. top. 793 în suprafaţă de 11910 mp, este atribuit proprietarei tabulare defuncta PIRTEA ELISABETA, ai cărei succesibili sunt pârâţii P***** G*******, PIRTEA VOICHIŢA, PIRTEA IOAN şi POPA MĂRIOARA. Obligă pe succesibilii defunctei POPA FLOARE, respectiv pe reclamanţii pârâţi reconvenţionali P***** E**** şi P***** G******* I*** să achite în solidar în favoarea pârâtului reclamant reconvenţional P*** G******* suma de 831 lei, cu titlu de sultă. Obligă pe succesibilii defunctei POPA FLOARE, respectiv pe reclamanţii P***** E**** şi P***** G******* I*** să achite în solidar în favoarea succesibililor defunctei PIRTEA ELISABETA, respectiv a pârâţilor P***** G*******, PIRTEA VOICHIŢA, PIRTEA IOAN şi POPA MĂRIOARA suma de 1095,52 lei, cu titlu de sultă. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pe pârâtul reclamant reconvenţional P*** G******* să achite în favoarea succesibililor defunctei POPA FLOARE, reclamanţii pârâţi reconvenţionali P***** E**** şi P***** G******* I*** suma de 132,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pe succesibilii defunctei PIRTEA ELISABETA, respectiv pe pârâţii P***** G*******, PIRTEA VOICHIŢA, PIRTEA IOAN şi POPA MĂRIOARA să achite în solidar în favoarea succesibililor defunctei POPA FLOARE, respectiv a reclamanţilor P***** E**** şi P***** G******* I*** suma de 530 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge restul pretenţiilor părţilor privind cheltuielile de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.02.2016.
Hotarare 176/2016 din 10.02.2016Amânat pronunţarea cauzei pentru termenul de 10.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2016termen 27.01.2016 pentru a fi comunicat cu toate părţile raportul de expertiză extrajudiciară
Incheiere de sedinta din 09.12.2015Amânat judecarea cauzei pentru termenul de 09.12.2015, în vederea emiterii unor adrese către OCPI Bihor şi Comisia Locală Bunteşti
Incheiere de sedinta din 28.10.2015În baza dispoziţiilor art413 alin.1 pct.1 C.pr.civilă suspendă judecarea cauzei.
Incheiere suspendare din 11.03.2015