S****** A*****
InculpatM*** E****** I****
Parte civilăA** B***** I****
InculpatÎn baza art. 321 al. 1 din C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p. si art. 5 din C.pen. condamnă pe inculpatul A.B.I., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. În baza art. 180 al. 2 din C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p. si art. 5 din C.pen. condamnă pe inculpatul A.B.I.la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art. 33 lit. b din C.pen. din 1969 constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în condiţiile concursului ideal de infracţiuni. În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. contopeşte cele două pedepse de 1 an închisoare şi 4 luni închisoare şi aplică inculpatului A.B.I. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 71 al. 2 din C.pen. din 1968 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen. În baza art. 81 şi 82 din C.pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului A.B.I.şi stabileşte termenul de încercare de 3 ani. În baza art. 71 al. 5 din C.pen. din 1969 dispune suspendare executării pedepselor accesorii. În baza 359 din C.p.p. anterior datei de 1 februarie 2014 atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 321 al. 1 din C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p. si art. 5 din C.pen. condamnă pe inculpatul S.A.,la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. În baza art. 180 al. 2 din C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p. si art. 5 din C.pen. condamnă pe inculpatul S.A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e. În baza art. 33 lit. b din C.pen. din 1969 constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în condiţiile concursului ideal de infracţiuni. În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. contopeşte cele două pedepse de 1 an închisoare ?i 4 luni închisoare ?i aplică inculpatului S.A. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 71 al. 2 din C.pen. din 1968 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen. În baza art. 81 şi 82 din C.pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului S.A. şi stabileşte termenul de încercare de 3 ani. În baza art. 71 al. 5 din C.pen. din 1969 dispune suspendare executării pedepselor accesorii. În baza 359 din C.p.p., anterior datei de 1 februarie 2014 atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei. Constată că persoana vătămată M.E. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 274 al. 2 din C.p.p. obligă inculpaţii fiecare la plata sumei de 400 de, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 294/2016 din 24.02.2016Amână pronunţarea sentinţei în prezenta cauză penală pentru data de 24 februarie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2016Amână judecarea cauzei în vederea angajării de către inculpatul A.B.I. a unui apărător ales.
Incheiere de sedinta din 27.01.2016