C******* M***********
InculpatA***** M****
Parte vătămată parte civilăV***** V*****
Parte vătămatăS*** M******* P****** 2*** S****** P*** R*********** L**** M**** M****
Parte vătămatăV*** P****
Parte vătămatăÎn baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, g şi i din Codul penal anterior cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior şi cu aplic. art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul C******* M***********, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal anterior, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal anterior, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, termen stabilit în condiţiile art. 86 ind.2 C.pen. În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 şi 3 C.pen. anterior impune inculpatului C******* M*********** următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: a) să se prezinte, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la datele fixate de către acest serviciu. b) să anunţe, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. c) să comunice la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 şi 86 ind. 4 Cod penal anterior. În baza art.71 alin.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. Asigurarea Românească - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., Sucursala Argeş prin reprezentant legal Pătrulescu Clara cu sediul în mun. Piteşti, str. Smeurei, nr. 43, jud. Argeş şi, pe cale de consecinţă: Obligă inculpatul laplata în favoarea părţii civile S.C. Asigurarea Românească - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a sumei de 393,24 lei. Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş privind luarea măsurii confiscării speciale a unor sume de bani de la inculpatul C******* M*********** şi pe cale de consecinţă: În baza art. 111 şi art. 118 alin. 1 lit. e şi alin. 4 din Codul penal anterior dispune confiscarea de la inculpatul C******* M*********** a sumei de 21 lei, reprezentând contravaloarea bunului sustras şi nerecuperat prin săvârşirea infracţiunii de furt calificat de la persoana vătămată V*** P**** şi a sumei de 240 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerecuperate prin săvârşirea infracţiunii de furt calificat de la persoana vătămată Văcărel Ion. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu, av. Berevoiescu Sorin, în sumă de 260 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.03.2016.
Hotarare 60/2016 din 08.03.2016Conform art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea încheierii se vor face la data de 08.03.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2016În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în data de 23.09.2015 în dosarul înregistrat sub nr. 1342/P/2012 la Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş privind pe inculpatul C******* M*********** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, g şi i din Codul penal anterior cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior şi cu aplic. art. 5 din Codul penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe C******* M*********** şi stabileşte termen de judecată în data de 03.03.2016 pentru când se citează inculpatul, la domiciliul şi prin publicitate, persoanele vătămate şi părţile civile. Se emite adresă la Baroul Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu. Onorariul apărătorului din oficiu – av. Berevoiescu Sorin, pentru camera preliminară în sumă de 260 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14.01.2016.
Incheiere camera preliminara din 14.01.2016Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului şi dispune emiterea unei adrese către Biroul Sirene pentru a ne comunica dacă inculpatul se află încarcerat în vreun stat al Uniunii Europene; se va trimite adresa şi prin fax şi se va lua şi legătura telefonic pentru a ne comunica dacă pot afla faptul dacă o persoană de cetăţenie română se află încarcerată într-un stat al Uniunii Europene. Se citează părţile fără termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 14 ianuarie 2016. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 17.12.2015Se citează inculpatul la adresele indicate şi prin publicitate şi persoanele vătămate S*** M******* P****** 2*** S****** P*** R*********** L**** M**** M**** şi V*** P****. Se emite adresă către Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România pentru a comunica dacă inculpatul se află privat de libertate în vreunul din penitenciarele din România sau din Grecia, în măsura în care poate confirma acest aspect. Amână judecarea cauzei la data de 17 decembrie 2015, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 19.11.2015Ia act că persoana vătămată A***** M**** nu se constituie parte civilă în cauză. Se citează inculpatul cu mandat de aducere pentru următorul termen de judecată, precum şi prin publicitate. De asemenea, se vor efectua verificări în baza de date a instanţei pentru a se stabili domiciliul actual al inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 19 noiembrie 2015, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.10.2015.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015