S* C******* S*
ReclamantI******* G*******
Chemat în garanţieU**** G***** P*** P*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galaţi. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Calorgal SA, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge, ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de Municipiul Galaţi, în contradictoriu cu pârâta I******* G*******. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât. Respinge, ca fiind prescrisă, cererea formulată de reclamanta Calorgal SA, în contradictoriu cu pârâta I******* G*******, având ca obiect pretenţii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.03.2017.
Hotarare 2138/2017 din 16.03.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 16.03.2017, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţie părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.03.2017Amână pronun?area la data 08.03.2017, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.02.2017Amână pronun?area la data 27.02.2017, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.02.2017Amână pronun?area la data 13.02.2017, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.02.2017Amână pronun?area la data 06.02.2017, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2017Repune cauza pe rol. Fixează termen pentru continuarea judecă?ii la data de 30.01.2017, cu citarea păr?ilor, când se va pune în discuţia părţilor admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie. Pronunţată astăzi, 23.11.2016, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016am. pron. 23.11.2016
Incheiere de sedinta din 08.11.2016pentru depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 13.09.2016pentru comunicare înscrisuri
Incheiere de sedinta din 14.06.2016Pentru a se administra proba cu interogatoriul pârâtei
Incheiere de sedinta din 26.04.2016Pentru a se comunica cererea modificatoare
Incheiere de sedinta din 15.03.2016