D***** E*****
ReclamantD***** M******
ReclamantC******** L**** A**** P*** R*********** L****
PârâtC***** L**** A**** P*** R*********** L****
PârâtS***** R**** P*** M********* F********* P****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi, în consecinţă: Respinge acţiunea formulată de reclamanţii D***** E***** şi D***** M****** în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor invocată din oficiu şi, în consecinţă: Respinge acţiunea formulată de reclamanţii D***** E***** şi D***** M****** în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL APOLD şi COMUNA APOLD. În baza art. 19 din OUG 80/2013 taxa judiciară de timbru în sumă de 3459 lei, cu privire la care reclamanţii au beneficiat de scutire prin încuviinţarea ajutorului public judiciar prin Încheierea din 01.10.2015 pronunţată în dosarul 2048/308/2015 al Judecătoriei Sighişoara, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sighişoara Pronunţată în şedinţă publică, 11.03.2016
Hotarare 345/2016 din 11.03.2016Amână pronunţarea pentru ziua de 11.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2016Pentru atasarea dosarelor şi pentru ca părţile să-şi exprime punctul de vedere.
Incheiere de sedinta din 12.02.2016Pentru acvirarea dpsarelor.
Incheiere de sedinta din 05.02.2016Pentru lipsa de procedură constatată.
Incheiere de sedinta din 08.01.2016Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanţii D***** E***** şi D***** M****** şi, în consecinţă: Dispune scutirea reclamanţilor de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 3459 lei. Atrage atenţia reclamanţilor asupra disp. art. 14 alin. 2 şi art. 50 ind. 2 din OUG 51/2008 privind posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar. Irevocabilă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, 01.10.2015
Incheiere de sedinta din 01.10.2015