C****** S****
InculpatS.pen.209/În baza art.396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului C.S., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin.1 Cod penal.În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d)să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii unei noi infracţiuni, în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2015.
Hotarare 209/2015 din 25.11.2015Inch.din data de 21.10.2015/În baza art. 346 alin.2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală conform rechizitoriului nr. 1277/P/2015 din 03 septembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede privind pe inculpatul C.S.,trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C.S. Fixează termen fond la 25 noiembrie 2015 în şedinţă publică, cu citarea tuturor părţilor în cauză. Fără cale de atac. Prezenta se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede şi inculpatului, potrivit art.346 alin.1 cod procedură penală. Dată în camera de consiliu azi, 21 octombrie 2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 21.10.2015