S* P****
ReclamantS***** M***
PârâtAdmite excepţia perimării invocată de instanţă din oficiu. Constată perimarea cererii. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, ce se depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.01.2018.
Hotarare 117/2018 din 12.01.2018În temeiul art. 242 alin.1 Cod de procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.02.2017.
Incheiere suspendare din 24.02.2017Pentru depunerea unor înscrisuri suplimentare la dosar amână cauza la ata de 24.02.2017.
Incheiere de sedinta din 27.01.2017Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 27.01.2016, şedinţă publică, pentru când se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune proiectul construcţiei cu privire la care se solicită suplinirea acordului pârâtei în vederea ob?inerii autoriza?iei de construire şi alte înscrisuri prin care construcţia se poate identifica şi certificatul de urbanism, sub sancţiunea suspendării cauzei. Pronunţată astăzi, 15.12.2016, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 15.12.2016Amână pronun?area la data de 15.12.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2016Amână pronun?area la data de 09.12.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2016În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 teza I Cod de procedură civilă suspendă judecata cauzei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Galaţi Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.09.2016.
Incheiere suspendare din 23.09.2016Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 23.09.2016, în şedinţă publică, pentru când se vor cita părţile, pârâta se va cita la adrese indicat la fila 27 cu o copie a cererii de chemare în judecată şi înscrisuri, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 30.06.2016, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 30.06.2016Amână pronunţarea la data de 30.06.2016, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.06.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2016Amână pronunţarea la data de 16.06.2016, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2016În vederea solutionării fondului, acordă termen la 03.06.2016
Incheiere de sedinta din 11.05.2016pentru efectuarea cerecetarii locale t 11.05.2016, ora 14 termen pe fondul cauzei t 03.06.2016
Incheiere de sedinta din 22.04.2016