Dosar 2051/334/2015 din 10.12.2015

abandonul de familie (art.378 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2051/334/2015
Data dosar:
10.12.2015
Instanta:
Judecătoria Vatra Dornei
Departament:
.
Obiect:
abandonul de familie (art.378 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.11.2016 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Condamnare

    În baza art. 378 alin. 1 lit. c Cod penal condamnă pe inculpatul H**** G***** la pedeapsa de 6.000 (şase mii) lei amendă penală, reprezentând un număr de 200 de zile amendă a câte 30 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de „Abandon de familie”. Atrage atenţia inculpatului H**** G***** asupra dispoziţiilor art.63 C.pen. potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Respinge acţiunea civilă ca fiind neîntemeiată. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă pe inculpatul H**** G***** la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul pentru apărător din oficiu, în cuantum de 260 lei, avocat Mustea Raluca, potrivit art. 5 alin. 1 lit.a din Protocolul nr. 48025/2015, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul BA Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.11.2016.

    Hotarare 171/2016 din 16.11.2016
  • Sedinta din data de 19.10.2016 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Amână cauza la 16.11.2016, pentru administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 19.10.2016
  • Sedinta din data de 07.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Amână cauza la 19.10.2016 pentru administrare probe, audiere martori din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 07.09.2016
  • Sedinta din data de 08.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    lipsa de procedură cu inculpatul, citarea acestuia cu mandat de aducere, pentru următorul termen de judecată, cuînsoţirea efectivă a acestuia

    Incheiere de sedinta din 08.06.2016
  • Sedinta din data de 11.05.2016 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    lipsa de procedură cuv inculpatul, citarea acestuia cu mandat de aducere, pentru următorul termen de judecată;

    Incheiere de sedinta din 11.05.2016
  • Sedinta din data de 16.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 79/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind pe inculpatul Hauca Gheorghe, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „abandon de familie”, faptă prev. şi ped. de art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, în dauna părtii vătămate Butucan Mariana, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Hauca Gheorghe. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 16 martie 2016.

    din 16.03.2016
  • Sedinta din data de 09.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    citarea inculpatului şi cu mandat de aducere pentru următorul termen de judecată

    Incheiere de sedinta din 09.03.2016
  • Sedinta din data de 03.02.2016 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Amână cauza la 9.03.2016, pentru comunicarea relaţiilor solicitate de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei privind domiciliul actual al inculpatului. Se va emite adresă pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat.

    Incheiere camera preliminara din 03.02.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD