S*** D****** I****
InculpatO***** S***** A******** S******* C*******
Parte civilăÎn temeiul art. 396 al. 2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul: Stan Daniel Ionuţ, fiul lui Natural şi Mariana,...... pentru săvârşirea infracţiunilor de: 1. tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional prevăzută de art. 107 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008 privind Codul silvic, cu aplicarea art. 375 C. proc. penală, la pedeapsa amenzii în cuantum de 1350 de lei; 2. furt de arbori tăiaţi fără drept, prevăzută de art. 109 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu aplicarea art. 375 C. proc. penală, la pedeapsa amenzii în cuantum de 1350 de lei; - cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 39 alin. 1 lit. c C. pen. aplică inculpatului amenda în cuantum de 1350 de lei, la care adaugă un spor în cuantum de 450 de lei, în final inculpatului fiindu-i aplicată amenda penală în cuantum total de 1800 de lei. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 397 alin. 1 C. proc. pen admite acţiunea civilă formulată de Ocolul Silvic-Asociaţia Salcâmul Ciumeşti, cu sediul în localitatea Ciumeşti, str. Mare nr. 56, jud. Satu Mare şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 2572,81 lei cu titlu de despăgubiri materiale. În temeiul art. 274 alin. 1 Noul Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 februarie 2016.
Hotarare 66/2016 din 10.02.2016pron la 10.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2016citat inculpatul cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 18.11.2015Constatat legalitatea sesizării instanţei, dispus începerea judecăţii
Incheiere camera preliminara din 14.10.2015